Vesnica resemnare

Mai repede decat ma asteptam, romanii s-au afundat iarasi in malul inselator al resemnarii. Individuale si colective. Dupa aproape douazeci de ani, sperantele s-au cam ramolit, speriate si ele de atata scurtime existentiala. Iesite din entuziasmul nouazecist, adesea exaltat, nadejdile noastre s-au consumat rapid si fara implinire. Au stralucit intrucatva in trairea agorica si s-au stins in aceeasi apatie ce facuse posibila, deunazi, tacerea rosie. In Romania, sperantele nu sunt ursite vreunei cariere, se nasc pe neasteptate si mor inainte de vreme. Aidoma unor fandoseli ale nefinitudinii ce-a inflorit aici. Inconsecventa romaneasca nu e in stare sa le transforme in proiecte serioase si, mai apoi, in realitati institutionale. La noi, institutiile nu s-au intrupat din aspiratii neaose, ci din cinismul dictatelor zamislite in alta parte. Neantrenati in rigoare si tenacitate, ne-am deprins sa visam o zi, doua, inchipuindu-ne ca nimic nu ne sta in cale si cu asta basta. Si nici n-aveam cum, fiindca s-a intamplat sa ne impiedicam intruna de bodegile esuarii, in insotirea candrie a pierzatorilor prin vocatie. Energia nu ne-a ajuns mai niciodata sa mergem pana la capatul visului. Ne plictisim grabnic si ne aprindem des, zgomotos si sterp. Ideile marete ne ocolesc, dar gasim intotdeauna timp pentru fleacuri, pentru intrigile marunte. Vegetam la marginea Europei, contorsionati mental de orientalismul adus de valurile migratoare barbare si de o geo-politica neprietenoasa. Un determinism istoric si geografic menit sa ne pecetluiasca pe veci precaritatea.



Daca e s-o privim ca pe-o normalitate, ei bine, resemnarea despre care vorbesc a ucis dezordinea si contestarea din spatiul public. Un spatiu ingustat de fel de fel de interdictii legislative, promulgate cu suspecta harnicie in lunile din urma. Mitingurile latarete sunt doar o amintire, ca si grevele sau demonstratiile de odinioara. Solidaritatea s-a restrans la complicitatea in resemnare, nu si in revolta. E obositor sa te incontrezi zilnic, mai ales in tara bascaliei sleampate si-a haz-necazului. Normalitatea de acum inseamna sa-ti vezi de ale tale, sa te zbati posomorat si temator pentru "cosul cotidian", intr-o cursa solitara a supravietuirii. Dar autoritatile au aruncat din cosul asta ba protestul, ba libertatea de a decide, ba dreptul de a fi impotriva. Au pastrat insa lehamitea, teama, frica de saracie, de arbitrariul abuziv al stapanilor clipei. Usor, usor, Romania s-a impartit in feude, mai intinse sau mai stramte, in functie de setea de putere a noilor ciocoi, si nimeni nu cracneste. Economia, finantele, justitia, invatamantul, sanatatea, politia, cultura, media si politica sunt feudele tranzitiei romanesti. Cartitorii au amutit si ei, s-au imputinat, constienti ca razvratirea nu-ti umple nici buzunarul si nici burta. Spaima economica i-a astamparat pe multi de avantul haiduciei sociale ori politice si impacarea cu soarta haina s-a reinstaurat pe nesimtite. Cei nevindecati au luat drumul strainatatii, alegand astfel o alta forma a supunerii pasive. Convinsi ca schimbarea de esenta nu e posibila in tara lor natala, au ales sa se dezradacineze si sa uite. Vindecarea prin uitare e o altfel de resemnare. Presupune o dureroasa insingurare, o retragere fortata in adancul propriului sine, acolo unde fierea si-a varsat intreaga-i secretie amara. Asa ca, te intrebi firesc, cui ii mai arde sa lupte pentru cauze pierdute? Ori greu de castigat, ca sa-mi temperez pesimismul funciar. Locuitorii satului s-au obisnuit cu statulul lor de fiinte inferioare si tocmai de aceea le-a disparut curajul de a se emancipa. S-au logodit cu nevolnicia si umilinta, cu osanda si lipsa de perspectiva. Orasenii sunt amenintati cu somajul si disponibilizarea, iar facturile de plata ii terorizeaza lunar. Tinerii isi cauta neamuri "sus-puse", care sa le asigure accesul spre "inalta societate". Cand nu izbutesc, se autoexileaza printre straini, asumandu-si voluntar conditia de sclavi moderni. Cobaii experimentului globalizarii. Cat despre bietii pensionari, ei sunt "restul biologic" al natiei si, ca orice rest, cine se sinchiseste de ei? Fericiti ca inca pot ghici rasaritul de soare, dincolo de amintirile lor cataractice, isi tocmesc timizi trecerea in Marea Resemnare. Chiar si conducatorii s-au resemnat sa fie mereu in frunte si asta ii face aroganti, lacomi, nesimtitori si discretionari. Ce mai, Romania e nascuta in zodia resemnarii!

---

Despre autor: