Ce, cand sau cum s-a nationa­lizat in 1948?Conform planului "copt" la varful PMR-ului, legea nationalizarii a fost votata in Parlament la 11 iunie 1948. Cine nu i-a inteles forma, i-a "probat" efectele pe propria piele. Fluturata doar pe sub ochii romanilor, nationalizarea parea umbrita propagandistic de maretul gest facut de Stalin de reducere a datoriei de razboi a Romaniei.   La intrunirea din 4 iunie 1948, Consiliul de Ministri a decis trimiterea unei scrisori catre Stalin prin care Guvernul roman sa ceara re­du­cerea sumei datorate de tara noastra in contul datoriei de razboi. "Aceasta micsorare, scria prim-ministrul Petru Groza in depesa catre generalissim, usurand sar­ci­ni­le Statului Roman, ar insemna un mare ajutor dat poporului nostru in efortul pe care il depune pentru intarirea si dezvoltarea vietii economice a RPR. Cunoscand sentimente de calda prietenie ale Domniei Voastre si ale Guvernului pe care-l prezidati fata de poporul ro­man si ajutorul ce i l-ati acordat in clipele sale de grea incercare, ne permitem sa nadajduim ca ru­ga­mintea Guvernului RPR va fi luata in considerare." Peste doar trei zile, Scinteia anunta triumfatoare primirea de catre Guvern a scrisorii de raspuns din partea lui Stalin. Iata fraza esentiala a epistolei, care a tinut prima pagina a presei oficiale mai bine de o saptamana: "Dorind sa usureze restabilirea cat mai grabnica a economiei nationale a Romaniei si tinand seama de relatiile de prietenie ce s-au stabilit intre tarile noastre, Guvernul Sovietic a luat hotararea de a reduce suma ce a mai ramas de platit drept reparatiuni cu incepere de la data de 1 iulie a.c. cu 50%. Cu profund respect, Presedintele Consiliului de Ministri al URSS, Iosif Stalin."   S-A VOTAT NATIONA­LI­ZA­REA! De fapt, "tavalugul" iscat de corespondenta dintre guvernele roman si sovietic, incheiata favo­rabil primului, era menit sa distraga atentia populatiei de la ade­varatul fapt: nationalizarea. Su­biectul nationalizarii a aparut pe prima pagina a Scinteii doar doua zile la rand, restul zilelor fiind ocupate cu "beneficiile" reducerii datoriei de razboi de catre "fratele mai mare, URSS". De altfel, intreaga actiune a nationalizarii s-a rezumat la anuntarea discutarii in cadrul celei de a doua plenare a Comitetului Central al PMR, desfasurata intre 9 si 10 iunie, a raportului privitor la "problema nationalizarii intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi". Dupa indeplinirea formalitatilor de ordin politic, proiectul de lege al natio­nalizarii propus de Guvern a trecut in Parlament spre aprobare. Si cum sesiunea parlamentara din 11 iunie 1948 era una aniversara - se sar­ba­toreau 100 de ani de la revolutia pasoptista - semnificatia momentului a crescut. In discursul care a insotit prezentarea in fata de­pu­ta­tilor poporului a proiectului de lege, Gheorghiu-Dej a calificat nationalizarea ca o "schimbare structurala", constand in trecerea in mainile statului, ca "bun de consum al poporului" a celei mai im­por­tante parti din mijloacele de pro­ductie. Frazele pompos-propa­gan­distice abunda si au menirea ca "reprezentantii poporului" sa con­vinga cetatenii ca nationaliza­rea e o necesitate. Urmare a fost vo­ta­rea Legii nr. 119 pentru natio­na­li­zarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, mi­ni­e­re si de transporturi.   