Boema - Un precursor: Gica Grecua€™
Gica Grecua€™, regele neincoronat al pocherului caracalean din anii a€™60-a€™70, se cuvine pomenit cu tot respectul pe care il binemerita.   Aflandu-ma, eu, pe vremuri, intr-un binemeritat concediu de odihna in Caracalul natal, nu mica mi-a fost mirarea cand m-am pomenit invitat la Militia oraseneasca de tov. locotenent Oprea Pasarica (pentru prieteni, Prita). Spre a mi se oferi "un subiect pe cinste" pentru ziarul Scinteia tineretului la care cu onoare functionam.   In biroul lui Prita se afla un individ intre doua varste. Omul reclama faptul ca, dupa ce fusese acostat in gara orasului de niste necunoscuti care l-au invitat la o partida de pocher, fusese furat de la obraz si, intr-un final, aruncat in strada fara haine, bani si, lucrul cel mai grav, fara actele de serviciu pe care le avea cu sine. Documentele respective erau taman acelea care justificau deplasarea sa pe linie de serviciu la Caracal. Ca prin reflex, a fost rostit un nume: Gica Grecua€™! Si, deindata, un echipaj a si plecat sa il aduca la Militie. Casnic. L-au adus pe Gica. "Cu ce va pot fi de folos, stimati tovarasi?" Cei astfel gratulati l-au luat pe ton oficial: "Lasa glumele, nea Gica, mai bine raspunde la intrebari. Il cunosti pe dansul?". "Nu, va rog frumos, nu am avut placerea sa fim prezentati unul altuia. Imi permiteti, mi se spune Gica Grecua€™, pocherist in timpul liber, de profesie - casnic!" Nici reclamantul nu dadea semne ca l-ar fi cunoscut pe Gica. Pe masura ce oaspetele venit tocmai din Capitala ca sa pata rusinea la Caracal depana firul istorisirilor, fata lui Gica trecea prin toate culorile curcubeului.   SCOALÃ… VECHE. In final a explodat: "Tovarase locotenent, de cate ori v-am rugat, luati masuri energice pentru starpirea acestor buruieni care improasca cu noroi obrazul orasului nostru. Zau asa, am si eu un nume, am un prestigiu de aparat in lumea pocherului. Uite, imi invit la simultane colegii, pocheristi din alte orase, sa ne cunoastem, sa schimbam idei. Si cand colo?! Ganditi-va si dumneavoastra, ce vor crede confratii despre noi, despre pocheristii din Caracal?".  Apoi cu voce grava, solemna s-a adresat bucuresteanului zapacit complet: "Domnul meu, in numele adevaratei scoli de pocher din Caracal, va prezint scuzele mele! Va asigur ca eu, personal, voi da tot concursul organelor de stat pentru prinderea acestor netrebnici care ne compromit prestigiul si renumele".   Boala pocherului si viata de urbe Aflu cu emotie ca, la Campionatul Mondial de Pocher, Romania a cucerit locul II, dupa redutabila echipa a SUA. Dincolo de valoarea in sine a performantei, aceasta are si o nedezmintita valoare morala, reparatorie, stiut fiind faptul ca, la vremea tineretii mele, aceasta nobila disciplina sportiva oropsita, iar impatimitii sai au avut de indurat numeroase nedreptati din partea organelor represive. Printre acesti vajnici purtatori de stindard, ramasi (vai!) ilustri anonimi, numele lui Gica Grecua€™ are un loc aparte in mintea si sufletul meu. Cine nu il cunostea in Caracal si prin imprejurimi pe Gica Grecua€™? Un ins trecut de 50 de ani, provenind se spunea dintr-o familie onorabila, ba chiar avand si oaresce studii.  Numai ca boala pocherului si viata de boema, traita atat cat ii permiteau locurile natale, il transformasera intr-o umbra, un om care abia se intrezarea. Isi pastrase insa nealterata o anume distinctie in comportament si in vorbire, motiv pentru care prezenta lui era placut prizata de mai toata lumea subtire a urbei. Tot Gica s-a oferit sa ii fie ghid si gazda buclucasului pana la elucidarea situatiei. Situatie ce nu e departe de Caragiale, trebuie sa recunoasteti! Pana seara, faptasii erau prinsi - niste pustani din mahalaua Cerganestilor - , iar paguba a fost aproape integral recuperata. Pe bucurestean l-am mai intalnit insa peste cateva zile. In parcul orasului. "Stiti... ", mi-a spus el vadit bucuros, dar si cumva incurcat de revederea noastra, "am cerut de la noi, din centrala, cateva zile in contul concediului pe anul asta, asa ca am mai ramas pe aici, pe la domnul Gica". Ceva mai departe de noi, modest, dar cu acea modestie a marelui creator, care nu se asteapta doar la aplauzele desarte ale galeriei profane, Gica Grecua€™ isi savura victoria.