Filmul santajarii mele de catre DNA

Dupa ce am anuntat la Kanal D ca sunt santajat de doi ani de DNA, mai multa lume mi-a cerut sa ma explic. O fac acum, pe scurt, desi povestea este mult mai incalcita decat o prezint eu astazi.
Pana la urma ce inseamna un santaj? El se manifesta diferit de la caz la caz, de la santajist la santajist sau de la santajat la santajat. Te poti duce direct la cineva si sa obtii o inlesnire, amenintandu-l sau poti doar sa exerciti o presiune in speranta ca lucrul pe care ti-l doresti este atat de evident incat “presatul” pricepe ce vrei de la el. Problema mea, la aceasta ora, este ca nu imi pasa de dorintele oamenilor care exercita asupra mea presiuni. Problema lor este ca nu ma opresc din niste demersuri care ii macina pe cei care ma santajeaza. Nu am de gand sa cad intr-o dizertatie despre presa sau despre lupta pentru adevar pe care o duce un ziarist. Nu asta ma mana in luptele pe care le duc acum. Adevarul este ca presa de investigatii si dezvaluirile pe care le faci sunt ca un drog. Odata ce l-ai “ injectat” in vena, nu mai poti scapa de el. Cand afli o bomba, nu te poti abtine sa nu o publici. Te sufoca! Asa a fost si cu documentele despre DNA publicate de ziarul pe care-l conduc. Erau prea tari! Cea mai laudata institutie din Romania s-a dovedit a fi un mar putred pe care acum mai multe autoritati lupta sa-l spele in speranta ca o sa-l poata prezenta ca pe un ananas. De Palatul Cotroceni nu ma mir. M-a surprins, insa, ca procurorii din CSM participa si ei la aceasta spalare de imagine. Beneficiul public al bombelor date de noi a fost acela ca lumea a aflat ca DNA este un loc in care se lucreaza dupa ureche. A existat si un dezavantaj, dar acela l-am resimtit numai eu. Astazi, dupa ce am ezitat cateva zile, il prezint. Cine vrea sa-l creada poate sa parieze ca e real, cine nu... treaba lui, candva, cand se va ridica, va trece si el prin ce trec eu. Asta daca nu se schimba ceva in urmatorii ani.

Inceputul povestii. Un sirian in Romania

In anul 2005, am scris despre rapirea jurnalistilor in Irak mai mult decat multe alte publicatii. Poate a fost un noroc, poate un rol a jucat experienta! De fapt , acum inteleg ca a fost un ghinion. In goana dupa amanunte, am aflat cine l-a dus pe Omar Hayssam cu masina de la spital pana la usa Palatului Cotroceni, in seara cand voia sa-l informeze pe Traian Basescu de faptul ca fusese contactat de rapitori si ca acestia ii cerusera 4 milioane de dolari rascumparare. Era vorba tot de un sirian. Tineti minte perioada? Orice nou amanunt era publicat pe prima pagina a ziarelor. Sirianul nou intrat in poveste era mai mult decat un amanunt.
In sudul tarii, el lucra cu Hayssam. Fratele sirianului, stabilit in Ardeal, lucra cu Zaher Iskandarani. Problema fratelui este ca de zece ani avea dosare pentru contrabanda cu tigari, in timp ce sirianul din Bucuresti avea si el mai multe dosare. Toate erau in nelucrare. Ele sunt si acum in stand-by, ca si cum politistilor si procurorilor din mai multe structuri le e frica de cei doi frati. Ei isi doreau insa mai mult!
Sirianul de la Bucuresti detine abuziv o ferma in Pantelimon. Prin procese repetate, primaria urma sa-i ia ferma, atunci s-a gandit ca singura solutie este sa inventeze un dosar penal care sa suspende procesul de evacuare. A spus ca primarul i-a cerut bani ca sa ii lase ferma. Trebuie spus ca ferma este si acum a sa, fiind trecuta pe numele unei firme fantoma.

Drumul unui dosar. Procurorii anticoruptie

Sirianul a apelat la cunostintele sale pentru a fi sigur ca dosarul va fi lucrat. A ajuns la un ministru. De aici a fost trimis la un oficial din SRI. In fine, primit bine la Parchetul General, sirianul obtine un OK pentru a merge la PNA (acum DNA) la un procuror anume.
Sirianul a avut insa ghinion. Procurorul il cunostea destul de bine pe un fals ofiter SIE care era omul de casa al primarului reclamat. Dosarul stagna. Atunci am scris noi despre sirian si legaturile sale cu Hayssam. Sirianul a crezut ca din cauza ziarului nu i se rezolva problema. A depus o declaratie , la 29 septembrie 2005, ca eu l-am rapit, l-am dus intr-o casa tiganeasca si aici i-am spus ca , daca vrea, ii public un drept la replica. Era o tampenie vizibila( bazata pe faptul ca sirianul are in solda cativa tigani care stiau ca eu am rude in tiganie ) dar procurorii au simtit ca e un os de ros. Au hotarat ca partea care ma priveste sa nu fie lucrata. Asa se explica faptul ca, in decembrie 2006, procurorii nu reusisera sa ma identifice dupa adevaratul nume. Intr-un rechizitoriu scris pe genunchi, la capitolul de disjungeri, este amintit si pseudonimul meu. Eu semnez “Alecu Racoviceanu”, dar numele meu este “Alexandru-Dan Racoviceanu”.
Procedural, sirianul nici nu a facut plangere impotriva mea. Declaratiile sale au devenit dosar prin disjungere, prin vointa procurorului, acum bolnav, in perioada in care ziarul unde lucrez il toca pentru felul in care instrumenta dosarul unui magnat, acuzat si el de santaj.
Pana in luna februarie 2007, am crezut ca procurorii vor face ceva pentru a-mi lamuri situatia. Abia tarziu am inteles ca dosarul ajunsese la un alt procuror, renumit pentru ca deschidea dosare si le lasa in nelucrare doar pentru a arunca o pata pe biografiile unor oameni. Face asta, insa, cu acordul sefilor, pentru ca nimeni nu i-a luat dosarele care zac la el de ani de zile. Si nu e vorba de lucrari minore cu nasi de tren, e vorba de procurori, de secretari de stat, de oameni de afaceri. Toate aceste persoane sunt acum santajate. La propriu, pentru ca de cate ori au o iesire publica li se raspunde ca au dosar penal si trebuie sa taca. Nimeni nu are rabdare sa vada daca dosarul exista, daca lucreaza cineva in el sau daca este doar o hartie pe care nimeni nu vrea sa o verifice.
Scuza, penibila, cand e vorba de destinele unor oameni, este ca procurorul respectiv este atins de o boala letala si nu se poate ocupa de anchete. O prostie, pentru ca DNA e plin de procurori care pot prelua cazurile de la unul care nu mai poate lucra.
Acum, de frica inspectorilor CSM, procurorul ascuns in spatele analizelor medicale a fost schimbat, iar DNA ne cere cu nerusinare sa trecem peste anii in care am fost santajati si sa lasam un alt anchetator sa ia totul de la zero, ca si cum el nu ar reprezenta aceiasi institutie. Normal era ca mai intai sa ni se comunice masurile luate impotriva procurorului bolnav si apoi sa ni se ceara sa avem intelegere. Dar acest lucru este imposibil pentru ca, repet, el a lucrat asa cu acceptul sefilor.

Santaj pe fata. Parerea mea...

---

Despre autor: