CIORNE
Sambata, dimineata de toamna blanda in Bucuresti. Ma gasesc in gradina cu pomi a caselor Minovici, unice ca arhitectura si suflet nu numai in Capitala Romaniei, ci, indraznesc sa zic, intr-o Europa care se cauta pe sine. Am raspuns doamnei Lucia Urdareanu care mi-a trimis o invitatie, intarita telefonic, de a fi prezent la manifestarea initiata de Asociatia Prietenii Muzeelor Minovici. N-o puteam refuza nu numai din motive de amicitie de familie, ci si pentru ca in amintirea mea staruia o intamplare cu final incetosat. In urma cu doua decenii, poeta olandeza Hanna Van Den Berg si sotul ei Bernard, scriitor de calatorii, au venit la Bucuresti pentru un proiect carturaresc. Le-am fost ghid si gazda. Primul lucru pe care mi l-a cerut Hanna a fost sa-i duc la Vila Minovici. O aveau insemnata pe harta si stiau, spre rusinea mea, mai multe lucruri despre acest loc decat mine. Am mers langa Fantana Miorita, am cotit din bulevard in spatele Casei Scanteii si am oprit. Cele doua cladiri Minovici pareau pustii. Buruieni inalte in curte si in gradina cu pomi care se pierdea in spate. Muzeul de Arta Populara Dr. Nicolae Minovici, cladit de ilustrul medicinist pe cheltuiala proprie si cu sprijinul inspirat al arhitectului Cerchez, se prezenta ca o moara parasita. Doar a doua cladire, cea a Muzeului de Arta Veche Apuseana Ing. Dumitru Furnica Minovici, parea ca ascunde in ea ceva viata. Am plecat cu amaraciunea de a nu multumi dorinta prietenilor mei olandezi, de doua ori mai intristati decat mine, fiindca nu pricepeau cum poate fi lasat in paragina un loc emblematic, cu o asemenea incarcatura de spirit.


Ce se petrece azi cu casele Minovici si valorile pe care le contin? Una este gospodarita de Primaria Capitalei, cea de-a doua, conform actelor de donatie, de Academia Romana. Muzeul de Arta Populara nu poate fi vizitat. Pare a fi in renovare, cu toate ca nici o mistrie nu misca langa peretii sai. Acoperisul din tigla este povarnit si deteriorat. Cladirea, care pune stralucit in pagina un stil arhitectonic de inspiratie romaneasca, pare la fel de orfana de protectori si ingrijitori. In Muzeul de Arta Veche Apuseana, un tanar care este si director si muzeograf si femeie de serviciu sterge in graba praful de pe rama tablourilor atarnate in holul mare. Sosirea vizitatorilor pentru actiunea organizata de inimoasele doamne din Asociatia Prietenii Muzeelor Minovici, explica agitatia sa. Fiind primul vizitator ma bucur de informatii suplimentare si am timp sa ma dumiresc cu tristete asupra unei crime. In teritoriul pana ieri al Muzeului a rasarit o magaoaie dizgratioasa, cu multe etaje, din beton. Aici se lucreaza de zor. Cladirea noua a suspendat o parte din zidul imprejmuitor al proprietatii Minovici si s-a insinuat pana in peretele istoric. Iti vine sa plangi. Virilitatea administrativa a Primariei Capitalei se manifesta, iata, nu numai langa Catedrala Sfantul Iosif, nu numai in Parcul Bordei sau Herastrau, ci si aici, prin introducerea falica a unor berbeci din beton in burta muzeelor.


Mi-am bandajat tristetea asistand la cea mai eleganta, discreta manifestare de spirit gazduita de livada muzeelor. Poezie de toamna recitata de Florina Cercel si Virgil Ogasanu, muzica clasica risipindu-se din oboiul si clapele Luciei Ramureanu si Andreei Buzatu, expozitii de pictura si desen ale elevilor si studentilor de la arte plastice si arhitectura, lucrarile lor stand nu pe simeze, ci atarnate direct de crengi. Doamnele din comitetul de organizare nu s-au sfiit sa-si petreaca sorturi peste mijloc si sa-si serveasca invitatii cu dulceata de nuci sau gutui, sa-i imbie cu fructe si prajituri. Scopul lor este sa readuca in spiritul Bucurestilor casele Minovici. Prin actiunile precedente au colectat primele fonduri. De altfel, singurele lucruri notabile care s-au petrecut aici tin exclusiv de munca lor. Le voi numi in ordinea tiparita pe programul manifestarii "Dimineata de toamna la Minovici": Lucia Urdareanu, Roxana Trestioreanu, Mariuca Talpes, Rucsandra Unda Popp, Georgiana Pogonaru, Smaranda Lalescu, Aliz Kosza, Diana Hurduc, Laura Grunberg, Ana Dinu, Cerasella Craciun, Alexandra Chiliman, Roxana Braga, Doina Barsan.  


Cum era doamna Minovici? ­ am intrebat-o pe Ecaterina Oproiu, cea care mi-a imbogatit cu rafinatele sale comentarii de film anii tineretii si pe care am avut bucuria s-o intalnesc aici. A stat o clipa pe ganduri. O cunoscuse bine. Doamna Minovici a murit in 2004. "Era, spune dupa ce a stat o clipa pe ganduri, o Doamna Interbelica". O spune ca pe un elogiu suprem. Felicitandu-le pe doamnele de azi, nu le pot aduce decat acelasi omagiu. Bucurestii, rasfatati candva Micul Paris, au nevoie de reinvierea spiritului interbelic. Acest mare oras, administrat cu pumnul, daramat de comunism si mutilat de grobianismul instarit de azi, are nevoie de o mangaiere si un alint sufletesc.


P.S. M-am interesat daca primarul Videanu a trecut vreodata pe aici. Directorul muzeului nu-si aminteste. Cineva de alaturi spune: "Multumiti-i lui Dumnezeu ca nu vine! Vazand gradina asta mare i-ar gasi iute un revendicator si ar trosni doua bloace pana la cer".