Sunt singurii din tara care detin secretul. Produsul lor concureaza cu cele mai rafinate delicatese. Oamenii din comuna Gheraiesti, judetul Neamt, traiesc de mai bine de 80 de ani din cultivarea andivelor. Daca in trecut nu era om care sa nu cultive pretioasele legume, acum se imputineaza mereu, din cauza muncii grele si migaloase, dar si a lipsei de angrosisti care sa le cumpere marfa la un pret demn de munca lor.


De-ndata ce ogoarele incep sa fie impanzite de frunze mici si verzulii oamenii din Gheraiesti nu mai au somn. Cu noaptea in cap, isi pun sapaliga la spinare si iau drumul campului. Caci toata avutia lor este in samanta aceea azvarlita in pamant, de cum primavara intra in luna aprilie. Asemenea cartitelor, se tarasc in genunchi printre rasaduri, scormonind cu mainile si, arareori, cu harletul fiecare fir de buruiana care le invadeaza cultura. Nu au scoli inalte, nu au iesit in lume decat in pietele bucurestene, nu stiu prea multe despre mersul tarii si nici de promisiunile politicienilor nu le prea pasa. Si de ce si-ar mai chinui mintea cu vreo reteta a succesului, cand ei, de fapt, au descoperit leacul care i-a vindecat de saracie: cultivarea andivelor.


PLANTÃ… CU DICHIS. Oamenii din Gheraiesti se pot mandri ca au ceva ce doar Franta, Spania sau alta tara cu mare putere financiara poseda. Andivele, "fructe crescute in copaci", dupa cum le considera unii tineri bucuresteni care vad pentru prima oara leguma lunguiata si alba, constituie adevarate delicatese pentru lumea buna, dar mai ales instarita, a marilor orase. Caci un lucru e cert: nu oricine isi permite sa dea peste 100.000 de lei vechi pe 4, 5 "papusoi", dupa cum ii numeste tanti Silvia, una dintre cele mai destoinice si mai pricepute in a brodi cele mai gustoase andive, pentru a fi taman bune pentru salatele unse cu un pic de ulei de masline, atat de savurate mai ales de generatia a treia. "Nu oricine stie sa aiba grija de ea. Nici prea multa apa, nici prea putina, nici prea multa caldura, nici prea putina, nu trebuie stropita cu nimic si, cu toate astea, trebuie sa ai grija sa nu intre daunatorii in ea", enumera inginerul agronom Silvia Tamas conditiile care trebuie indeplinite. Si daca astea ar fi suficiente, nu s-ar mai codi orasenii care vin in vizita la Gheraiesti, dornici de imbogatire rapida cu afacerea de andive. Cand aud ca din primavara asta pana in primavara cealalta nu trebuie sa iesi din randurile de andive, ca an de an trebuie sa schimbi pamantul pe care ai cultivat ultima oara, si apoi sa stii cand sa le uzi, dar si cand sa le scoti din pamant, mai toti, speriati, fac cale intoarsa.


BORDEIE PENTRU ANDIVE. Tanti Silvia are 53 de ani. Si, de cand era de-o schioapa, tot printre andive a crescut. A vazut la tatal ei cum semana planta si nu usor i-a fost sa prinda secretul unei culturi bogate. "Semanam cu calul, apoi vine perioada de scarit, un fel de prasila cu sapaliga, dupa care urmeaza raritul,  prasila cu sapa, combaterea daunatorilor", enumera femeia muncile pe care le face pana ajunge la scoaterea legumelor din pamant. Iar toamna vine parca momentul cel mai dificil, nu atat pentru ca ar fi munca mai multa, ci mai cu seama pentru ca atunci se vad talentul si indemanarea omului. Toamna se sapa in adancul pamantului bordeie acoperite cu acoperis de paie in care se asaza andiva langa andiva, dupa ce in prealabil au fost curatate fiecare in parte de frunze, verificate daca sunt bune pentru samanta sau pentru mancare. Astfel, asezate ca la expozitie, andivele se insira una dupa alta, oblic, dupa care peste ele se presara un strat de pamant, apoi altul de andive pana ce bordeiul se umple, iar in crestetul lor se pune strat inalt de pamant stropit cu apa, atat cat trebuie, pentru ca radacinile ingropate in tarana sa prinda viata si sa se formeze astfel andiva.


