Mizerabile vremuri traim. Dintr-o credulitate de tip electoral pe care o avem si noi, jurnalistii, din cand in cand, speram ca puterea portocalie va fi altceva. Ne imaginam ca vine vremea justitiei curate, neimplicate politic, a valorilor europene, a prosperitatii si realizarii marilor obiective economice si politice, pentru a scoate tara din saracie si debandada sociala.


Au trecut trei ani de la schimbarea celui de-al doilea regim Iliescu. Timp suficient pentru a da un verdict despre actualul regim. Cred ca ceea ce domina este negrul de fum ce iese la suprafata din tabloul manjit cu portocaliu, pentru a fi mai usor de vandut. Nu credeam ca in Romania europeana si euroatlantica din 2007 se mai poate instaura un stat de tip politienesc. Actuala administratie face insa tot posibilul sa ne demonstreze ca se poate.


Infricosator este faptul ca cea mai mare parte a societatii civile si intelectuali cu notorietate achieseaza la metode autoritare de manifestare politica. Incalcarea drepturilor omului, puterile nelimitate si incontrolabile ale procurorilor, faptul ca taranistii si liberalii au devenit din nou dusmani publici ma duce cu gandul decat la un singur lucru. Traim un regres politic si democratic fara precedent, unul care ar trebui sa puna pe ganduri serios autoritatile europene. Cand am inchis in graba capitolul 24 - Justitie si Afaceri Interne, stiam ca a fost mai degraba un gest politic. Ne era clar tuturor ca mai sunt foarte multe de facut in justitia romaneasca.


Dar in mod cu totul deviant, acest regim venit la putere in iarna lui 2004 a stimulat cresterea puterii procurorilor in dauna celei a judecatorilor. A dat zeci si sute de milioane de euro pentru umflarea dihaniei numita DNA, cand prioritatea zero era marirea numarului de judecatori, finalizarea informatizarii instantelor, usurarea accesului cetateanului simplu spre actul de justitie. Aproape nimic din toate astea nu au fost realizate. Judecatorii sunt sufocatii de mii de dosare, majoritatea mai slab platiti si tratati decat procurorii, iar oamenii asteapta cu anii o solutie din instanta.


Vad si o perceptie populara de-a dreptul revoltatoare. Nu sunt putini cei care au inceput sa vorbeasca soptit, sa se teama de a critica in public sau la birou o persoana din conducerea statului. Poate ca exagereaza, dar perceptia lor trebuie luata in considerare. Sunt multi cei care stiu ca se fac interceptari cu duiumul. Vedem aproape saptamanal cate un caz la DNA. Pe masura ce aflam mai multe despre ancheta, descoperim ca interceptarea convorbirilor a devenit o practica ilegala curenta. Chiar fara inceperea urmaririi penale, asa cum cere legea, procurorii intra cu cizmele, lasate in rastel de colegii din anii a€™50, in viata privata a unor persoane. Filaj, interceptari, descinderi in forta, confiscari de bunuri, audieri fara avocat, amenintari in ancheta, privarea de somn si tratament medical. Toate fac parte din arsenalul procurorilor Romaniei europene. Apoi cand instanta respinge cererile de arestare, nimic nu se intampla. Totul se sterge cu buretele. Atotputernicul procuror, cel care a calcat in picioare procedura, legislatia si drepturile omului, se duce linistit la birou si aproba interceptarea si supravegherea unui alt om. Cu nonsalanta si dezinvoltura slugii care stie ca nu i se poate intampla nimic. Pentru ca este protejat de la cel mai inalt nivel.


Noua politie politica, manifestarile autoritare brutale, tratarea legii cu aroganta si dispret se rasfrang direct asupra perceptiei populare.

Sa nu se mire nici serviciile de informatii, nici procurorii ca mesajele zilnice care vin spre mass media arata revolta si indignarea oamenilor simpli. Cei care vad cum se incalca legea de cei pusi sa o aplice. "Sunt toti niste mafioti." Asta pare sa fie cea mai des intalnita replica a cetateanului de pe strada cand vorbeste despre cei aflati la putere. Iar instrumentele puterii absolute, cum sunt procurorii, ar trebui sa faca distinctia dintre abuz continuu si respectarea drepturilor omului. Toti oamenii sunt nevinovati pana cand instanta nu dovedeste contrariul. Asta o spunem de ani de zile. Dar faptele ne demonstreaza contrariul.


Arestarea cu orice pret, o masura introdusa in sistemul de drept romanesc de sovietici, e si azi instrumentul cel mai utilizat. In mod normal, toti cei anchetati, cu exceptia talharilor, criminalilor si teroristilor, ar trebui trimisi in instanta in libertate si condamnati, daca au savarsit vreo fapta penala.  


E trist, e revoltator, e periculos pentru democratie ca in Romania regulile elementare nu functioneaza. Asta ar trebui sa o stie si Comisia Europeana. Zbaterile noastre de a indrepta ceva par sortite esecului. Sindromul avertismentului de la Inalta Poarta e singurul ce pare sa functioneze pentru procurorii de la marginea imperiului.