LEGEA, LA BANI MA­RUNTI. Actul nationalizarii avea in structura sa sapte capitole. Rigu­rozitatea textului si atentia de a cuprinde toate amanuntele nu fac decat sa demonstreze ca legea fuse­se pregatita cu mult timp inainte. In primul capitol - "Obiectul natio­nalizarii" - erau enumerate toate in­treprinderile ce urmau a fi na­tionalizate. In Anexa, acestea erau nominalizate, insumand 1.050 de obiective din toate ramurile industriale. Documentul normativ prevedea si "exceptiile" de la na­tionalizare si anume "intreprinde­rile sau parte a capitalurilor acestora care se gasesc in proprietatea unui stat facand parte din Na­tiunile Unite, care a doban­dit aceste bunuri ca urmare a executarii Tratatului de Pace sau prin achi­tarea unor obligatiuni de despa­gubire izvorand din starea de razboi." Practic, se incerca excep­tarea de la nationalizare a socie­ta­tilor cu capital sovietic, cum erau Sovromurile.   Capitolul II - "Efectele natio­nalizarii" - prin art. 7 dadea mana libera noilor conduceri ale intreprinderilor nationalizate sa anu­leze orice hotarare luata sau tranzactie incheiata de vechea conducere, daca acestea se "dovedesc pagu­boase pentru intreprindere". In caz ca aparea contestarea deciziilor noii echipe de administratie, aceasta urma a fi solutio­nata de catre o comisie numita de Ministerul Justi­tiei si ale carei decizii erau inatacabile. Capitolul despre "Procedura nationalizarii", al treilea, facea re­ferire la organizarea concreta a lu­crurilor dupa intrarea in vigoare a legii. De pilda, ministerele de resort trebuiau sa numeasca noi directori ce vor lua in primire conducerea intreprinderilor nationalizate pe baza unor "situatiuni sumare de la proprietarii lor". In caz de lipsa a proprietarilor, directorii cei noi (nu se preciza cum erau acestia alesi sau numiti) vor prelua conducerea in prezenta autoritatilor politienesti. Desi infiera cu "manie proletara" burghezo-mosierimea, re­gi­mul comunist pare a-i veni in "ajutor", despagubind proprietarii fabricilor si uzinelor nationalizate. Articolul 11 din Capitolul IV al legii - "Despagubiri" - prevedea ca in scopul acordarii de despagubiri "proprietarilor si actionarilor intreprinderilor nationalizate", se infiinta Fondul Industriei Natio­nalizate (a carui gestiune era supusa controlului Ministerului de Fi­nante) care va emite obligatiuni pe care "le va rascumpara din beneficiul net al intreprinderilor natio­nalizate". Asadar, legea prevedea si o portita de "scapare" - in eventualitatea in care fabrica nu producea beneficiu, nici proprietarul sau actionarii nu erau despagubiti. Alta posibilitate a fost strecurata in articolul 14: "Din drepturile de despa­gubire se vor scadea datoriile intreprinderilor neprevazute in pasivul acestora, precum si acele izvorand din evaziuni fiscale si alte opera­tiuni contrare legii, ca si pierderile provenite din reaua administratie a acestor intreprinderi inainte de nationalizare." In urmatorul articol se enumerau categoriile de persoane care nu vor fi despagubite, si anume cei care "fiind in serviciul Statului (...) s-au imbogatit in timpul cat erau in serviciu, prin fapte ilicite constatate judecatoreste"; cei care au plecat din tara in mod clandestin sau fraudulos; cei care nu se intorc in tara dupa expirarea termenului de sedere in strai­natate. Nici sancTiunile nu lipsesc. Cele mai aspre sunt prevazute la articolul 18 din capitolul VI, si "promiteau" pedepsirea cu 5-10 ani munca silnica si confiscarea intregii averi a celor care impiedica sau zadarnicesc aplicarea legii, ascund sau deterioreaza bunuri supuse nationalizarii.   Planificare "Lasand mai departe uneltele de productie in aceste maini (ale burgheziei, n.n.) ar insemna sa permitem burgheziei inla­tu­ra­rea poporului de la conducerea politica, sa continue politica ei de a dezorganiza viata noastra economica, pentru a compromite regimul in ochii poporului. (...) Pentru a putea trece la o economie planificata pe care cea mai mare parte a poporului o asteapta din partea Guvernului, este necesar a trece aceste mijloace in mainile Statului." Gheorghe Gheorghiu-Dej