Doi politisti din judetul Vaslui sunt anchetati pe linie interna de o comisie a Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui pentru neglijenta in serviciu in cazul elevei de 12 ani din Zorleni, acuzata ca practica prostitutia. Conducerea politiei vasluiene a luat aceasta decizie dupa ce subofiterii postului de Politie Zorleni nu au dat curs sesizarilor venite din partea Scolii Generale din localitate cu privire la eleva de 12 ani care, prin practicarea prostitutiei, a transmis boli sexuale mai multor localnici.
"In perioada 2006-2007, Scoala din Zorleni a depus sesizari la Politia din comuna, dar cei doi politisti nu au intreprins nici un fel de masura. In mod normal, subofiterii ar fi trebuit sa sesizeze Protectia Copilului care ar fi dispus masurile legale in acest caz", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui. Cei doi politisti vor fi cercetati pentru abatere disciplinara prevazuta in Legea privind statutul politistului. Un numar de 15 barbati din localitatea vasluiana Popeni sunt cercetati de politisti pentru ca ar fi intretinut relatii sexuale cu o minora in varsta de 12 ani, care s-ar fi prostituat. Potrivit anchetei desfasurate de Serviciul de Investigatii Criminale Vaslui, barbatii ar fi profitat de naivitatea fetei si, in schimbul unor mici sume de bani sau alte foloase, ar fi intretinut relatii sexuale cu minora. De altfel, patru dintre cele 15 persoane s-au imbolnavit de sifilis, infectie luata de la fata de 12 ani. Printre barbatii anchetati, este si un tanar de 18 ani de la care minora s-a imbolnavit initial.