In ultima vreme n-am citit un roman mai rascolitor ca Tokio. Brutal... Socant... Atroce... Terifiant... Iata cateva dintre epitetele pe care i le atribuie comentatorii. Cu aceasta scriere, englezoaica Mo Hayder a reusit sa smulga din apatie lumea iubitorilor de romane politiste, care au declarat la unison ca o astfel de carte teribila este greu de uitat dupa ce ai citit-o. Te marcheaza pentru tot restul vietii. Fiindca nu este doar istoria urmaririi si demascarii unui ucigas feroce. Tokio prezinta fara menajamente degradarea fiintei omenesti, capabila sa aiba, in anumite imprejurari, un comportament de fiara. E mai mult decat un roman politist, amintind de Conditia umana a lui Malraux. Dar, chiar daca porneste de la evenimente reale, capturarea, in 1937, a orasului chinez Nanking de catre japonezi care tortureaza, mutileaza si omoara populatia civila, cuprinsi de o dementa inexplicabila, autoarea nu-si transforma cartea intr-un rechizitoriu incrancenat. Scriind, ea vrea sa inteleaga de ce o civilizatie rafinata ca a Japoniei si-a uitat brusc valorile si a actionat cu o asemenea barbarie impotriva Chinei. Oameni manati ca vitele la abator pentru a fi exterminati... Femei violate... Gravide spintecate cu baioneta pentru a li se scoate fatul din burta... Canibalism... Iata numai cateva dintre scenele sinistre infatisate in roman si care devin obsedante imediat dupa ce ai luat cunostinta de ele. Iar cea care le descopera este o tanara occidentala dornica sa afle ce fapte ingrozitoare pitesc cu atata strasnicie autoritatile nipone, chiar si la peste sase decenii de la comiterea unui masacru inimaginabil. Desi marcata de propriile sale framantari interioare, ea izbuteste sa-l deconspire pe unul dintre faptasii actelor abominabile din Nanking, asasin ajuns intre timp o capetenie a mafiei din Tara Soarelui Rasare, Yakuza. Numai confruntarea cu unul dintre calaii cei mai zelosi ii alunga nelinistile. Doar descoperirea adevarului ii aduce fetei alinarea suferintelor. Daca ar proceda la fel, toti cei care neaga Holocaustul din acei ani de groaza ar cunoaste, la randul lor, impacarea cu ei insisi si cu cei din jur. Dar cati se incumeta sa-si recunoasca erorile grave? De cate ori s-a intamplat in istorie ca vinovatii sa-si asume faradelegile si sa se caiasca?