Departe, departe in largul marii, apa-i albastra ca floarea albastrelelor, lim­pede precum cel mai curat cristal, si asa de adanca, incat niciodata vreo an­co­ra nu i-a dat de fund, si ar trebui sa pui nenumarate turnuri de biserici u­ne­­le peste altele, ca sa poti ajunge din fund pana la suprafata apei. Asa isi incepe Hans Christian Andersen o minunata poveste, poate una dintre cele mai frumoase povesti ale lumii: "Mica sirena". Stiti dumneavoastra, povestea fetei aceleia care n-avea pi­cioare, deoarece trupsorul ei se sfar­sea printr-o coada de peste. Exis­ta un moment extraordinar al poves­tii, pe care desigur il stiti. Acela cand sirena vrea sa aiba si ea picioare si se duce la vrajitoare. "Indata coada ta o sa se subtieze si o sa se desfa­ca in doua, in ceea ce numesc oa­me­nii «frumoase picioare». (...) Toata lu­mea se va minuna de frumusetea ta, vei pastra mersul tau usor si lin, dar fiecare pas te va sangera si iti va pri­ci­nui dureri, ca si cum ai calca pe varfuri de ace." Nu intereseaza acum po­ves­tea in sine, nu faceti analogii pripi­te. Ci fragmentul cu pricina. An­der­sen a primit putina educatie, era un copil foarte sensibil si complexat din cauza inaltimii sale. Dupa moar­tea tatalui sau a fost obligat sa lu­cre­ze drept croitor si lucrator intr-o fabri­ca de tigari. La varsta de 14 ani  si-a ince­put cariera de cantaret, dansator si ac­tor. De cate ori in viata nu o fi cal­cat pe varfuri de ace? "De ce se tem copiii?" este tema de astazi a ru­bricii "Lumea co­pii­­­lor". Una dintre temeri ar putea fi aceea ca, mai tarziu, viata le-ar putea oferi nu­mai cioburi. Pe care, uneori, pana si Dum­nezeu cal­ca, in timp ce o­me­­nirea isi con­tinua mersul in coada de peste.