In targ, la negustorii de vechituri, s-a vandut o farfurie aurita, avand in mijloc un N mare, plin de inflorituri. Te pomenesti ca din asta manca Napoleon, a zis ca pentru el un client si asa a ramas, c-ar fi farfuria imparatului. Numai ca n-a cumparat-o cel care si-a dat primul cu parerea, fiindca vanzatorul i-a pus imediat un pret sa innebunesti, ci un smecher, care umbla prin talciocuri dupa chilipiruri si prostea cu ele barosanii cu bani.


In aceeasi zi, farfuria a ajuns la un milionar in dolari cu o firma de constructii. Acesta a dezinfectat-o si a cerut sa i se faca o supa de gaina de la tara, ca sa vada monograma printre galusti, cand o sa soarba zeama ca imparatii. La masa, cand nevasta antreprenorului l-a intrebat "Ei, cum e?", milionarul a plescait incantat si a zis "Ma crezi sau nu ma crezi, dar sa stii ca e o chestie!" In lipsa sotului, femeia a mancat si ea o supa din farfuria lui Napoleon sau, ma rog, a cui o fi fost si brusc a simtit un fel de furnicatura placuta dupa ceafa. Simtea furnicatura de cate ori statea sa ploua, numai ca acum era ca si cum o gadila cineva mai  tanar. La pranz si seara, din farfurie manca omul care invartea banii cu lopata, in lipsa lui isi turna o ciorba nevasta-sa, iar cand cei doi lipseau de acasa, servitoarea ii punea in farfuria imparatului tocana sau ciorba de burta baiatului care aducea saptamanal provizii de la Mall si cu care fata se culca. Cum a fost? il intreba ea cu subinteles, cand baiatul de la livrari la domiciliu punea farfuria la gura si bea, ca racanii, ultimele inghitituri galgaind multumit. Pentru ca fusese foarte bine si-n pat, si la masa, flacaul raspundea ca fusese foarte bine. Copiilor, antreprenorul le-ar fi dat voie sa manance din cand in cand din farfuria lui Napoleon, insa erau prea mici ca sa simta ceva deosebit. Le dadea taica-su cate o lingura de supa, dar era vadit ca baiatul nu avea nici o reactie, iar fetita ii pronunta numele imparatului gresit zicandu-i Bulion. Un mare colectionar, caruia bogatul constructor de vile i-a dus la expertiza farfuria i-a aratat una perfect asemanatoare, explicandu-i ca era o imitatie. Apoi, a scos dintr-un dulap trei la fel. Cand eram tanar, a zis colectionarul, m-am pacalit si eu cumparand o multime de contrafaceri.


Deci, a zis bosumflat bogatasul, am simtit ce-am simtit degeaba. Farfuria nu e adevarata? Nu e, a zis colectionarul. Farfurii ca a dumitale si-a comandat cu sutele inainte de razboi un inchipuit, unul care avea un lant de carciumi si se dadea mare. Servea in ele, sa vada musterii N-aul, cand dadeau de sfarsitul ciorbei. Il chema Nicu Nicolae. Cum ar veni, Nicu Nicu. Cat despre simtit, simte omul ce nu e si ce n-are. Apropo, pe dumneata cum te cheama?


La aceasta intrebare, proprietarul farfuriei lui Napoleon a lasat si mai suparat capul in pamant si a iesit pe usa fara sa spuna cum obisnuiesc la despartire chiar si imparatii: la revedere si multumesc.