Interceptarile par sa fi scapat total de sub control. Semnalul a fost dat chiar de premierul Calin Popescu Tariceanu, care a interzis telefoanele mobile in sala unde se tin sedintele de guvern. Mai mult, in timpul sedintelor vor fi folosite tehnici
Interceptarile par sa fi scapat total de sub control. Semnalul a fost dat chiar de premierul Calin Popescu Tariceanu, care a interzis telefoanele mobile in sala unde se tin sedintele de guvern. Mai mult, in timpul sedintelor vor fi folosite tehnici speciale de protectie impotriva ascultarilor-pirat. Radu Stroe, presedintele Comisiei de control al SRI, ne-a declarat ca probabil primul-ministru, prin aceste masuri, a dorit sa reduca la maximum posibilele scurgeri de informatii.

Cristian Diaconescu, presedintele Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senat, a declarat, ieri, pentru „Gardianul“, ca, daca Tariceanu a luat o astfel de masura, inseamna ca exista posibilitatea unor „ascultari-pirat“. „Daca se intampla asa ceva, atunci este foarte grav“, a conchis Diaconescu. La randul lui, Radu Stroe, presedintelui Comisiei de control al SRI, crede ca premierul Tariceanu a luat o astfel de decizie pentru a limita la maximum posibilele scurgeri de informatii. In acest sens, el a precizat ca dezbaterile din cadrul sedintelor de guvern au caracter strict secret.

La Guvern sunt oame ni 'care consemneaza>>?
Surse oficiale ne-au declarat ca masura luata de premier este inutila, in conditiile in care in interiorul institutiei sunt oameni „care consemneaza“. De asemenea, aceleasi surse spun ca premierul vrea sa se fereasca si de interceptari operate din partea unor persoane venite din exteriorul tarii. Mai mult, surse care se ocupa de securitatea informationala a Palatului Victoria ne-au precizat ca, daca ar exista astfel de interceptari, acestea ar fi bruiate de SRI. Acest Serviciu se ocupa cu protectia informationala a sedintelor de guvern.

Decizia premierului
„Este interzis accesul in sala de sedinte a Guvernului cu telefoane mobile, precum si cu aparatura de inregistrare audio si/sau video, alta decat cea care asigura inregistrarea oficiala sau care apartine reprezentantilor mass-media prezenti la inceputul lucrarilor. Pe timpul sedintei Guvernului, personalul din Compartimentul documente clasificate al SGG (n.r.- Secretariatul General al Guvernului) asigura instalarea si punerea in functiune a aparaturii speciale pentru protectia impotriva ascultarii active“, se arata in decizia premierului semnata in 3 octombrie si publicata luni in Monitorul Oficial. Potrivit hotararii, la sedintele Executivului pot participa numai ministrii si sefii a trei directii din cadrul SGG, care poseda certificat de acces la informatii clasificate, nivel de secretizare „secret“. Potrivit documentului, acestia sunt directorul si seful serviciului Directiei pregatire a sedintelor Guvernului, directorul si seful serviciului Directiei Juridice a SGG si directorul Directiei Speciale din cadrul SGG.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.