TE SCOATE DIN SÃ…RÃ…CIE. Tanti Silvia are ochii ageri si mainile aspre. Pentru a avea grija de andive a lasat orice treaba. Zice ea, fara sfiala: "Daca nu erau andivele istea, apai nu mai faceam io nunta la fiica-mea, tocmai in Bucuresti, si nici case nu mai inaltam. Dupa 30 de arii de pamant, anul trecut am scos cam 120 de milioane de lei vechi. Ce alte legume imi aduceau atatia bani?". "De-ndata ce ele trec prin perioada de racire, scoatem radacinile din pamant si le bagam in bordei. Acolo, in pamant, timp de 40 de zile facem foc cu lemne, in soba, si zi si noapte trebuie sa avem grija sa aiba temperatura constanta de vreo 25 de grade. Daca incepe sa se aseze un strat alb ca o pacla deasupra pamantului din bordei, e clar ca a dat mucegaiul in ele, iar cultura poate fi compromisa", dezvaluie tanti Silvia unul dintre secretele andivelor. Secretele sunt multe, iar daca in trecut aproape toata comuna era cultivatoare de andive, acum daca mai sunt 800 din 7.000 de oameni, cati numara localitatea. "Tinerii ar face orice, numai la andive nu s-ar baga, ca tare-i greu sa stai un an intreg numai pe camp, iar daca da Dumnezeu ca acum o seceta, nu se face nimic", spune agronomul comunei. Silvia Gherghel este poate printre putinii, daca nu singura, care au reusit sa aiba anul acesta o cultura frumoasa. Si asta nu pentru ca Dumnezeu ar fi facut o minune in cazul ei, ci pentru ca, avand acei cativa ari in gradina, a reusit sa ude. Bucuria-i mare, mai cu seama ca numai ei, gheraiestenii, stiu cat de muncite sunt palmele lor, dar si cat de multi bani investesc. Numai un kilogram de samanta autohtona depaseste suma de doua milioane de lei vechi iar cea straina ajunge si la cinci milioane de lei vechi. "Nu mai pun la socoteala erbicidele, curentul, lemnele de foc, care ne usuca, si nici munca mea", se vaita femeia.


"TRADITIA COMUNEI SE PIERDE". Priveste lung in zare, isi sterge fruntea de sudoare, respira greu. De cand se stie, tot la andive a muncit. Cum ar putea sa renunte, cand supararea sa este ca traditia cultivarii andivelor este pe cale de disparitie? Si tot ea se consoleaza cu voce scazuta: "Apai, pana a€™om putea, tot a€™om cultiva. Dumnezeu sa ne tina zdraveni". Bordeiul lui tanti Silvia este inceput. Femeia mai are un pic si trebuie sa scoata radacinile din pamant. Isi scuipa in palme, apuca harletul si incepe, asemenea unui barbat, sa sape adanc, ca nu cumva vremea culesului sa soseasca si bordeiul sa nu fie pregatit. Caci, pentru tanti Silvia, ca si pentru multi dintre gheraiesteni, un lucru este cert: soarta familiei sale se afla in papusoii aceia lunguieti si albiciosi, "mandria comunei".


De la capatSamanta de andiva, "Cicoare de Bruxelles" cum este ea numita, a fost adusa in Gheraiesti prin anii a€™30 de directorul Fabricii de Zahar din Roman, un cetatean belgian. Printre putinii care s-au incumetat atunci sa planteze semintele a fost si nea Dumitru. Omul merge la Bucuresti de 50 de ani, dar nu cunoaste decat un singur drum: Gara de Nord - Piata Obor. Pleaca mai cu seama iarna, prin preajma Craciunului, cu sute de kilograme de andive, asezate una langa alta, ca siragurile de perle in cutii mari, si nu are decat un singur gand: sa dea mai repede marfa, "ca, daca o tii mai multe zile la lumina, andiva se deschide, se usuca si nu mai are acelasi gust". De vreo trei ani s-a lasat, dupa ce a fost printre primii cultivatori din comuna. Sumele mici, de doar 20.000 de lei vechi pe kilogram pe care i le ofera angrosistii, cu plata peste 30-40 de zile de la livrarea marfii, l-au dat inapoi. Acum insa ii e dor sa mai curete la "papusoi" si sa sape la bordeie in care sa-i adaposteasca pe timp de iarna. Si nu mai sta pe ganduri si arunca vorba hotarat: "La anul ma apuc iar sa cultiv vreo 10-15 arii, pana mai pot sa-mi ajut si io copiii cu niste bani" si ne arata imensitatea de casa pe care fata, plecata in Italia, a inceput sa o construiasca. Soata sa tanti Elisabeta, de 78 de ani, nu se da in laturi, mai ales ca tot satul stie ca este de neintrecut cand vine vorba despre ingrijitul plantelor.