La 11 octombrie, teatrul romanesc a celebrat ziua de nastere a unei mari actrite. Iar la Teatrul Metropolis, sarbatoarea a luat forma cea mai potrivita. Cea a spectacolului. MIHAI EMINESCU 89. Dupa ce te bu­curi de spec­­tacolul Hun­dert­wa­s­ser al foaierului, frantura de Occident rasarita la portile Orientului - o meritam, oare? - , singura sala de teatru construita integral dupa normele europene te intampina cu calda sobrietate. Nu te lasa insa furat de confortul fotoliilor (da, fotolii!), caci el iti este menit doar atat cat sa uiti de tine si sa te scufunzi in poveste.   METROPOLIS. Si-ncepi "Jocul De-a Adevarul", intreband "Tarotul" despre "Edith Piaf", "Agamemnon" sau "Nijinski". Si chiar daca sunt "Trei", nu poti sa uiti nici o clipa ca intotdeauna "Opposites Attract". Cu toate astea, culmea! "No One" nu poarta "Bigudiuri"! Dar ar putea... De ce nu? Ori ei, ori "Ludwig, Nicolo & Jo"! Alege! Ca, ori­cum, din acest "Triunghi Episto­lar" nu mai poti iesi! Altfel vin "Victor sau Copiii la Putere" si nu mai ai unde sa te refugiezi! Poate doar in "Visul unei nopti de vara". Sau in "Tetralogia Raului"... Dar asta depinde numai de tine... si se la­sa sigur cu "Crima la Howard Johnson"! Dar astazi nimeni nu mai se afla "In Rolul Victimei"... Pentru ca noi, noi toti, suntem la Teatrul Metropolis. Si traim ISTORIA! O lume intr-un teatru. Cladire noua, solida. Balconul rezista cu stoicism echipelor de filmare. Una langa cealalta, asezate ca la parada, tele­vi­ziunile au facut pace in fata unui mo­ment unic. La avanscena, fotogra­fii isi fac cu eleganta loc unul altuia. Actori, regizori, prieteni ai tea­trului... Dac-am sa spun ca, impotriva tuturor sortilor, atunci cand toate ne dezbina, arta e cea care izbuteste sa ne uneasca, o sa spuneti ca suna pompos. Stiti ceva? Gasiti voi o vorba mai buna! In stal, murmur discret. Flori odih­nindu-se delicat pe bratele fo­toliilor nu sunt zgarcite cu parfu­mul lor... si cu totii privim - stranie fascinatie - o scena inca goala. E ca si cum, intr-un fel, spectacolul ar fi inceput deja. E ca si cum energia unei mari actrite domina imperial sala, chiar si din umbra culiselor... Apoi, spectacolul...Ne-a invatat valoarea cuvantului si a tacerii. La 11 octombrie am invatat de la doamna Olga Tudorache si semnificatia cuvantului DAR. Caci de ziua domniei sale ni s-a daruit ca actrita, dar si regizoare in "Peste cu mazare". O lacrima. O floare. Bu­cu­rie. La multi ani, stimata doam­na! Sa-i fii contemporan... Ce pri­vilegiu!   Chipul adevarului Este oare inutil sa fac aici apologia gestului teatral sau al actorului, captiv voit intre viata adevarata si imaginarul uneori cu atat mai real, cu cat sute de ochi pot jura cu fiecare clipire ca tot ce-au vazut e chiar adevarul pur? Caci, pe scena, pana unde (te) daruiesti si de la care rasuflare (te) ceri inapoi? Si cat anume este exhibitionism si cata dorinta de a(-ti) spune cu orice pret adevarul, dar cu vorbe alese de altcineva pentru tine? Cum poti spune din toata inima "te iubesc", avand la indemana doar "la manastire, Ofelia"? Si cum poti vorbi despre resemnare si lipsa comunicarii reale folosindu-te doar de doua lucruri: peste si mazare!? Si cum te poti bucura de un lucru atat de mic, atat de neinsemnat, aplauzele, intr-o lume care goneste dupa lucruri ce nu te privesc? Cum? Fiind ACTOR...   "Ar fi bine daca actorul ti-ar putea mentine o tinerete si o curatenie sufleteasca, acel elan, acea cinste in a juca si a nu trisa!" Olga Tudorache   kostas.radulescu@jurnalul.ro