Concertul aniversar Iris 30 de ani a adus pe pista Aeroportului Baneasa aproximativ 17.000 de persoane. Trupa a interpretat atat piese vechi, cat si de pe cel mai nou album, “Cei ce vor fi”. La ora 19.30, ora inceperii spectacolului, la
Concertul aniversar Iris 30 de ani a adus pe pista Aeroportului Baneasa aproximativ 17.000 de persoane. Trupa a interpretat atat piese vechi, cat si de pe cel mai nou album, “Cei ce vor fi”. La ora 19.30, ora inceperii spectacolului, la porti se mai aflau sute de fani, care incercau sa se strecoare prin spatiul stramt lasat de cei de la paza, iar in trafic,inaintau cu greu cativa dintre invitati. Astfel, show-ul a inceput cu o intarziere de 45 de minute, ca nimeni sa nu rateze salutul lui Minculescu, “Buna seara, prieteni!”. In timpul spectacolului, pe ecranele amplasate langa scena, au fost proiectate fotografii cu cei care au fost, sunt si cei ce vor fi - Iris. Piese ca “Pe ape”, “Noaptea” sau “Valuri” au dat tonul petrecerii de aniversare.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.