Pierdere - A disparut un regizor special Personalitate placuta si interesanta, regizorul si profesorul Savel Stiopul ne-a parasit cu cateva zile in urma, lasand lumea filmului romanesc mai saraca. Â Pe lista celor disparuti a
Pierdere - A disparut un regizor special Personalitate placuta si interesanta, regizorul si profesorul Savel Stiopul ne-a parasit cu cateva zile in urma, lasand lumea filmului romanesc mai saraca.  Pe lista celor disparuti anul acesta (2007, un an negru pentru lumea ar-tistica romaneasca) iata ca s-a mai adaugat un nume. Cunoscut pentru filmele "Anotimpuri" (1963) si "Falansterul" (1979), ambele selectionate la Cannes, dar si pentru o serie de pelicule politiste, a incetat din viata la 28 septembrie, la varsta de 81 de ani, si a fost inmormantat in Cimitirul Armenesc din Capitala. Regizor de film si teatru, scenarist, publicist, actor si profesor, cunoscutul regizor a murit din cauza unei comotii cerebrale. Savel Stiopul s-a nascut la data de 15 mai 1926 la Cluj, dar a copilarit la Focsani si a terminat cu brio cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Prin opera sa s-a detasat mult de ceilalti cineasti romani, realizand multe filme de scurtmetraj, filme de fictiune, regie de teatru si televiziune. A fost si profesor de regie si de istoria filmului, dar si autor de eseuri despre film.  MANIERÃ…. Arta cinematografica a reprezentat vocatia si pasiunea sa. A lucrat cu nenumarati actori de prestigiu ai scenei noastre, iar dintre filmele sale putem sa amintim "Primavara" (1954), "Amintirea unei artiste" (1957), "Aproape de soare" (1960), "Anotimpuri" (1963), "Ultima noapte a copilariei" (un film cu totul remarcabil pentru vremurile in care a fost facut, 1966), "Aventuri la Marea Neagra" (1972), "Agentul straniu" (1974), "Falansterul" (1979), "Muschetarii in vacanta" (1984) si "Proprietarii de stele" (2001). Dorinta lui Savel Stiopul de a se exprima intr-o maniera noua nu poate fi explicata usor, filmele sale fiind cu totul speciale.  FATETE. Pasiunea pentru regie a fost desavarsita si de pasiunea pentru scris. Savel Stiopul, prin cartile sale, a surprins de fiecare data publicul cu latura sa de fictionar, puternic marcat de reflexele scenaristului. Iata ce ne spunea cu putin timp in urma, amintindu-si de copilaria sa: "Sarbatorile erau episoadele de basm ale copilariei mele. Fiind crescut sau mai bine zis ocrotit de patru femei, pentru ca tatal meu murise, asteptam cu nerabdare venirea matusii educatoare de la Braila, tanti Ecaterina. In perioada anilor a€™30 in Focsaniul copilariei mele existau trei cinematografe, iar matusa mea se rasfata ducandu-ma pe mine, naiv si increzator, la toate filmele programate saptamanal. Asa s-a impamantenit in mine un gust special pentru frumusetea filmului. Pot sa afirm, fara teama de a gresi in vreun fel, ca pe atunci se faceau numai filme frumoase. Daca ar fi sa parcurgem lista filmelor remarcabile din istoria filmului astazi, fara doar si poate vom descoperi ca am vazut atunci aproape toate filmele. Ele au venit toate la Focsani. Nu stiu daca aveau gust proprietarii salilor sau daca citeau revista Cinema a timpului, Cassvan, in acest fel focsanenii fiind conectati la pulsatiile lumii artistice a acelor vremuri. Aceasta revista ajungea si la mine acasa, iar eu, lungit pe canapea, sorbeam un serbet facut de bunica mea, si o citeam din scoarta in scoarta. Eram un «initiat». De Sarbatori ma bucura cel mai tare faptul ca nu ma duceam la scoala. Desi scoala nu mi-a placut deloc, in afara de Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, pe care l-am absolvit cu brio, totusi am luat note mari intotdeauna. Institutia scolara ma facea sa cred ca-mi pierd vremea. Era un mediu social pe care il analizam cu placere. Stateam in casa, tolanit la caldura si citeam romane. Toate romanele care apareau pentru oamenii mari mie imi placeau, pentru ca imi dadeau senzatia ca sunt la cinema. De Craciun venea la bunica si mama mea, care avea o farmacie la tara, la Urechesti. Intotdeauna isi lua cateva zile de vacanta alaturi de mine. Erau pagini din romanul meu de dragoste materna. Amintirile mele despre Craciun reprezinta un festin al gustului rafinat al mancarurilor, al mirosurilor apetisante, pentru ca bunica mea era armeanca si gatea cu parfumurile specifice bucatariei armenesti. Am credinta ca, atat timp cat aceste obiceiuri frumoase vor exista, romanii pot trai cu speranta intr-un trai cu adevarat decent si imbelsugat. Imi amintesc cu nostalgie cum cel mai mult ne bucura faptul ca aceste urari se puteau face si la casele fetelor de varsta noastra, pe care noi, baietii, le simpatizam in ascuns. Le vedeam pentru cateva clipe doar pe trotuarul de vizavi, mereu in stoluri ciripitoare, dar de stat de vorba cu ele... nu se cadea. Craciunul era deci si sarbatoarea recunoasterii fatise a simpatiei pe care peste ani aveam s-o intruchipez in primul episod din «Anotimpuri». Uzina de vise a inceputului de secol a incetat sa mai functioneze; filmul nu mai este doar reverie, el face parte integranta din viata noastra. Descoperind cinematograful, omul a gasit o noua sansa de a se descoperi pe sine. Suntem bogati sufleteste, avem ceva de comunicat, avem ceva de contribuit la frumosul vietii". Acestea au fost cuvintele regretatului regizor, vorbe ce ar trebui sa ne puna pe ganduri. Sotia sa, artista Ana Ciobanu, ne-a dezvaluit durerea trecerii in nefiinta a cunoscutului regizor si faptul ca dorinta cea mai fierbinte a acestuia a fost ca publicul, colegii de breasla sa nu il uite niciodata. Filmele si cartile sale sunt cel mai bun obstacol in calea uitarii. Drum bun in Lumina, maestre! loreta.popa@jurnalul.ro  ,,In perioada anilor a€™30 in Focsaniul copilariei mele existau trei cinematografe, iar matusa mea se rasfata ducandu-ma pe mine, naiv si increzator, la toate filmele programate saptamanal. Asa s-a impamantenit in mine un gust special pentru frumusetea filmului"  ,,De Sarbatori ma bucura cel mai tare faptul ca nu ma duceam la scoala. Desi scoala nu mi-a placut deloc, in afara de Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, pe care l-am absolvit cu brio, totusi am luat note mari intotdeauna. Institutia scolara ma facea sa cred ca-mi pierd vremea. Era un mediu social pe care il analizam cu placere" Savel Stiopul
Despre autor:
