Mircea Bornescu nu s-a putut bucura de victoria "alb-albastrilor" la Bistrita si de nasterea primului sau copil, din cauza nefericitului accident asupra lui Cristi Coroian.


Jurnalul National: Mircea, ai ajuns sa fii facut criminal du
Mircea Bornescu nu s-a putut bucura de victoria "alb-albastrilor" la Bistrita si de nasterea primului sau copil, din cauza nefericitului accident asupra lui Cristi Coroian.


Jurnalul National: Mircea, ai ajuns sa fii facut criminal dupa ce l-ai accidentat destul de grav pe bistriteanul Coroian.Mircea Bornescu: Intr-adevar! Sunt facut in fel si chip. Criminal, ucigas, am fost comparat chiar si cu nazistii! Doctorul de la spitalul din Bistrita spune ca degeaba imi cer scuze, ca si nazistii au facut-o! Mi se par exagerate aceste critici. Nu am facut nimic cu intentie. A fost un fault de joc. Nu am facut nimic altceva decat sa ma apar pe mine si echipa.


 Toate acestea iti umbresc fericirea venirii pe lume a primului copil si cele trei puncte obtinute de Universitatea.Exact! Nici nu m-am putut bucura de nimic. Nici de faptul ca stau cu copilul acasa, nici de cele trei puncte. Cum deschid televizorul, nu vad decat Bornescu criminalul, ucigasul si nazistul. Nu mai suport. Iar cand citesc presa, la fel. Nu vreau sa ma mai gandesc la ce s-a intamplat! Ce sa fac, sa dau timpul inapoi? Nu se poate.


Se incearca demoralizarea ta prin acest lucru?Nici nu mai conteaza! Vreau sa uit de tot ce s-a intamplat. Nu a fost intentie, se putea intampla oricui.


Cu Cristi Coroian ai vorbit?O sa il sun zilele acestea. Am vorbit cu domnul Horoba. I-am explicat dansului ce s-a intamplat. El m-a inteles si m-a incurajat, dar nu vedeti ce fac altii.


"Niste nenorociti"
Oficialii Universitatii au luat ieri atitudine fata de etichetarile facute la adresa lui Mircea Bornescu dupa accidentarea lui Coroian. Lucian Mitu, vicepresedintele Universitatii, a declarat ieri: "Sa le fie rusine celor care il fac pe Mircea criminal! Este un jucator de valoare, care nu si-a dorit sa-l accidenteze pe Coroian. A fost o faza de meci, in care el nu a facut altceva decat sa incerce sa joace mingea. Toti portarii fac asa ceva. Daca analizam bine faza, si Coroian putea sa-l loveasca pe Bornescu. Se face prea mult tam-tam, nu se merita. Nu a existat intentie, s-a mers prea departe cu jignirile, s-a sarit calul, probabil ca vor sa-l desfiinteze, pentru ca este portarul numarul unu in Romania. Cei care fac ce fac sunt niste nenorociti".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.