In avanpremiera la „Frumusetea. O istorie a eternului feminin" din Colectia ENCICPLOPEDICA, pe care Cotidianul v-o va oferi luni, 15 octombrie, puteti citi astazi o istorie a frumusetii romanesti.

Sa faca o istorie a frumusetii occidentale nu-i chiar o incercare pentru un cercetator fascinat de rafinamentele vremurilor, care are timp sa consume virstele frumusetii arhivate in muzee. In schimb, sa ia urma frumusetii in lumea ortodoxa, unde si oamenii in carne si oase erau imortalizati dupa chipul icoanelor, inseamna sa porneasca intr-o calatorie anevoioasa printr-o galerie slab luminata.

Frumusetea nu era punctulforte al voluptoaseiElena Lupescu Ca sa ajunga sa vada ce obraz avea frumusetea fiecarei epoci, putinele inscrisuri pe care le gaseste cercetatorul trebuie imbogatite cu intuitii, deductii si multa imaginatie. Frumusetea doamnelor si domnitelor din veacurile de mult stinse a fost inrobita de canoanele erminiilor bizantine (manuale dupa care se pictau bisericile) si tinuta sub cheie de letopisete, care au refuzat sa dea vreo veste despre ea viitorului. Abia fanariotii, amatori de portrete, au scos-o pentru urmasi la lumina de prin iatace, gradini si trasuri. Pina atunci, intr-o lume in care in centru statea divinitatea, iar in jurul ei se invirteau doar barbatii, femeile aveau un loc mai ferit pe orbita. Primele imagini cu ele si barbatii lor ctitori le avem din picturile zugravite pe peretii bisericilor. Profesorul Dan Horia Mazilu, director al Bibliotecii Academiei Romane, nu crede in chipul pictat al voievozilor si nici in al doamnelor lor: „Pictura noastra bisericeasca, inclusiv in ceea ce priveste reprezentarea ctitorilor, se supune canoanelor bizantine. Fetele sint prelungi, taliile zvelte, persoanele zugravite par a fi fost inalte. In cazul voievozilor apare un plus de maiestate, de tinuta. Nici la Stefan cel Mare, despre care stim de la Grigore Ureche ca nu era mare la stat, dimensiunea redusa a fapturii sale nu apare in tablouri. El este fizic impunator". Trasaturile lor sint intr-atit de „bizantinizate", iar vesmintele femeilor atit de largi incit cea mai de incredere dovada a frumusetii unei domnite sta in cita oaste n-a precupetit un pretendent ca sa o aiba.

Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, a fost maritata cu doi domni ai Tarii Romanesti, Radu de la Afumati si Radu Paisie. Dan Horia Mazilu scutura de praf cronicile ca sa dezveleasca o dragoste veche: „Se pare ca Neagoe i-o fagaduise lui Stefanita Voda, din Moldova, numai ca, atunci cind a ajuns la virsta casatoriei, Neagoe murise, iar protectorul Ruxandrei l-a preferat pe Radu de la Afumati, voievodul de peste munti. Gest care n-a ramas fara urmari, pentru ca Stefanita a incercat sa-si rascumpere paguba. Razbunarea lui a insemnat o navala in Tara Romaneasca, infructuoasa, repetata fara rezultat. Pina la urma, dupa cite ne spune istoria, s-a multumit cu Stana, sora ei cea mica, despre care cronicile spun ca l-ar fi otravit, apasata fiind de dorinta unei razbunari, caci ea fusese data in schimbul alteia, ca sa-l multumeasca pe vajnicul moldovean".

