Cind nu erau denigrate de medici si preoti, cosmeticele acopereau, in trecut, pete, iritatii si alte boli de piele.

Vrajitoarea, o pictura
nesemnata, datata in
anul 1460 Din punct de vedere moral, sint semne ale desfriului. Igienic vorbind, ele devin surse de maladii malefice. Pe astfel de argumente miza Biserica si, implicit, societatea, in Evul Mediu, militind pentru inocenta aparentelor feminine. Pentru a atinge efectul pudorii insa, femeile apelau la un intreg arsenal de trucuri cosmetice. Dominique Paquet analizeaza cu finete, dar si cu luciditate, resorturile estetice rasfrinte asupra femeilor de-a lungul secolelor, in „Frumusetea. O istorie a eternului feminin". Urmatorul volum din ENCICLOPEDICA va fi oferit luni, 15 octombrie, alaturi de ziarul Cotidianul. Autoarea acorda un capitol intreg dogmelor religioase, care au continuat, in Evul Mediu, prelegerile filosofilor antici. „O singura culoare da gratie femeilor si un rosu autentic: pudoarea. Iata fardul fecioarelor si al sotiilor", predica Grigorie din Nazianz impotriva exceselor de toaleta si a sulemenelilor care, la bai, inlocuiau adesea spalarea cu sapun. „Pacatul Evei va atirna greu asupra soartei femeilor, exilind trupurile si chipurile intr-un ascetism de la care inventivitatea feminina va sti totusi sa se abata", scrie Dominique Paquet.

Crestinismul a lansat intr-adevar moda pudorii. Dar denigrarea fardului s-a intemeiat pe cliseele mostenite din filosofia greaca si din satira romana. Din punct de vedere moral, sulemenelile uritesc si vulgarizeaza, simbolizind desfriul si prostitutia. Teza medicala mostenita de la Galenus continua acuzatiile: sint surse de ulceratii, de necroza si de maladii morbide. Acestea sint completate de inventarul biblic. „Cind Dumnezeu a facut femeia din coasta lui Adam, a daruit-o cu o frumusete nepieritoare. Dar ea a pierdut-o din pricina diavolului dupa ce a muscat din mar; pentru Eva, asta a fost o mare rusine. Si doamnele de astazi nu mai pot face nimic, si pierd, din pricina foarte marelui pacat al Evei, o importanta parte din frumusetea lor", scria Pierre Laruelle, in secolul al XIII-lea, in „Impodobirea femeilor".

Prima regula a frumusetii medievale era tineretea. La douazeci si cinci de ani deja, femeia deformata de maternitate intra in „desertul iubirii", potrivit poetului si muzicianului Adam de La Halle, iar zece ani mai tirziu nu mai era decit o „batrina sulemenita". O alta caracteristica ideala era albeata miinilor si a gitului, care sugera fecioara angelica. „Canoanele trupului sint mai neclare, pentru ca preocuparea estetica se indreapta catre ceea ce este la vedere. Supla si bine incinsa, femeia isi etaleaza sinii fermi si semeti, mici si rotunzi, inaltindu-se deasupra taliei fine si a soldurilor inguste. Salele cambrate si pintecul plin completeaza tabloul", arata Paquet modelul nimfetei medievale.

Fruntea „ca o fereastra" nu mai era un dat, ci o necesitate, asa ca femeile si-o epilau, pentru a o avea inalta si lata, lucioasa si stralucitoare. Sucul de lamiie le ajuta la stralucirea ochilor. „Acest model la care femeia este constrinsa sa se conformeze trece drept natural. In realitate, nu poate fi atins decit cu pretul unor indelungi pregatiri, epilari si metamorfoze. Dar metodele de infrumusetare nu inceteaza sa fie ponegrite. Caci, daca totusi canoanele triumfa, misoginismul se sprijina pe ipocrizie pentru a nega valoarea de infrumusetare a fardului", mai explica autoarea.

Canonul medieval al nimfetei a disparut in favoarea femeii implinite si putin grasute, frumusetea „suculenta" luind locul tinerei fete. In Italia, Caterina de Medici a fost initiatoarea frumusetii baroce. La Venetia, femeile isi fardau sinii in decolteul larg si chiar corpul intreg, asemeni curtezanelor. Atunci au inceput sa isi faca aparitia si alunitele false, care disimulau, de fapt, pistruii si cosurile. In secolul al XVIII-lea, rosul a scazut in intensitate, de la stacojiu la rosu galbui, trecind prin mov, roz si oranj. El nu mai este aplicat in cerc doar pe pometi, ci si in zona ochilor, servind drept masca pentru paloarea provocata de noptile nedormite. In spatele alunitelor, al pudrei si al cosmeticelor stateau realitatile epocii: pete, roseata, cosuri - din cauza mincarii, dar si a igienei precare.

Si daca in secolul XX igiena a devenit o necesitate la fel de importanta ca oja si fardul in construirea idealului de frumusete, de abia in 1990, producatorii de cosmetice au observat ca produsele de ingrijire, din ce in ce mai sofisticate, au devenit principala preocupare a femeilor.

CITESTE MAI MULT

Look-ul frumoaselor de la Hollywood Sophia Loren a brevetat sprinceana inalta, Brigitte Bardot - fata ovala, iar Marilyn Monroe, gura carnoasa. Femeia ideala, un viciu social

Ochi in forma de peste, pudoare, forme generoase, alura bolnavicioasa, 90-60-90. Frumusetea feminina a depins, de-a lungul vremii, de cele mai ciudate dictoane sociale

Istoria frumusetii feminine romanesti

Sa faca o istorie a frumusetii occidentale nu-i chiar o incercare pentru un cercetator fascinat de rafinamentele vremurilor, care are timp sa consume virstele frumusetii arhivate in muzee. In schimb, sa ia urma frumusetii in lumea ortodoxa, unde si oamenii in carne si oase erau imortalizati dupa chipul icoanelor, inseamna sa porneasca intr-o calatorie anevoioasa printr-o galerie slab luminata.

Noua galerie a frumusetilor de altadata

O galerie foto care completeaza fericit articolul despre frumusetile Romaniei de-a lungul istoriei. Fotografii mai putin vazute, marturiile unor prezente feminine care au innebunit suflarea masculina in secolul trecut.

O galerie care ilustreaza frumusetea feminina din miturile grecesti, pe www.cotidianul.ro/select