Comisia de etica si arbitraj din TVR nu s-a exprimat deocamdata in legatura cu "thrillerul" Remes&Muresan in actiune, dar are un apreciabil rodaj in a emite avertismente fata de ispravile Rodicai Culcer, directoarea stirilor. De peste un an, Comisiei de etica i s-a dat un os de ros de catre fostul presedinte-director general, Tudor Giurgiu, care a cerut sanctionarea directoarei pentru ca nu i-a dat pe loc drept la replica lui Ion Iliescu, cat si pentru opiniile pro Basescu din ziare si a promis public ca o da afara. A urmat o intreaga hartuiala cu audieri nereusite si scrisori pe Internet, plus un razboi al vanitatilor de ambele parti din care a rezultat o dezbatere in mediu toxic si o judecata in coada de peste.
Noul PDG al televiziunii publice face la fel: se adreseaza Comisiei de Etica in speranta ca va putea rezolva problema demiterii cu mana acesteia. N-ar fi prima oara: Nicolau, mai autoritar decat succesorul sau Giurgiu, obtinea la comanda recomandarile trebuincioase. Desi nu poate decide, conform Statutului Ziaristului din TVR, ci poate doar emite judecati etice si recomandari care se pun la dispozitia executivului si a Consiliului de Administratie, totusi instrumentul reprezentat de comisie a fost utilizat cu succes nu de catre jurnalisti, ale caror drepturi, libertati si autonomie profesionale ar trebui sa le apere, ci de catre sefii mari care s-au putut descotorosi de cate un incomod. Comisia nu are dreptul sa faca aprecieri la adresa conducerii, ci doar sa evalueze deontologic faptele jurnalistilor care au prelucrat caseta si au dat imaginile pe post, altminteri s-ar fi aflat intr-un impas major in fata unui PDG care s-a dovedit un monument de inconsecventa: azi a zis "bravo, baieti", a doua zi a zis ca e impardonabil si ca va restructura Directia de stiri. O dovada in plus ca numirea conducerii pe criterii politice este perdanta de fiecare data pentru prestigiul, profesionalismul si credibilitatea de care TVR are atata nevoie.
Ce ar avea de pus in balanta membrii comisiei si cu ce unitati de masura ar putea face judecata? Statutul Ziaristului numara printre prevederile sale si clauza de constiinta la art. 34, ceea ce ar trebui sa garanteze autonomia in decizia jurnalistica si editoriala. Interesul public ar fi un alt argument puternic in sustinerea unui gest jurnalistic just: doi demnitari corupti sunt aratati impartindu-si caltabosii, palinca si probabil banii. O comisie onesta ar putea reprosa doar faptul ca publicul televiziunii publice a fost inselat in asteptari fiindca i s-au promis noi imagini a doua zi, dar acestea au fost oprite de la difuzare prin interventia presedintelui-director general, care nu are atributiuni editoriale, conform Legii nr. 41 a SRTV. O rasfoire a arhivei de hotarari si recomandari ale Comisiei de Etica si Arbitraj din TVR arata cat de conjuncturale au fost acestea de-a lungul timpului, indicand indiferenta fata de criteriile etice, oportunism si ostilitate fata de cei putini care au facut opinie separata.