A treia editie a Ghidului calificat in industria pensiilor private va aparea miine impreuna cu „Business Standard" si Cotidianul.

Experienta poloneza, privita de Romania ca un adevarat succes, va fi decodificata de directorul general al Aviva, cea mai mare companie din piata locala de profil. Lectia dura a Poloniei privind colectarea si transferul contributiilor de la stat la sistemul privat este una pe care Romania speram ca si-a insusit-o.

Cele 17 companii care vor administra banii romanilor au creat produse de pensii aproape similare. Cu o singura exceptie, schemele de investitii ale administratorilor au mers pe un profil de risc mediu. De ce au ales administratorii aceasta strategie comuna veti afla din paginile 6-7 ale suplimentului de pensii. Esenta sistemului de pensii de stat este ruptura dintre contributiile platite si pensiile primite de asigurati. Cum se calculeaza punctul de pensie acum si modul in care va fi calculat dupa transferul unei parti din contributii catre segmentul privat veti afla din pagina 3 a Ghidului.

Legile care guverneaza segmentele pietei de pensii private - facultativ si obligatoriu - reglementeaza cazurile speciale. Ce se mai poate face in situatii-limita, aflati din pagina 2 a suplimentului de pensii private.