Energia, sectorul imobiliar si infrastructura se numara printre domeniile prioritare care urmeaza sa beneficieze de finantari de la banci in urmatorii ani, sunt de parere mai multi bancheri.
"Credem ca piata energetica va inghiti foarte multe cr
Energia, sectorul imobiliar si infrastructura se numara printre domeniile prioritare care urmeaza sa beneficieze de finantari de la banci in urmatorii ani, sunt de parere mai multi bancheri.
"Credem ca piata energetica va inghiti foarte multe credite, precum si cea de real-estate, supraincalzita sau nu", a afirmat Marinel Burduja, prim-vicepresedinte al Raiffeisen Bank Romania. Totodata, acesta crede ca bancile nu reusesc sa acorde suficiente credite in lei pentru companii.
"Nu stim sa explicam avantajele creditului in lei si nici riscurile la care se expun clientii, in cazul creditului in valuta. Poate in doi-trei-patru ani vom asista la o egalare a creditului in lei cu cel in valuta", a spus Burduja. Mai multe credite in lei vor fi acordate companiilor in conditiile in care vom asista la o reducere a inflatiei si o intensificare a concurentei pe piata corporate.
Pe langa domeniile mentionate, bancile se vor concentra, de asemenea, si pe sectorul de retail, si pe cel al serviciilor,potrivit prim-vicepresedintelui executiv al Alpha Bank, Evangelos Kalamakis.
Vicepresedintele executiv pe corporate banking al BCR, Jean Andronie, a aratat, facand referire la marjele de dobanda, ca acestea nu reflecta la ora actuala riscurile de creditare. Totodata, oficialul BCR a aratat ca importanta imprumuturilor corporate se reflecta la nivelul BCR in impartirea clientilor in mai multe categorii - clienti mari ai grupului, clienti mari locali, intreprinderi mici si mijlocii si municipalitati.
Potrivit lui Tudor Gabriel Bohalteanu, vicepresedinte al Eximbank, banca de export-import va avea in urmatorii ani o politica de sustinere a dezvoltarii mediului de afaceri, cu o concentrare clara asupra intreprinderilor mici si mijlocii.
Referindu-se la modul de eficientizare a costurilor in cazul imprumuturilor, Radu Rizoiu, partener in cadrul firmei de avocatura Stoica & Asociatii, a aratat ca structurarea tranzactiilor are un rol deosebit de important.
"Structurarea tranzactiilor poate determina reducerea costului creditelor. In cazul imprumuturilor pentru microintreprinderi si intreprinderi mici, structurarea presupune oferirea anumitor produse standardizate. In cazul proiectelor medii, structurarea are in vedere adaptarea de produse predefinite la nevoile debitorilor, iar in cazul companiilor mari debitorul doreste adaptarea produselor bancilor la nevoile proprii", a spus Rizoiu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.