Fiica prim-ministrului Tatarascu,Sanda Negropontes, a ajuns subcomunisti la deratizare Cind toate femeile ramase vaduve aveau ca principala grija sa se duca la manastire si sa imbrace vesmintul vesnicei pocainte, deductia de mare frumusete rezulta si din numarul de casatorii. „Frumoasa se pare ca a fost si Stanca, sotia lui Mihai Viteazul, care mai fusese maritata o data cu un boier. Asta inseamna ca avea un oarecare succes pe piata maritala", o cintareste Dan Horia Mazilu pe nevasta voievodului. Marturii istorice despre niste tablouri promotionale cu nurii idealizati ai fetei de maritat, pe care prezumtivii gineri voievodali le primeau de la socrii mici, exista. Vasile Lupu i-a trimis unul cu fiica sa, Ruxandra, unui principe transilvanean, dar petitul cu foc si sabie a fost mai eficient. „Pina la urma va fi petita de Timos Hmelnitcki, cazacul, dar probabil ca fara tablou. Ala a venit si a petit-o cu oastea, a facut Iasiul praf si a luat-o", spune profesorul Mazilu. Cind un os de domn fura, nu se facea gaura in cer, dar, daca o sluga se pierdea cu domnita prin paduri, isi pierdea garantat capul. „Faptul ca unele erau nurlii il aflam si de la Neculce. O fata a lui Radu Mihnea a fugit de acasa cu o sluga in codru. Tatal voievodal a facut potera, i-a prins pe cei doi, rapitorul a fost executat si fata a ajuns la manastire. Banuiesc ca era frumoasa, daca a fugit sluga cu ea, desi stia ca risca esafodul. Despre unele s-a pastrat vestea ca erau frumoase. Dar si frumoase, si instruite era lucru destul de rar. Instructia fetelor nu reprezenta o prima indatorire, pe fete le astepta cariera casnica. Ele erau preparate pentru a fi gospodine, pentru a le supraveghea pe slugi in bucatarie, pentru a broda, a impleti sau pentru a cultiva flori." Portretul de sevalet, nu cel ctitoricesc, de biserica, apare tirziu in Tarile Romane, cind Europa Occidentala slavise deja multe generatii de mari maestri. Academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici, directorul Institutului de Antropologie, crede ca lipsa de gust pentru pictura a Tarilor Romane nu e greu de explicat: „In primul rind, nu era obiceiul sa ai portrete, in al doilea rind, casele aveau ferestre foarte inguste si mici, ca sa nu fie frig, deci erau intunecoase si nu puneai pe perete, care era iluminat de candela.

De-abia cind s-au largit ferestrele in perioada fanariota a patruns lumina in case si au patruns in Tara Romaneasca portretele de sevalet. In case, portretele de familie nu apar decit tirziu, la sfirsitul perioadei fanariote, si atunci se dezvolta portretistica in Romania, care avea si ea un aspect conventional. Aici e o problema: sint pictori care redau realitatea si pictori care idealizeaza. Singurul moment in care poti sa afli cum aratau cu adevarat oamenii e atunci cind picteaza figuri de oameni simpli, nu de boieri".

Citeste si:

Amorurile Marthei Bibescuerau nitel cam intelectuale Tot fanariotii sint cei care le-au pus boieroaicelor si tirgovetelor bogate din Tarile Romane mai multe sulimanuri pe fata. Andrei Oisteanu, istoric al mentalitatilor si presedinte al Asociatiei Romane de Istorie a Religiilor, le descrie huzurul prin iatacuri: „Barbatii incep sa cistige mai mult, ei sint elementul mobil, iar femeile, mame, bunici, fiice, stau in casa. Epoca orientala vine cu un alt tip de atitudine, alt statut, alt tip de imbracaminte. Femeia se ingrijeste mai mult fata de cea din mediul rural, se da cu sulimanuri si incepe sa fumeze narghilea. Era o moda, asta era canonul, unii il practicau, altii il doreau. Bineinteles ca in narghilea se fuma si hasis, si opium. Toate aceste tabieturi modifica mental si comportamental femeia. Nu mai imbatrineste asa usor si se schimba canonul frumusetii. Sint considerate frumoase formele mai pline, mai opulente, «femeile cu suprafata mare de pupat», cum zicea Nichita Stanescu". Calatorii straini care treceau pe marele bulevard care erau Tarile Romane spre Imperiul Otoman se mirau ca aici boieroaicele aveau greutate: „Ce-i frapa pe calatori era ca femeile romance erau mai plinute decit ale lor, dar asta dintr-un motiv de care mi-am dat seama uitindu-ma la toate portretele. La noi nu s-a incetatenit decit tirziu sistemul portretelor. Stiti ca in Occident erau la moda corsetele care deformau corpul si viscerele. Apoi, boieroaicele romance faceau copii intruna, 10-12, din care trei sferturi mureau, si nu puteau sa-si puna corset. Asa ca imaginea pe care o dadeau calatorilor era de femei foarte elegante, imbracate, dar mai plinute", a gasit explicatia medicala academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici. Pina la 1800, femeile erau imbracate ca in Bizant, dupa 1800 ele sint imbracate ca la Paris, Londra sau Viena. Barbatii insa si-au schimbat hainele mult mai tirziu, spune Constantin Balaceanu-Stolnici. „Un mare boier, imbracat in haine occidentale, era trasnit imediat de Inalta Poarta. Abia in vremea lui Cuza au inceput sa renunte la hainele orientale, dar si in vremea lui Carol mai existau boieri care umblau cu caftane. Pe la 1800, sigur venise influenta franceza, o data prin refugiatii Revolutiei Franceze, apoi de la resturile armatei napoleoniene care a trecut prin nordul nostru, dar si adusa de trupele rusesti. Toti ofiterii rusi traisera foarte mult in Franta."

