Politie politica a fost verdictul dat de CNSAS in cazul arhiepiscopului Sucevei si Radautilor, Pimen Zainea. Conform unor surse din cadrul Colegiului, decizia a fost luata fara nici un vot impotriva, deoarece in dosarul IPS Pimen existau fapte cla
Politie politica a fost verdictul dat de CNSAS in cazul arhiepiscopului Sucevei si Radautilor, Pimen Zainea. Conform unor surse din cadrul Colegiului, decizia a fost luata fara nici un vot impotriva, deoarece in dosarul IPS Pimen existau fapte clare care atestau ca acesta a colaborat cu fosta Securitate. De asemenea, verdictul de colaborare ca politie politica a ramas valabil pentru arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicut, dupa ce CNSAS a respins contestatia acestuia. Colegiul a amanat luarea unei decizii in cazul episcopului de Arad, Timotei Seviciu, si pentru episcopul de Arges, Calinic Argatu.
Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Pimen Zainea, este al treilea nume de inalt ierarh care a primit din partea CNSAS decizia de politie politica. Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, si arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicut, au fost primii doi inalti ierarhi care au primit decizia de colaborare cu fosta Securitate. In cazul IPS Pimen existau de aproape doua luni informatii din cadrul CNSAS, conform carora dosarul acestuia era unul extrem de "greu" si care nu putea duce decat la un asemenea verdict. Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor se pare ca a avut legaturi atat cu Securitatea, cat si cu DIE, avand si nume de cod conspirativ "Sidorovici", respectiv "Petru". IPS Pimen a refuzat invitatia primita din partea Colegiului pentru a se prezenta la audieri si a da informatii suplimentare despre dosarul sau. Arhiepiscopul va putea contesta decizia Colegiului in instanta, fiind prima data in cazul sau.
Andreicut ramane cu politie politica
Arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicut, nu a avut mai mult succes nici dupa ce a contestat decizia CNSAS din septembrie.
Colegiul a decis ca verdictul de politie politica ramane valabil, chiar daca mai multi membri ai CNSAS si-au exprimat compasiunea fata de cazul acestuia. Andrei Andreicut a fost singurul inalt ierarh care s-a prezentat la audierile de la CNSAS si care a declarat in mai multe randuri ca a fost o victima a Securitatii. Arhiepiscopul de Alba a spus ca va actiona in instanta decizia CNSAS, dupa ce va primi in mod oficial rezultatul contestatiei.
"Decizia este revoltator de nedreapta", a declarat IPS Andrei Andreicut, citat de Rompres. Arhiepiscopul a precizat ca in perioada urmatoare intentioneaza sa-si faca public dosarul de la CNSAS pe Internet.
Dosare amanate
Colegiul a mai avut pe ordinea de zi a sedintei de ieri inca doua cazuri: episcopul Aradului, Timotei Seviciu, si episcopul Argesului, Calinic Argatu.
Surse din cadrul CNSAS ne-au declarat ca s-a decis amanarea luarii unei decizii in privinta celor doi inalti ierarhi, deoarece unii membri ai Colegiului au solicitat verificari suplimentare. Se pare ca au existat unele suspiciuni privind filele existente in dosarele acestora si, de aceea, s-a solicitat compararea lor cu microfilmele dosarelor. In urma cu doua saptamani, surse din cadrul Colegiului au declarat ca cei doi au colaborat cu fosta Securitate, avand nume de cod. Episcopul Argesului a dat note informative sub numele "Zamfir", iar cel al Aradului sub cel de "Radu Viorel".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.