Lotul reprezentativ s-a reunit ieri la Casa Fotbalului, iar in jurul dupa-amiezii a ajuns la Hotelul Rex din Mamaia, acolo unde este stabilit cartierul general. De la reunire au lipsit doar Adrian Mutu si Paul Codrea, care au jucat ieri in Serie A. Selectionerul Victor Piturca a dezvaluit ieri ca jucatorii care au ridicat probleme medicale in acest week-end, capitanul Cristian Chivu si stoperul Gabriel Tamas au doar accidentari minore si vor evolua in partida de sambata seara, de la ora 20:15, de la Constanta. Piturca a vorbit si despre neconvocarea lui Dorinel Munteanu: "Am discutat cu el. Ne-a ajutat enorm si in campania trecuta si acum, dar consider ca nu mai poate face fata din punct de vedere fizic la acest nivel si nu as vrea sa-l expun acum, la sfarsitul carierei, sa termine cu un joc mai putin reusit. Daca la ultimul meci, cu Albania, vom fi aproape calificati, as vrea sa-l chem, sa joace si sa-si faca retragerea la nationala".   ANALIZA. "Cu Olanda nu e meci decisiv. Chiar daca vom castiga, depinde si ce va face Bulgaria in Albania. Ar fi foarte importanta victoria, sansele noastre ar creste considerabil, cam la 90%. Daca facem egal sau pierdem, suntem obligati sa nu pierdem in Bulgaria. Ne-am multumi cu victoria, dar se poate intampla orice. Albania a incurcat Bulgaria in deplasare si acum se mai poate intampla", a declarat selectionerul Piturca.  ADVERSAR. "S-ar putea sa se incheie conturile acum sau sa se joace pana la final soarta cali­ficarii. Bulgaria are un avantaj mare prin faptul ca sta in primul meci, pe cand Albania joaca in Slovenia. Apoi, capitanul alba­ne­zilor, Cana, e suspendat. Psihic, imaginati-va ca daca noi am castiga cu Olanda, pentru bulgari ar fi considerata inchisa aceasta calificare", mai crede Piturca. Despre linia dreap­ta pentru calificare, selec­tio­nerul a spus: "Stim cu totii ca avem nevoie de victorie cu Olanda, dar stim ca e foarte dificil sa invingi un asemenea adversar. Momentul actual poate nu e foarte bun, avem destui accidentati, poate nici forma unor jucatori sau echipe nu e la nivelul dorit, dar cred ca echipa nationala este cu totul altceva, motivatia este alta si se joaca la cel mai inalt nivel".     Lotul pentru Olanda si Luxemburg Portari: Bogdan Lobont (Dinamo), Marius Popa (Poli Timisoara); fundasi: George Ogararu (Ajax Amsterdam), Petre Marin (Steaua), Gabriel Tamas (Auxerre), Dorin Goian (Steaua), Cristi Chivu (Inter Milano), Marius Constantin (Rapid), Razvan Rat (Sahtior Donetk), Stefan Radu (Dinamo); mijlocasi: Ovidiu Petre (Steaua), Andrei Margaritescu (Dinamo), Sorin Paraschiv (Rimini), Adrian Cristea (Dinamo), Nicolae Dica (Steaua), Paul Codrea (Siena), Banel Nicolita (Steaua); atacanti: Gigel Bucur (Poli Timisoara), Adrian Mutu (Fiorentina), Florin Bratu (Dinamo), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Daniel Niculae (Auxerre).   Ogararu revine dupa 2 ani si jumatate Revenit pentru prima oara, din 2005, de la meciul Romania - Olanda (0-2), la o actiune a echi­pei nationale, fundasul Ajaxului, ex-stelistul George Ogararu (foto), a spus: "Daca voi juca, sper sa evoluez bine si sa confirm asteptarile tuturor. Asteptam sa vin la nationala. E foarte greu si pentru noi, si pentru olandezi, e un meci decisiv si trebuie sa-l castigam. Da, am discutat cu colegii olandezi care vin la natio­nala lor. Daca pana acum erau relaxati, dupa ce au aflat ca am fost convocat, am tot vorbit despre acest meci. Absentii lor sunt titulari, dar vor fi inocuiti de altii la fel de valorosi. Stim unde joaca Seedorf si ce fel de jucator e. In atac au destule solutii pentru a-l inlocui pe Van Persie". In gluma, jucatorul s-a referit si la urmatoarele selectii. "As vrea sa-i intalnim de multe ori pe olandezi, pentru ca vreau sa-l prind din urma pe Dorinel Munteanu".    Lucescu cere motivatie si entuziasm Antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu (foto), este de parere ca selectionata Romaniei trebuie sa fie motivata la maximum pentru a putea invinge Olanda: "Acest meci este unul capital, iar jucatorii si antrenorii stiu asta. Important este cat de bine sunt pregatiti jucatorii, ce stare de spirit au. Motivatia trebuie sa fie extraordinara, la fel si entuziasmul".     Dorinel Munteanu: "A venit vremea sa ma retrag" Veteranul si liderul selec­tiilor, Dorinel Munteanu, 39 de ani, 134 de prezente, a decis sa renunte la echipa nationala. "Nu e nici o suparare ca nu am fost convocat, poate nu era bineve­nita pentru unii. Consider ca a venit momentul sa ma retrag", a zis antrenorul lui FC Vaslui.  Cititi si Cristi Chivu: "Voi putea sa joc sambata"     mihai.igirosanu@jurnalul.ro