Clasa muncitoare multumeste Partidului! Pana in ziua votului Legii 119 a nationalizarii, poporul nu a aflat "binefa­cerea" ce i se pregatise in culisele conducerii comuniste. Insa dupa aflarea vestii, lucrurile au fost astfel organizate incat masele "trebuiau" sa se bucure: in fabrici, uzine, pe strada, in paginile Scinteii. Prea putini stiau dimensiunea adevarata a deciziei inspirate de politica Moscovei.   Dupa cum spuneau toate discursurile liderilor politici si lozincile de partid, nationalizarea s-a facut pentru "binele poporului", astfel incat munca bratelor muncitoare sa nu se iroseasca pentru inavutirea burgheziei. Promisiunile de viata mai buna colorau vorbele mai-marilor PMR, care imediat dupa 11 iunie au inceput a co­linda fabricile si uzinele pentru a-i convinge pe muncitori de avantajele deciziei luate de regimul comunist. Majoritatea clasei muncitoare, sau cel putin cea vazuta din Scinteia, aclama hotararea Guvernului Groza si a PMR-ului. Au fost insa si voci, slabe si "calmate" rapid de functionari zelosi, care se intrebau pe cine vor mai trage la raspundere daca lucrurile nu merg bine. Caci inainte, scria Scinteia reproducand jalba unui grup de muncitori, oamenii il "puteau strange de gat pe admi­nistrator sau pe patron". Dar acum, cand fabrica e in "mainile poporului"?    "Un mare pas inain­te". Din calimarile cores­pondentilor Scinteii si ai Romaniei libere a curs multa cerneala pe seama nationalizarii. Ei au colindat tara in lung si-n lat pentru a surprinde reactiile multimii, bucuria muncitorilor, zelul noilor directori din fiecare fabrica si uzina. Cele mai "vanate" au fost marile uzine din Capitala. De pilda, la fabrica de tevi "Malaxa", deputa­tului muncitorilor, Radan Isache, i-a revenit onoarea de a face anuntul: "S-a facut nationa­lizarea!". A urmat un discurs menit sa capteze atentia unei intregi hale cu muncitori chemati sa-l asculte: "Pe drumul reformelor care grabesc desvoltarea tarii noastre spre socialism, nationalizarea intreprinderilor, acest maret act initiat de PMR, este un mare pas inainte!". La turnatoria "Lemaitre", muncitorii intampina nationalizarea in sunetele Interna­tionalei: "Sunt negri de funingine, scrie reporterul Scinteii, si muschii le mai tremura de munca, dar vocea li se inalta nesovaitoare". Aici, noul director este un "tovaras de la strungarie, decorat cu Ordinul Muncii". Propaganda functioneaza din plin. Cuvintele de lauda curg: "Muncitorii ies din sala", incheie apoteotic ziaristul oficiosului partidului. Unul, mai batran, se uita in jur: "Uite fabrica in care lucrez de atata amar de vreme. Nu s-a mutat nici o caramida din loc si totusi acum o vad cu alti ochi. Sa o pazim ca ochii din cap!". La "Mociornita", fabrica de incaltaminte, "seretarul organi­zatiei de partid din fabrica a anuntat ca "pe linia masurilor luate de guvern, pentru imbunatatirea vietii celor ce muncesc, astazi «Mociornita» scapa de stapani!". "Impreuna sa zdrobim dus­manul!" La Uzinele "Vulcan", "cand in camasa de canepa si pantaloni de doc s-a ridicat sa vorbeasca noul director, muncitorii au inteles si mai bine ce inseamna natio­nalizarea: "Inseamna ca, de azi inainte, fabrica o conducem noi: eu, Constantin Diaconescu, impreuna cu voi, cu toti care v-ati legat viata de strungurile si cuptoarele noastre. Sa bagam insa bine de seama, tovarasi! Intreaga fabrica lucreaza azi pentru noi. Dusmanul va incerca sa ne impiedice drumul. Cine va uita asta e la fel de primejdios ca insusi dusmanul!". In cinstea actului nationalizarii, la 14 iunie, Scinteia anunta cu pompa prima intrecere in industria socialista, care avea ca scop marirea productiei si a producti­vitatii muncii, reducerea deseurilor si a absentelor, scaderea pretului de cost. Stahanovismul incepuse!  In spatele propagandei. Dincolo de cuvintele frumoase si mitingurile de sustinere, prea putini muncitori realizau ce schimbari se fac. Practic, viata lor si mai ales conditia lor la locul de munca nu se imbunatateau, nici nu se inrautateau. Efectele natio­nalizarii aveau sa apara la nivel national abia in cativa ani, timp suficient pentru comunisti de a-si consolida puterea astfel incat actiunile lor sa nu mai poata fi contestate. Unul dintre artizanii actului de nationalizare, Gheorghe Gaston Marin ofera in memoriile sale - "Insemnari din viata" - cateva cifre relevante pentru dimensiunea pe care a capatat-o nationalizarea: "Prin efectul acestei legi au trecut in patrimoniul statului intreaga industrie siderurgica, peste 80% din industria metalurgica prelu­cratoare, centralele de energie electrica, toate bogatiile subsolului, industria petroliera, peste 80% din industria chimica, 80% din industria materialelor de constructie, aproape 80% din industria lemnului, celulozei si hartiei, 80% din industria textila si a pielariei, aproape 80% din industria alimentara, toate mijloacele de transport fluvial si maritim si de transmisiune, care pana atunci nu apar­tineau statului, precum si cele mai importante societati bancare si de asigurari". Iar Alexandru Barladeanu, cel de-al doilea specialist in materie de economie care a fost martor, dar si actor din partea puterii la natio­nalizare, are o concluzie scurta: "Nationalizarea s-a facut categoric la comanda sovietica. Totul se facea la comanda sovietica. Nu stiu daca ei au indicat si momentul si formele."   Recunostinta "Tovarase redactor, un grup de muncitori evidentiati in productie, de la Sovrom­transport Galati, intorsi de la casa de odihna din Voila a fabricii, unde am petrecut 15 zile, multumim PMR si guvernului pentru lupta ce o duc neincetat in folosul celor ce muncesc. Castelul de la Voila, care altadata a apartinut contelui Hause de Blome, este astazi la dispozitia oamenilor muncii de la SRT" Scrisoare de la un grup de muncitor0069