Persoanele care observa ca-mi calc principiile observa de fapt ca le calc pe ale lor. Am, ca tot omul, niste principii, dar, daca-s intrebat care sunt, nu stiu.


Cele zece porunci nu-s principii, ci porunci, iar intre ele nu-i nici una care sa-mi impuna sa nu scriu texte pe care sa le semneze altii. In 1993, un evreu  descurcaret din Montreal mi-a propus sa-i scriu, pentru cincizeci de dolari bucata, cate o prezentare de artist local, zilnic, vreme de trei saptamani. Nu era o treaba care sa-mi puna probleme de principiu, atat doar ca urma sa laud in chipul cel mai nerusinat cu putinta, fara sa-i fi cunoscut si fara sa le fi vazut tablourile, douazeci de autodidacti, si amatori. Eu scriam prezentarile, dar de semnat le semna un critic canadian cunoscut. Pentru simplul fapt ca-si punea numele pe textele mele primea si el cate cincizeci de dolari zilnic.


In toata lumea exista veleitari si frustrati, care platesc ca sa  fie luati in seama. La New York am cunoscut un barbat cu stare, foarte complexat, care angajase o agentie literara ca sa-i compuna si sa-i trimita scrisori de dragoste "de la necunoscute". Cat despre laudele la expozitii si carti, cele mai multe dintre revistele care nu conteaza, dar si cateva dintre cele care conteaza publica la comanda cronici elogioase. Artistul plateste ca sa fie luat in seama de 200 de dolari, de 300 sau de 500. Cand l-am intrebat pe agent cum trebuie procedat cu principiile mele, ca sa le calc si ele sa nu tipe, acesta mi-a dat o lista xeroxata cu 27 de superlative, numerotate si impartite in clase de cate cinci-sase si notate cu a, b, c, d si e. In fiecare dimineata imi punea in fata cateva reproduceri color dupa tablourile cuconitelor care voiau sa se cheme artiste - fiindca majoritatea aspirantilor la gloria platita erau femei - si-mi spunea pana la ce numar puteam sa urc cu laudatul. Numarul 1 era "pictor important", numarul 27 era "geniu in plina afirmare". S-a intamplat ca de la vreo zece pictori evreul meu sa scoata mai multi bani decat spera si atunci imi cerea sa mai adaug niste superlative. Erau persoane instarite si vanitoase. In cele trei saptamani de lucru la stapan am operat nenumarate modificari in texte, schimband aprecierile mici si medii cu altele mai magulitoare. "Ia-l pe fraier de la clasa b si baga-l la d", imi spunea agentul. Cand se iveau probleme cu banii ii coboram de la d si e la a sau b.


Intr-o zi, cand m-am intrebat daca era bine ce faceam, daca nu cumva imi calaream principiile mai mult decat puteau ele sa duca, mi-am dat singur raspunsul. Principiile, ca si oamenii, se lupta intre ele. Cu persoanele care platesc bani multi ca sa fie mintite frumos nu e cazul sa-ti consumi marile principii. Le pui la bataie pe cele mai mici. Cu vanitosii si inchipuitii iti pierzi vremea incercand sa-i convingi ca nu e chiar totul de vanzare. Cu vanitosii si inchipuitii - mi-a zis agentul meu canadian - merg pe principiul ca nu trebuie sa le intinzi mana cata vreme asteapta doar sa le dea cineva un picior in fund.