Maria, Sotia MaresaluluiAntonescu Tot de la francezi au importat femeile din Tarile Romane fragilitatea psihica, descoperind plusul de farmec pe care ti-l da lesinul. Un giuvaer de pret, la gitul oricarei femei de lume buna, era sticluta cu saruri, spune Andrei Oisteanu, care descrie si frumusetea vremii care l-a canonit pe Vasile Alecsandri: „Unul dintre agentii majori de modernizare ai societatii a fost femeia, pe care influenta occidentala a scos-o din iatac. Femeile incep sa iasa la bal, isi angajeaza servitori cu manusi albe, isi trimit fetele la pension, invata sa danseze cu profesori de dans de la curtea tarista. Femeile erau mult mai motivate decit barbatii sa accepte, ba chiar sa impuna modernitatea. Coana Chirita, cu tot ridicolul ei, e un astfel de agent de modernizare. Ea lesina foarte usor, isi face sprincene imbinate, foarte negre si foarte groase, care arata ca niste rime, isi pune nasul in talgere cu apa rece ca sa se desroseasca, isi boieste obrajii cu rosu si parul cu negru, ceea ce descrie moda de atunci". Elena Filipas, profesor la Facultatea de Litere, o descrie pe oraseanca sfirsitului de veac 19 ca sperioasa in fata soarelui, de care se apara cu umbrelute si manusi, ca sa-si conserve nobletea: „Rochiile sint lungi, ce se vedea erau decolteul, nu foarte generos, umerii si bratele. Umerii trebuiau sa fie delicati, carnatia frumoasa, pielea ca marmura".

Dupa 1900, sablonul frumusetii feminine se strimteaza cu citeva numere si femeile subtiratice intra timid in gratiile lumii civilizate, caci pina atunci pareau ca nici nu au existat: „Nu inseamna ca pina atunci nu erau si oameni slabi, dar nu apar, nu a fost promovat tipul ca un ideal estetic, pina atunci erau desconsiderate si marginalizate. Femeia slaba de tip modern a fost inventata de catre croitorii parizieni de grand couture, care erau homosexuali", spune Constantin Balaceanu-Stolnici. Revolutia franceza a kilogramelor priva romanii de la Paris de micile bucurii ale mersului la pas. Istoricul Neagu Djuvara isi aduce aminte: „Frate-meu se plimba la Paris, in 38-’39, pe un bulevard central, cu prietenul sau, Radu Plesa. Fratelui meu ii placeau femeile cu soldurile putin mai largi, mai plinute, frantuzoaicele fiind, dupa gustul lui, mai cutii de chibrituri, si vede in fata lui o fata frumoasa, ondulindu-se, si zice: «Uite, ma, cur ca la Bucuresti!». Ea se intoarce furioasa si-i zice: «Cur are ma-ta!»".

Reginei Maria ii placeafoarte mult sexul puternic Dintre frumusetile care colectionau inimi de print la Bucuresti, Neagu Djuvara a cunoscut-o pe cea mai spectaculoasa dintre ele intr-un moment in care nu l-a mai izbit frumusetea ei: „Martha Bibescu era frumoasa nu doar prin perfectiunea trasaturilor, ovalul obrazului, ochii mari, dar era frumoasa si prin faptul ca era stralucit de inteligenta. Am cunoscut-o la 17 ani, ea avind atunci peste 60 si, dupa parerea mea, nu a imbatrinit foarte frumos, sint multe care au imbatrinit mai frumos. Regina Maria a ramas frumoasa pina aproape de moarte". Elencuta Vacarescu, cea care l-a facut sa descopere amorul pe regele Ferdinad si a carei frumusete il infiora si dupa 50 de ani pe rege, a imbatrinit si mai urit. „Cind am cunoscut-o eu, era batrina, grasa, urita, mustacioasa. Trebuie sa fi fost draguta, desteapta foc si intreprinzatoare, apoi, cu vremea, a uritit destul de repede. L-am cunoscut pe un academician francez care mi-a povestit ca s-a aflat alaturi de regele Ferdinand la Paris, la o masa, in ultimii lui ani de viata, si, stiind ca el avusese simpatie pentru Elencuta, i-a adus vorba de ea. Regele Ferdinand se apleaca si-i spune:s«Nu-i asa ca-i frumoasa?». Asta sa lesine! El o vedea o baba batrina si urita. Regele n-o mai vazuse de 50 de ani." Constantin Balaceanu-Stolnici n-o considera pe Elencuta Vacarescu o frumusete nici la tinerete: „Era micuta, grasuta, nu se imbraca deloc elegant, dar era foarte inteligenta si avea un glas foarte placut. Venea pe aici, pe la noi. Martha Bibescu era frumoasa, era imbracata totdeauna foarte elegant, dar la noi nu venea niciodata, ca taica-meu nu o primea, pentru ca, in timpul razboiului, a fost foarte colaborationista cu nemtii". Daca istoricii suspecteaza ca amorurile Marthei Bibescu au fost nitel cam intelectuale, neavind reputatia de a fi fost o amanta foarte focoasa, de regina Maria nu se poate spune asa ceva. Unul dintre istorici spune ca era femeia care, atunci cind vedea cite un barbat frumos, o treceau fiorii. Lui Neagu Djuvara, aflat in luna de miere in ’37, in Italia, pe marginea lacului Maggiore, directoarea hotelului i s-a laudat ca le-a dat chiar camera in care, cu nici 15 ani in urma, regina Maria dormise impreuna cu amantul ei, printul Stirbei.

