Am intalnit acest cuvant, care poate fi inlocuit cu aerostat sau chiar cu zepelin, in prima vacanta din scoala primara. Era o vara trista, secetoasa, in care painea continea si paie tocate (celebra paine "de matura"), salata de vinete era lipsita de ulei, iar delicatesa maxima era o bucata de calcan (un peste plin de oase, antipatic ca aspect si ca gust) la gratar. Igiena personala era completata cu insecticide, ca DDT-ul. Cat despre gustul laptelui facut din praf...     In acele vremuri de restriste, dintre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul celui relativ rece, am primit de la un vecin un teanc de reviste de aviatie. Articole despre razboaiele aeriene ale viitorului, noi inventii, sperante cosmice si o rubrica de istorie al carei subiect era tocmai dirijabilul. Unica ilustratie, zepelinul Hindenburg in flacari, tragedia anului 1937. Imagine de neuitat, pe care am revazut-o in reportajul filmat al accidentului, comentata de un reporter care nu-si putea stapani plansul. Dirijabilul parea ca si-a incheiat cariera in anii a€™40 ai secolului trecut, o data cu spectaculoasele progrese ale aviatiei. Nascut in 1784 si propulsat la inceputurile sale doar de forta muschilor aeronautilor, a evoluat spre o structura rigida si a fost inzestrat cu motoare. Inventatorul, un inginer austriac numit David Schwartz, a murit de emotie la primirea vestii ca masina lui zburatoare a fost acceptata si patentata. Vaduva lui, Melanie, a vandut patentul contelui Ferdinand von Zeppelin, cu  care incepe la 1900 varsta de aur a balonului dirijabil. Folosit in misiuni militare de recunoastere si bombardament in timpul primului razboi mondial, dirijabilul cunoaste o epoca de glorie in perioada interbelica. Mai lent decat avioanele, dar infinit mai agreabil, zepelinul oferea conditii de lux, asemanatoare cu cele de pe marile nave de pasageri ale epocii. Idila cu acest incantator mijloc de transport aerian se termina destul de brusc spre sfarsitul anilor a€™30. Avioanele militare il inlocuiesc aproape cu totul in razboiul care avea sa inceapa peste putina vreme. Mai apoi, aviatia comerciala se dovedeste a fi un rival imbatabil. Planurile grandioase de deschidere a nenumarate linii aeriene transatlantice folosind zepeline sunt uitate. Utilizarile militare dispar, lasand in urma lor doar cateva imense hangare si catarge de ancoraj, precum cele de la Santa Ana si Moffett Field din California. Productia devine strict limitata, iar utilizarea este redusa la plimbari de agrement, reclame si filmari. Dar nu a fost uitat. Apare in cateva filme de succes, precum "A View to a Kill" din seria James Bond sau "Indiana Jones and the Last Crusade". Una dintre cele mai cunoscute formatii de rock din toate timpurile se numeste Led Zeppelin. "Duminica neagra", primul roman al lui Thomas Harris (creatorul lui Hannibal Lecter), are ca erou un pilot de zepelin. Filmul cu acelasi nume, intre slabut si mediocru, n-a avut parte de succes. Neal Stephenson descrie o lume dominata de nano-tehnologie in "Varsta de diamant". Lume in care principalul mijloc de deplasare pe distante mari este dirijabilul, reinviat si adaptat cerintelor viitorului. O nuvela semnata de James Tiptree se ocupa de un calator in timp, care tot incearca sa revitalizeze dirijabilul, intervenind in diverse momente ale istoriei. Cu oarecare succes. Optimism gratuit? Nu neaparat. Un ziarist de la BBC, Anthony Smith, scria acum putina vreme despre zborul sau cu un zepelin. Dirijabilul s-a inaltat de pe Aeroportul Friedrichshafen, locul primului zbor al unui zepelin. Plimbarea a durat vreo trei sferturi de ora la inaltimi intre 300 si 450 de metri si i-a starnit autorului un entuziasm nestapanit. Unde sunt vremurile de glorie in care pasagerii cinau intr-o sufragerie luxoasa, dormeau in cabinele personale (cu o camera de baie pe masura) si ajungeau la destinatie in plina forma? Intrebarea, pur retorica, il duce pe autor la o comparatie cu zborul cu un banal avion de pasageri, de la cozile de pe aeroport la inghesuiala din cabina. Sa nu facem abuz de detalii neplacute. Un singur accident petrecut acum 70 de ani a eliminat dirijabilul ca vehicul de pasageri. Hidrogenul inflamabil a fost insa inlocuit cu heliu, total inert. Amatori probabil ca s-ar mai gasi. Dar va fi oare suficient entuziasmul unor amatori, fie ei si avizati, pentru a ajunge la ziua in care dirijabilele vor trece din nou incet, incet pe cer spre bucuria pasagerilor si probabil invidia celor de la sol? Poate.