Duritatea actualei editii de campionat nu se resimte doar pentru "granzi", care lupta pentru banii din Liga Campionilor sau pentru un loc in cupele europene, ci si in ceea ce priveste echipele mici ale Ligii I. Astfel, vineri si sambata, trei juca
Duritatea actualei editii de campionat nu se resimte doar pentru "granzi", care lupta pentru banii din Liga Campionilor sau pentru un loc in cupele europene, ci si in ceea ce priveste echipele mici ale Ligii I. Astfel, vineri si sambata, trei jucatori au ajuns direct la spital sau in ambulante, din cauza unor accidentari destul de serioase.
Vineri, mijlocasul bistritean Cristian Coroian (foto) a fost accidentat de portarul craiovean Bornescu in minutul 10 al meciului Gloria - Universitatea (scor 0-1), diagnosticul fiind fractura de coaste (patru oase rupte) cu strapungere de pleura (perforarea plamanului)! Coroian va fi indisponibil intre trei si sase luni! Potrivit directorului spitalului din Bistrita, Mircea Gelu Buta, medicii au fost nevoiti sa ii puna fotbalistului un tub prin care sa ii scoata aerul din torace. Nu am facut nimic cu intentie. "Sunt facut in fel si chip. Criminal, ucigas, am fost comparat chiar cu nazistii! Doctorul de la spitalul din Bistrita spune ca degeaba imi cer scuze ca si nazistii au facut-o! Mi se par exagerate aceste critici. Nu am facut nimic cu intentie. A fost un fault de joc. Nu am facut nimic altceva decat sa ma apar pe mine si echipa. Nici nu m-am putut bucura de nimic. Nici de faptul ca stau cu copilul acasa, nici de cele trei puncte. Cum deschid televizorul nu vad decat Bornescu criminalul, ucigasul si nazistul; nu mai suport! Ce sa fac, sa dau timpul inapoi? Nu se poate", a spus Bornescu, care a spus ca il va suna pe Coroian: "O sa il sun! Am vorbit cu Horoba, i-am explicat, dansul m-a inteles si m-a incurajat".
Sambata, fundasul de la UTA, Alin Chita, a fost transportat la spital, dupa ce s-a ciocnit cap in cap cu atacantul Alexandru Golban, de la Ceahlaul, in minutul 60 al meciului (scor 0-1). Chita s-a ciocnit violent cu Golban si a fost nevoie de interventia ambulantei, care l-a transportat pe fotbalistul gazdelor la spital. In aceeasi zi, atacantul Pandurilor, Liviu Mihai, si-a pierdut cunostinta pe teren, dupa un duel cu fundasul Cadu, de la CFR Cluj, petrecut in minutul 20 al intalnirii de la Tg. Jiu (scor 0-1). L. Mihai si Cadu au avut un duel aerian, fundasul portughez al oaspetilor l-a impins pe atacant si apoi a aterizat pe spatele acestuia, intr-un moment in care atacantul se afla la pamant. L. Mihai a ramas inconstient pe moment pe teren, o ambulanta intervenind pentru a-i acorda primul ajutor. Atacantului i s-a aplicat o masca de oxigen si, dupa aproximativ cinci minute, ambulanta a parasit suprafata de joc. L. Mihai nu a fost transportat la spital, medicii continuand sa-i acorde ingrijiri la stadion. Desi accidentarea a parut a fi foarte grava, asistentul medical de la Pandurii, Florin Rasoveanu, a explicat: "L. Mihai a sufert o comotie si i s-a pus oxigen in ambulanta!". (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.