Principesa Ileanas-a calugaritPovara CelleiSerghi, frumuseteaHenriette YvonneStahl In lumea artistica, Cella Serghi si-a tirit dupa ea, ca pe o piatra de moara, frumusetea. „Cella Serghi, zic unii si ea se lauda, ca ar fi fost modelul pentru dna T din romanul «Patul lui Procust» al lui Camil Petrescu. Ea l-a iubit foarte tare, dar el nu s-a casatorit cu ea. Ea nu avea avere si spunea ca, nesprijinita de o dota, frumusetea nu e intodeauna un dar. Fara dota, frumusetea o recomanda pentru statutul de cocota, nu pentru cel de doamna. A facut Dreptul, era foarte desteapta, dar avocatii nu o puteau angaja. Avocatul spunea: «Sa te vada intii sotia mea», iar, cind o vedea sotia, se opunea. Era o frumusete frapanta: blonda, cu parul vilvoi, cret, cu un zimbet frumos, dinti ca niste perle. N-a putut nici sa lucreze, nici sa se casatoreasca bine, pentru ca n-avea dota. S-a casatorit cu un functionar, baiat cumsecade, care a intretinut-o", crede ca i-ar fi fost mai bine urita Elena Filipas. Scriitoarea Henriette Yvone Stahl, un alt succes al feminitatii in vremea ei, era inalta, statuara, cu un nas mai grecesc, o frumusete sobra. Elena Filipas o considera o muza a scriitorilor: „Eclipsa toate femeile intr-un salon si, fiind foarte inteligenta si citita, avea o conversatie foarte elevata. Prima celebritate cu care a fost ea timp de 14 ani era poetul Ion Vinea, si el foarte frumos. Dupa ce s-a despartit de Vinea a avut o relatie surprinzatoare cu Petru Dumitriu, cu 24 de ani de ani mai tinar, ea avind 45 de ani. O mare dragoste, el se uita la ea cum te uiti la un cires copt. S-au despartit dupa zece ani, si, chiar si dupa aceea, Dumitriu venea zilnic la ea, cu consimtamintul noii sotii, ca s-o vada si sa-i vorbeasca".

Nuri prohibiti In vremea comunismului.,modelul femeii oficiale trebuia sa semene cu activista numarul 1 a tarii: purta taior, parul impletit in coc si poseta in fata. „Femeile frumoase erau inlaturate din functie, pentru a nu strica modelul. La nivelul anilor ’50-’60 se purta femeia in salopeta, maoista, de extractie nord-coreeana. Ceausescu a reinventat-o, iar femeia era o fiinta in salopeta, care facea dansuri tematice de munca sau care scria cu trupul ei sloganuri mobilizatoare", spune Andrei Oisteanu. Nici Razvan Theodorescu nu crede ca frumusetea a inflorit in comunism: „In anii ’50, nu poti sa spui ca era vreo femeie frumoasa, pentru ca hainele le nenoroceau". Nu crede ca exista femei care sa fie frumoase fara ca hainele de pe ele sa nu atraga. „Dupa ’60 , cind au inceput jupoanele, orice urita parea frumoasa."

Noua galerie a frumusetilor de altadata Revenim cu o galerie foto care completeaza fericit textul nostru despre frumusetile Romaniei de-a lungul istoriei. Fotografii mai putin vazute, marturiile unor prezente feminine care au innebunit suflarea masculina in secolul trecut.