Romanul lui Neil Gaiman a fost publicat recent de Editura Tritonic.

„Pulbere de stele" e un fantasy cuminte, scris cu o buna cunoastere a regulilor genului, mestesug care-i permite autorului sa jongleze cu ele cit sa scoata romanul din matca povestilor care delecteaza copiii inainte de culcare. La fel ca Terry Pratchet, Gaiman inzestreaza fiintele magice cu deprinderi, metehne si obiceiuri cit se poate de pamintesti. Vrajitoarele care fac legea in tinutul fantastic nu sint cu nimic mai rafinate decit cele mai aprige dintre hangitele satului, iar spiridusii sfatosi pot fi la fel de slobozi la gura si de hitri precum cei mai plebei dintre paminteni.

Protagonistii lui Gaiman vin din doua lumi care in mod normal nu interfereaza, vietuind fara conflicte intr-o calma ignorare reciproca: locuitorii unui sat asezat in idilica Anglie de secol XIX si aceia ai tarimului de la granita cu satul, administrat dupa reguli facute dupa chipul si asemanarea celor care-l populeaza: spiridusi, vrajitoare, castelani cu puteri fabuloase, si zine.

Dunstan Thorn, un flacau in prag de insuratoare cu o codana din sat, cade in mrejele amorului cu o zinisoara si se trezeste tata al unui baiat cu cetatenie in ambele tarimuri. Anii trec si acesta, Tristan Thorn, ajuns la rindul lui la virsta insuratorii, cade si el in mrejele unei fete, de asta data muritoare: Victoria Forester. Pentru ea porneste in calatorie in celalalt tinut, hotarit sa-i aduca o anume stea cazatoare. Cum calca insa dincolo de zidul despartitor dintre tarimuri, ordinea lumii se tulbura: steaua, in caderea de pe bolta, se preface in fata, copacii vorbesc, vrajitoarele pun la cale o groaznica crima pentru a-si pastra tineretea vesnica, iar mostenitorii unui puternic senior se lupta pentru putere. Toate aceste intimplari ii prind pe cei doi, Tristan si Steaua, intr-un virtej de peripetii in care legile naturale si cele ale lumilor fantastice se bruiaza reciproc.

Episoadele ilare care tempereaza raidurile celor doi cind prin nori, cind prin maruntaiele muntilor, cind pe sub nasul unor cotoroante inveninate alimenteaza senzatia ca, in cele din urma, nimic rau nu are sa se intimple. Exista suspans, insa tot atit cit exista intr-un basm, iar rasturnarile de situatie nu fac decit sa confirme intuitii furnizate de text. Miza cartii nu e nici trama si nici fantezia mobilizata pentru conturarea unei lumi supranaturale. Nici intriga si nici recuzita genului nu scapa de clisee. Salvarea cartii sta in umorul ingenios dozat in replici si in garantia structurii basmului, rezistenta la prelucrari, fie ele chiar in registru fantasy.