Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis sa sesizeze procurorul general al Romaniei in cazul imaginilor difuzate de TVR miercuri, imagini care au dus la demiterea ministrului Agriculturii. Membrii DNA considera ca a fost difuzat un material probatoriu dintr-un dosar in curs de cercetare, ceea ce inseamna incalcarea Codului de procedura penala si a drepturilor omului. ┼×eful DNA, Daniel Morar, a declarat ca nu stie cum au ajuns imaginile cu Remes, Muresan si Ciorba la TVR, dar ca, in mod sigur, "nu au plecat de la DNA" si nu a exclus varianta ca imaginile sa fie furnizate de la Presedintie, care detinea toate probele din dosar.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus ieri, din oficiu, efectuarea de verificari de catre Inspectia judiciara, in urma difuzarii in presa a materialului video cu pricina. Reactii au venit si din partea reprezentantilor Parlamentului. Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a anuntat ca, probabil in cursul saptamanii viitoare, CA al TVR va fi invitat la audieri, la sedinta Comisiilor reunite de cultura. Presedintele TVR, Alexandru Sassu, sustine ca nu l-a informat nimeni cu privire la imaginile pe care televiziunea pe care o conduce urma sa le difuzeze. “Am aflat ca imaginile apar in jurnal de pe agentiile de presa, cu cateva minute inaintea stirilor”. Sassu a admis insa ca “exista o problema morala, si anume implicarea intr-o batalie politica". TVR a difuzat miercuri, in jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o intalnire a ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remes, cu fostul ministru Ioan Avram Muresan, in care acesta din urma ii da un plic lui Remes, precum si inregistrari audio referitoare la niste licitatii. Aseara, TVR urma sa difuzeze partea a doua a inregistrarilor, in care Remes era filmat cum primeste mita carnati si palinca.