Ce arsita era pe camp, inspre nisipurile Islazului! O fierbinteala densa si compacta se ridica in fuioare tremurande din tarana incinsa. Toropeala verii palise palamida si-i intarise varfurile tepoase cat sa-ti gadile talpile batatorite. Firisoare subtiri si rosiatice se prelingeau arar din zdreliturile picioarelor, neincaltate de cu primavara. Culesul porumbului sosise inainte de vreme si fusese anuntat sarguincios din poarta-n poarta de sefii echipelor din CAP. Care cu carul, care cu cotiga sau caruta (ai mai pricopsiti), o luara inca din zori spre tarla. Ceilalti membri cooperatori, prinsi in acordul global,  asteptau in fata primariei sa-i ia camionul "Steagul rosu" si sa-i duca la treaba. De fapt, pe "susaua mare" se stransesera numai femeile, fiindca barbatii munceau la oras, la combinatul chimic, de unde se intorceau acasa seara, cu rata. Cei care lucrau in primele schimburi. ailalti plecau noaptea si reveneau dis-de-dimineata, cu servietele burdusite cu franzele moi si pufoase. Tarancile isi atarnasera secerile pe umeri si trancaneau verzi si uscate in graiul lor mai mult rastit si repezit. Sporovaiau sa le treaca orele, tinandu-si langa picioare papornitele in care azvarlisera un codru de paine, o bucata de branza, cativa "palageni", din aia rosii si mari cat inima de bou, si-o legatura cu sare. In papornite asezasera si tugile cu apa rece de fantana sau urcioarele astupate cu dopuri din cocean batut. Pripita de soarele miezului de zi, apa se incalzea si abia mai potolea setea. Daca aria era pe malul Geraiului, taranii  fugeau la gropanele sapate de ciobani in clisa, ca sa-si adape turmele, si carau de acolo apa. Am baut si eu apa din gropane. Avea un gust malos si cand ma aplecam deasupra putului, broastele sareau speriate in adancu-i si tulburau apa, dar, de sete, nu ma sinchiseam neam de ele. Asa era atunci la Islaz, in copilaria mea de basm.


Camionul de la colectiv se urnea anevoie si duduia ca o locomotiva imbufnata, scotand un fum gros si inecacios. Muierile urcau in remorca si-si continuau vorovirea, cu basmalele fluturand in curentul starnit de goana masinii. La marginea ogorului coborau, isi ingramadeau papornitele la umbra duzilor neatinsi de omizi si se rasfirau in lan. Rupeau stiuletii si-i aruncau in cosurile de nuiele, pe care apoi le desertau printre randuri, in gramezi invarfuite. La pranz isi trageau sufletul, pitindu-se la racoarea vreunei adieri firave de vant  si randuind, pe stergarele din borangic, bucatele primenite de acasa. Taiau in patru rosiile cat inima de bou, le intingeau in sarea grunjoasa si le inghiteau cu pofta, pe nemestecate, amestecate cu dumicatii de paine. Luau urcioarele si sorbeau pe la tata apa clocita, dupa care isi stergeau buzele inrosite cu dosul palmei.


Mancau si vorbeau intruna, cu baticurile lasate pe frunte, sa le pazeasca de dogoare, aidoma unor stresini panzate. Unele se intindeau pe-o rana si atipeau pana ce suratele lor se saltau in capul oaselor si se pierdeau in lan. Cand aproape ca sfarseau norma, secerau balur, maur si alte ierburi crescute alandala, cu care ingrasau dobitoacele din batatura. Pe amurgite, tarancile isi chiteau  boarfele si se uitau lung in zare, doar-doar or vedea lenesele camioane. Pana sa apara magaoaiele motorizate, ascundeau peste tot stiuleti: in san, sub fuste, in jurul braului, in papornite, ca sa nu-i gaseasca brigadierii si aia de  la sfat. "Eh, si daca ne-or prinde, ce-o sa ne faca fa, ca uite cate suntem! Nu ne-or baga la bent!" zicea cate una mai chiznovata si izbucnea in  ras. Alta, cu limba mai pacatoasa, slobozea mascari din alea deocheate, sa-si verse obida. Si radeau toate, convinse ca partidul nu-si va prapadi  timpul declansand procedurile judiciare impotriva lor. Regimul comunist ingaduia furtul acesta marunt, de subzistenta, dar, cand si cand, facea razii aspre si-i dadea pe mana justitiei pe "talhari", in procese exemplare incropite  in mijlocul colectivelor de oameni ai muncii. Alteori, la intrarea in sat, taranii erau controlati la piele de activistii de partid si "delincventii" plecau acasa cu mainile si traistele golite. Vorba lui Marin Sorescu: "si toti catati ca hotii-n buzunare/ Sunt, cand se-ntorc, lihniti, de la tarla, /taranii fac risipa foarte mare/ Cu vechiul lor narav de-a mai manca". Si injurau si dracuiau taranii opriti din drum ca niste hoti, flamanzi si umiliti. "Tocmai acum cand tara e a lor,/ Nu stiu ce au, ca-s tristi si plang si mor", se mirau ei, precum poetul oltean. In tristete si amaraciune s-au stins si se mai sting taranii nostri, putinii care mai sunt.