Stimati telespectatori, mama, mutati va rog urgent pe Romantica fiindca se redifuzeaza „Dallasul"! E o bucurie sa-i reintilnesti pe Jock, Cliff, Bobby, Pamela, J.R. si Sue Ellen dupa o atit de lunga despartire. Am vazut un episod intreg si mi-am dat seama ca, totusi, opulenta familie Ewing n-o ducea extraordinar. Uitindu-ma cu ochi de adult trecut prin tranzitia romaneasca la piscina de la ferma Southfork, am realizat ca e de vreo zece ori mai mica decit cea a lui Tintareanu, iar la Bobby in birou Vanghelie ar simti ca se sufoca. Nu stiu cum a fost pentru altii, dar pentru romani serialul „Dallas" are o semnificatie aparte, difuzarea lui impletindu-se cu socialismul intr-o maniera sofisticata. Nu cred ca exista materie prima audiovizuala care sa fi intins mai mult coarda sentimentala a imaginatiei romanilor in privinta moravurilor burgheze. Cit despre J.R., el a fost primul profesor de capitalism al romanului intreprinzator, camuflat sumar sub geaca de blugi, amorsat deja in anii '90 cu pofta de banet si de putere. Ceausescu insusi, mare fan al serialului, probabil ca si-a construit ocazional ideea de lux pe anumite repere ale familiei Ewing, tot asa cum si-a omologat o cuanta din imaginea de prooccidental pe disponibilitatea de a permite difuzarea unui film de moravuri decadente. Vraja „Dallasului" a fost atit de mare, incit a ajuns chiar sa se intrupeze in „ranch"-ul lui Ilie Alexandru de la Slobozia, un kitsch dedicat ideii de capitalism, vazuta prin ochii zimbitori si perfizi ai unui J.R. autohton.>