Firma austriaca Leipnik Lundenburger Invest (LLI), actionarul majoritar al producatorului de panificatie Titan SA Ilfov, a urcat pretul pe care il ofera actionarilor in cadrul ofertei obligatorii de preluare de la 0,434 lei pana la 0,44 lei, a anunta
Firma austriaca Leipnik Lundenburger Invest (LLI), actionarul majoritar al producatorului de panificatie Titan SA Ilfov, a urcat pretul pe care il ofera actionarilor in cadrul ofertei obligatorii de preluare de la 0,434 lei pana la 0,44 lei, a anuntat ieri compania, a transmis NewsIn.
Astfel, valoarea totala a ofertei pentru pachetul de 40% din producatorul de panificatie Titan SA Ilfov este de 71,89 milioane lei. Initial, Leipnik Lundenburger Invest Euromills oferise 0,434 lei pe actiune, pret la care valoarea ofertei era de 70,91 milioane lei.
Oferta de preluare se desfasoara in perioada 4-24 octombrie.
Pretul oferit de actionarul majoritar, de 0,44 lei, este de 4,4 ori mai mare decat valoarea nominala a titlurilor companiei si cu 2,3% mai mare decat ultima cotatie a actiunilor Titan, de 0,43 lei, la care a fost evaluata la sfarsitul sedintei de marti.
Titan are un capital social de 40,85 milioane lei, divizat in 408,5 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Firma austriaca Leipnik Lundenburger Invest Euromills a preluat in iulie un pachet majoritar, de 60% din capitalul producatorului de panificatie Loulis, pentru 106,37 milioane lei, printr-o tranzactie care a finalizat un aranjament semnat in mai. Loulis International Foods Enterprises Ltd mai controleaza 26,09% din capitalul social, iar Katselis Sons SA detine 10,15% din pachetul total de actiuni.
Producatorul de panificatie Titan Ilfov, fosta Loulis, a afisat in al doilea trimestru din 2007 un profit net de 4,95 milioane lei, in revenire fata de pierderile de 3,09 milioane lei din perioada similara din 2006, pe fondul aprecierii profitului din exploatare si a profitului financiar.
Afacerile Titan au avansat cu 32,3%, de la 37,83 milioane lei in al doilea trimestru din 2006, pana la 50,05 milioane lei in acelasi interval din 2007.
Compania Titan estimeaza un profit net de 11,14 milioane lei in anul 2007, de peste 4 ori mai mare decat rezultatul afisat de companie pentru anul trecut.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.