Viorel Catarama, proprietarul lantului Elvila, vrea sa investeasca in 2008 doua milioane de euro intr-un magazin in Germania.

Viorel Catarama va intra anul viitor pe piata din Germania cu un magazin Elvila intr-un spatiu inchiriat. Omul de afaceri nu s-a decis inca asupra viitoarei pozitionari, insa are in vizor orase din nordul tarii. „Avem in vedere orasele Hamburg, Hanovra si Frankfurt. Nu excludem insa nici München, care este in sud", ne-a declarat Catarama, potrivit caruia in momentul de fata realizeaza studii de piata pentru a vedea in care din aceste orase ar avea cele mai multe sanse sa aiba succes.

Investitia va fi de aproximativ doua milioane de euro. „Investitia va fi in totalitate a noastra, din fonduri proprii", ne-a mai spus omul de afaceri, potrivit caruia are resursele financiare pentru a implementa acest proiect. „Noi nu vindem, doar ne extindem", a precizat acesta.

Initial, Catarama anuntase ca primul magazin Elvila de peste granite va fi in Berlin si se va deschide in decembrie anul acesta. Omul de afaceri dorea sa investeasca in jur de un milion de euro in colaborare cu A&D, companie de distributie detinuta de omul de afaceri german de cetatenie romana Ion Vrajitoru. „Piata de mobila din Berlin este suprasaturata. Proprietarii de spatii comerciale de acolo nici nu mai inchiriaza catre retailerii de mobila", ne-a explicat Catarama motivul pentru care a renuntat la ideea de a deschide un magazin in Berlin. Schimbarea locului a determinat si renuntarea la parteneriatul cu A&D in acest proiect. „A&D este legat de Berlin", explica omul de afaceri.

In Romania, Elvila are in momentul de fata 43 de magazine si a inregistrat in primele noua luni ale anului afaceri cu 14% peste cele din perioada similara a lui 2006. La nivelul anului trecut, valoarea exporturilor companiei totaliza 30% din cifra de afaceri, fata de 45% in anii anteriori. Principalii concurenti de pe piata romaneasca sint Ikea si Mobexpert.