Unul dintre cele mai scumpe hoteluri din lume nu isi dezminte faima si le ofera oaspetilor apa din te miri ce colt al pla­netei. Contra cost, desi­gur, iar costul poate trece de 70 de euro pe litru.   Te relaxezi in ca­me­ra somptuoasa a unui hotel de lux si te-a lovit pofta de apa mi­ne­rala din Patagonia? Ti s-a facut sa gusti putina apa rece precum ghetarii din Norvegia? Sau ai chef de ceva mai exotic si vrei sa in­cerci noul sortiment hawaiian Mahalo Deep Sea Water, din insula Kailua-Kona? Daca esti cazat la faimosul Claridgea€™s din Londra, toate aceste sortimente de apa, mai mult sau mai putin minera­la, isi stau la dispozitie, alaturi de multe alte soiuri, contra unor preturi ce variaza de la 30 la 70 de euro pentru o sticla de 0,75 litri.  SORTIMENTE. In total, lista de "ape exotice" de la Claridgea€™s numara peste 30 de sortimente, scrie pu­blicatia britanica The Telegraph. Iar managerii hotelului au avut grija ca nici un oaspete sa nu comande la intamplare. Pentru ca, spun ei, la fel ca in cazul vinu­rilor, si apa se serveste in functie de ocazie si de meniu. De exemplu, apa importata din Japonia insoteste perfect o masa compusa din sushi sau caviar, in timp ce apa minerala Waivera, provenind din indepartata Noua Zeelanda, merge de minune la un meniu cu carne fripta la gratar, datorita continutului scazut de minerale. Pentru oapetii obositi, stresati, surmenati sau pur si simplu mahmuri, expertii recomanda apa de izvor OGO din Tilburg, Regatul Tarilor de Jos. Un argument imbatabil este ca are in continut de 35 de ori mai mult oxigen decat apa minerala "de rand", fiind exact ce-i trebuie bautorului pentru a se simti mai in forma, mai revitalizat. Vedeta sortimentelor de apa de la Claridgea€™s este 420 Volcanic, provenind din izvorul neo-zeelandez Tai Tapu. Se comercia­lizeaza la sticle de 420 de mili­litri si costa 30 de euro. Ceea ce inseamna cam 70 de euro pentru un litru. Potrivit descrierii facute de experti, este slab acidulata si lasa o senzatie extrem de placuta. Provine dintr-un vulcan stins si iese la suprafata dupa o "calatorie" de 200 de metri prin roci vulcanice. Pentru clientii hotelului exista totusi si o alta optiune - apa londoneza de robinet. Gratis.   Istoric si preturi Hotelul Claridgea€™s a fost supranumit "prelungirea Palatului Buckingham" pentru atmosfera de lux si pentru stransele legaturi cu familiile incoronate. Dateaza din 1812, dar poarta numele familiei Claridge din 1854, cand a trecut in proprietatea acesteia. Pentru o zi, una dintre camerele sale a fost declarata teritoriu iugoslav, la 17 iunie 1945, aici nascandu-se Printul Alexandru al II-lea Karageorgevici.     "In ultimii ani, apa tinde sa devina precum vinul. Fiecare dintre oaspetii hotelului nostru are o parere, o preferinta in acest sens, si fiecare solici­ta marca sa preferata de apa. Pe langa specialitatile exotice, le punem la dispozitie oaspetilor nostri si apa din Marea Britanie, din Italia sau din Franta" Renaud Grégoire,Manager al Departamentului mancaruri si bauturi de la Hotelul Claridgea€™s   irina.cristea@jurnalul.ro