Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ieri ca daca la dezbaterile din Parlament PSD va reusi sa isi impuna cele trei-patru probleme prioritare, social-democratii vor vota bugetul de stat pe 2008. Senatorul a aratat ca "dezbaterea proiectului de buget este ca o motiune, si in conditiile in care bugetul nu trece, Executivul va cadea", iar PSD "va actiona sigur, cu mare responsabilitate". "Ganditi-va si la implicarile caderii bugetului, ce inseamna caderea Guvernului, intram pe 60 de zile, doua Guverne succesive, iar asta inseamna martie, aprilie anul viitor. Şi pana atunci sa functionam provizoriu pe acea prevedere pe care o cunoasteti foarte bine, la nivel bugetului pe 2007, in anumite limite", a precizat Nicolae Vacaroiu. Intrebat daca exista o prevedere constitutionala sau legala care sa mentioneze clar ca, in conditiile respingerii proiectului de buget pe 2008, Guvernul cade, Nicolae Vacaroiu a aratat ca nu exista o astfel de prevedere, ci ca este vorba de o "cutuma". "Nu spune nicaieri. Nu avem prevedere in Constitutie sau in alta parte. Insa bugetul este principalul instrument al Guvernului. Un guvern care nu are un astfel de instrument, nu este nevoie de motiune, isi da demisia singur", a apreciat presedintele Senatului. Acesta a mentionat ca este vorba despre "o cutuma universala", si ca in foarte multe state caderea bugetului a insemnat dizolvarea Executivului. Intrebat daca a discutat cu primul-ministru pe marginea proiectului de buget, presedintele Senatului a declarat ca nu a avut o astfel de intalnire.