ROMANIA CA TELENOVELÃ
Sfanta zi de duminica se anunta pe malurile lacului din cartier prin aparitia caprelor. Nu peste mult timp apar si stapanii lor, tarand prin iarba baierele izmenelor si scarpinandu-se de pureci pe pieptul paros. Duminica pe lacul din cartier are si marele avantaj, necunoscut lacurilor in general, ca poti umbla numai in izmene, fara ca vecinii sa te creada un puturos fara pereche, care sta acasa, bea tutun si se scarpina de pureci. Drept pentru care in urma lor se atine cate un purcel dolofan, de care stapanul e tare mandru. In timp ce-si rasuceste o tigara din pachetul pe care a dormit asta-noapte, caci, intorcandu-se beat din targ, s-a dezbracat si, in locul pijamalei, si-a luat pe el costumul cel nou, cu floarea de mire cu tot, il gadila pe sub burta. Purcelul, la randul lui, se manifesta entuziast: se da cu cracii in sus si incepe sa guite amarnic, de apar la garduri toate capetele treze ale cartierului in acel moment.


Incetul cu incetul, soarele se catara pe cer, asa cum ii spune fisa postului. In blocul-turn de alaturi, pozat si intr-un ziar central, sub titlul "Chipuri noi pentru oglinda unui vechi lac", se deschid ferestrele pe rand. O gospodina voioasa, inganand un firicel de cantec, pune asternuturile la aerisit pe sarma din balcon. Facand astfel sa ajunga in camerele de la celelalte etaje caldura trupului ei, gingas adunata, timp de o noapte, in cearsafurile albe, curate ca lacrima. Geamul unei bucatarii crapa putin si o mana diafana, de domnita, impinge in privelistea pulberii de raze un borcan cu castraveti.

Ninge de sus, de la ultimul etaj, cu fulgi rari de gaina.

Intre timp, lacul a prins tot mai multa viata. Un sir de rate grave inainteaza tacut pe unda verzuie, ca un fir de ata mai groasa. Pe langa ele trece, zbatandu-se disperata, o albie de rufe, urmata indeaproape de cateva troace de purcel. Un barbat cu pantalonii suflecati isi spala hainele de pete de motorina. Neintelegand inca, Grivei sta aproape nemiscat, exprimandu-si nedumerirea cu ajutorul datului din coada. Stransi in jur, copiii cartierului, toti cu burtile umflate, de sub care se iveste nevinovata tuflica, urmaresc meditativi scena, fara sa-si dea nici o parere insa. Doar unul mai mic, ajuns cu totul si cu totul pe culmile meditatiei, se scobeste in nas cu o indiferenta plina de ganduri.


Dinspre strada "Amurgului" razbat chicoteli sfioase, urmate in scurt timp de adevarate tipete. Direct din casele lasate pe o rana dau buzna in apa, intr-un iures turbat, cateva femei numai in furouri. Sunt niste mahalagioaice tinere, cu pulpe sanatoase si stomacuri de fier, pe care soarele si caldura infernala le-au convins sa se bage in lac. Dar cum nu vor sa-si puna nici in ruptul capului costume de baie (auzi, draga, cum sa ma vada lumea numai in chiloti?!) se scalda totusi in furou. Una din ele, ramasa mai in urma, cea mai batrana, gaseste impotriva varstei si intelepciunii ei sa se zvarle inainte nebuneste si sa mai si chicoteasca asemenea unei capre. Dupa aceea, numai in furou, de i se vad prin transparenta panzei sanii flescaiti, paseste teapana, netulburata, urmata indeaproape de copiii care, imitindu-i trecerea, pasesc alaturi, uimiti sa vada niste lucruri atat de extraordinare. Ajunse deja in lac, celelalte femei se imbaiaza in stilul lor propriu. Cate una sta un timp deasupra apei, ganditoare, apoi brusc, ca si cum ar vrea sa sfarseasca o data cu viata, se tranteste in apa cu furou cu tot. Peste cateva clipe iese la suprafata, vanata, tusind, scuipand, dar mai ales, tipand ca din gura de sarpe. Brusc, celelalte incep si ele sa tipe si sa sara in sus.


Pe iarba malului s-au intins din loc in loc, asemenea unor pete colorate, paturile carate pana aici in sacose, alaturi de pachetelul de mancare. Cracanati pe o patura cenusie, cativa barbati joaca table, scuipa si fumeaza de zor. Din cand in cand, cate unul se scarpina pe spate furios, unde - crede el - o musca a dracului nu-i mai da pace. Abia cand sa plece isi da seama ca soarele il facuse tot numai o rana. Pe toate paturile se gasesc risipite o sumedenie de carti. Femeile au rascolit ore intregi prin casa, prin camara, chiar si in butoiul cu muraturi, pentru a lua cu ele, pe plaja, ceva de citit, ca sa nu se plictiseasca. Ca niste cititoare absolute, ele n-au o preferinta anume. Sunt in stare  sa citeasca orice, numai litere puse una langa alta sa fie. Una a luat cu ea, ca s-o lase alaturi, langa pachetul cu sunca, abecedarul baiatului, alta, un manual de tamplarie lasat in camara de pe timpul bunicului. In scurt timp, cartile aduse pe plaja cu atata harmalaie isi gasesc totusi o folosinta. O femeie intre doua varste, cautand ceva de pus sub fund, caci patura s-a incins de tot, gaseste cea mai buna solutie: cartea pe care a adus-o. Imediat, cele care nu s-au gandit sa-si puna cartea pe nas, sa le apere de parjolul soarelui, ii urmeaza exemplul. Cine are carte are parte. De perna!