Iesit cam sifonat din scandalul Remes, premierul Tariceanu a inceput sa fie inghesuit de propriii colegi de partid. Desi el nu are de gand sa faca vreo schimbare in Executiv, Crin Antonescu si Norica Nicolai au declarat ca premierul ar trebui sa treaca la o remaniere guvernamentala.


Doi vicepresedinti liberali, Crin Antonescu si Norica Nicolai, au iesit public cu declaratii in care cer remanierea Guvernului. Tonul l-a dat Crin Antonescu, la Realitatea TV, unde a aterizat direct de la Bruxelles pentru a discuta despre cazul Remes. Antonescu a lipsit din tara in zilele in care a izbucnit scandalul, dar s-a declarat dezamagit de modul in care premierul a gestionat situatia. El a mai spus ca remanierea Cabinetului Tariceanu II trebuie discutata in conducerea PNL cat mai curand. Punctul sau de vedere a fost sustinut de un alt vicepresedinte, Norica Nicolai, care a declarat ca modul de functionare a Guvernului trebuie regandit. Ultima intalnire a vicepresedintilor partidului cu premierul Tariceanu a avut loc joi dupa-amiaza, dupa demisia lui Decebal Traian Remes. Nici un membru al conducerii liberale nu a cerut insa, in fata lui Tariceanu, schimbarea unui alt ministru. Mai mult, Crin Antonescu a si lipsit de la intalnire. Un alt nemultumit de activitatea Guvernului este vicepresedintele Puiu Hasotti, care a vorbit in mai multe sedinte liberale despre "ministri-papagali". La ultima schimbarea a componentei Guvernului, in aprilie, dupa excluderea PD de la guvernare, cei trei au fost invitati de Tariceanu la sefia unor ministere, dar au refuzat. Norica Nicolai nu a acceptat Ministerul Muncii, pentru ca, spunea ea, au trecut prea multi ani de cand a fost secretar de stat in aceasta institutie si ii este greu sa se reintoarca in sistem, iar Crin Antonescu si Puiu Hasotti au refuzat, pe rand, conducerea Ministerului Educatiei.


EVALUARE. Premierul Tariceanu a declarat in urma cu cateva zile ca nu s-a discutat in partid ideea remanierii, iar secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a sustinut ieri ca exista o decizie a Biroului Permanent ca evaluarea ministrilor sa se faca la sfarsitul anului si sa fie luat in considerare modul in care acestia sustin in Parlament bugetul pe anul 2008 si implicarea in campania electorala pentru Parlamentul European. "Nu s-a discutat niciodata in Biroul Politic. Nici nu este normal sa vorbesti de remaniere atat timp cat, practic, de la investirea noului Cabinet nu au trecut nici sase luni. In mod normal iti trebuie cel putin un an ca sa evaluezi activitatea unor ministri, sa vezi daca se impune sau nu se impune o schimbare. Nu s-a discutat niciodata in PNL si nu este un obiectiv al PNL", a declarat un alt vicepresedinte liberal, ministrul Ludovic Orban.


Inc-o motiune de cenzuraPLD a cerut demisia Guvernului Tariceanu II pana luni, in caz contrar urmand sa initieze motiunea de cenzura "Guvernul Tariceanu - guvern corupt si incompetent", a declarat ieri presedintele PLD, Theodor Stolojan, citat de Mediafax. Surse din PD si PLD au declarat pentru Mediafax ca se ia in calcul initierea unei alte motiuni de cenzura, axata pe tema coruptiei, care "a ajuns pe masa Guvernului". Surse din PSD citate de Mediafax sustin ca lideri la varf ai PSD si PD-PLD au discutat inca de acum o saptamana posibilitatea ca social-democratii sa sustina o eventuala motiune de cenzura introdusa de PD si PLD. Oficial, liderul PSD, Mircea Geoana, a evitat ieri sa se pronunte daca partidul va sustine o motiune de cenzura, dar a precizat ca "Guvernul trebuie remaniat cu totul".