Gigi de Romania

SCRIITORUL DE PAGINA 3
Un panou publicitar gigantic, probabil cel mai mare din anii a€™80-a€™90, ii soma pe calatorii care soseau in Gara de Nord sau plecau din Bucuresti, sa manance tot timpul numai peste oceanic. Nu din cand in cand, nu cand le venea pofta, ci la fiecare foame. "Nici o masa fara peste oceanic!" clama ultimativ si imperativ lozinca aceea culinara dementa, iar noi, romanii care o induram la fiece plecare si intoarcere, stiam ca nu aveam scapare. Fie ca era vorba de peste oceanic, fie de Cantarea Romaniei, de vizitele de lucru ale lui Ceausescu sau de coada la carne, tot una era. Trebuia sa avem in permanenta mintea ocupata cu un ultimatum, sa umblam cu capul in pamant, convinsi ca pestele oceanic e, si el, tot o chestiune de totalitarism. Nu m-as mira ca in paraciunile despre mine de la CNSAS sa existe si astfel de inscrisuri: "redactorul Tudor Octavian a declarat intr-un grup de colegi ca nu mai poate sa manance peste oceanic si ca intr-o zi o sa se spanzure de reclama aia din Gara de Nord".


De cativa ani buni, in vietile noastre intra si tropaie, la orice ora are el chef, Gigi. Zbiara, se sclifoseste ca o amanta nationala, ameninta, beleste ochii, azvarle cu banii, bate matanii, se pupa cu preafericitii, injura profetic, clinic si penal, rade mioritic si apocaliptic, isi bruftuluieste angajatii si povesteste inspirat cum o sa ne faca el o patrie mai lucioasa decat luceafarul de pe cer. E Gigi de Romania, omul care stie ca suferim, fiindca de saptesprezece ani nu mai mancam la ceai, la ciorba si la cina numai peste oceanic. Ca noua, romanilor, ne place sa stam cu osul de peste-n gat, sa fim jigniti, umiliti si prostiti, cu conditia insa sa fim batjocoriti si calcati in picioare zilnic, din zori in noapte. Cee ce nea Nicu a obtinut prin teroare, nea Gigi primeste gratis si din lasitate romaneasca, dimineata, la pranz si seara. Reclama si notorietate. Ca-n bancul acela cu Ceausescu, te temi sa bagi si un fier de calcat in priza, ca imediat il auzi pe Gigi atoatevorbitorul. Televiziunile se intrec sa ni-l vare pe Gigi in ochi, in gura, in urechi si-n fund. Presa se sufoca in zilele in care Gigi ii intoarce spatele. S-a suparat supremul pe ziaristi si acestia asteapta mofluzi si fara subiectul de dimineata, de la pranz si de seara sa le zambeasca din nou Gigi si sa le lipeasca suta verde pe frunte, in semn ca i-a iertat.


Ce ni se intampla acum nu-i de ajuns. Trebuie sa vedem poza lui Gigi pe toate gardurile. La radio trebuie sa se transmita muzici mari pentru Gigi. Jurnalele de televiziune trebuie sa inceapa si sa-si incheie ora cu vesti de la Gigi. Vedetele de detergenti trebuie sa-i faca reclama numai lui Gigi, cel alb si cu miros de levantica. Iar daca se instaleaza la loc reclama la peste oceanic din Gara de Nord nu trebuie sa astept sa ma improprietareasca Gigi cu doi metri patrati la Straulesti. Ma spanzur eu de buna voie inainte.

---

Despre autor: