Dl ambasador scrie ca "in luna august a.c., Guvernul Romaniei a aprobat, prin H.G., primele fonduri pentru restaurarea salii bizantine de teatru". E adevarat. Numai ca suma anuntata de Bucuresti (400.000 de euro) nu acopera decat 8% din bugetul calculat de arhitectul-sef al Directiei Patrimoniului din Ministerul Culturii francez. Cu alte cuvinte, un inceput foarte modest, care nu va starni, printre autoritatile franceze, nici entuziasm, nici increderea intr-o reala vointa de continuitate.
Dl ambasador mai scrie ca "faza de proiectare a santierului se va incheia in decembrie". O afirmatie greu de crezut! Toti arhitectii cu care am discutat despre restaurarea acestei sali, inclusiv cei desemnati de autoritatile competente franceze, mi-au explicat ca, in lipsa planurilor originale, restaurarea va trebui facuta dupa adevarate investigatii arheologice in acest spatiu devastat, investigatii care nu pot fi duse la bun sfarsit in doua luni. Numai faptul ca arhitectii, inginerii, contabilii si alti specialisti care urmeaza sa fie implicati in acest proiect au si alte indeletniciri, neputand fi pusi la treaba de azi pe maine, face ca termenul anuntat de dl ambasador sa fie neverosimil.
Sa nu uitam, de asemeni, ca, dupa faza de proiectare, vor urma formalitatile administrative (autorizatia de incepere a santierului), care dureaza cel putin sase luni, dar care vor fi cu siguranta intarziate din pricina alegerilor locale ce se vor desfasura in Franta in 2008. Deci si previziunea "urmand ca lucrarile sa inceapa anul viitor" mi se pare excesiv de optimista. Romania a aratat atata indiferenta - de-a lungul a mult prea multi ani! - fata de acest monument, incat demersurile bucurestene nu mai sunt privite acum nici cu incredere, nici chiar cu simpatie. Autoritatile franceze au inteles ca inceputurile noastre nu tind niciodata catre un sfarsit. Iata de ce spuneam ca suma alocata nu mi se pare convingatoare.
Vorbind despre Palatul Behague, dl ambasador spune ca a "cerut din tara o echipa de muncitori care a facut deja primele interventii". In timpul mandatului dlui Caius Dragomir, o alta echipa de "specialisti" din tara a reusit diverse "performante": lacuirea lambriurilor de stejar sculptat (care ar fi trebuit, de fapt, ceruite), vopsirea cu bronz a stucaturilor (care ar fi trebuit, de fapt, aurite cu foita) si asa mai departe. O alta echipa a abandonat la jumatatea drumului repararea acoperisului, ceea ce a facut sa ploua in saloanele de la primul etaj. Au urmat cateva carpeli in stilul bine cunoscut.
Aceasta cladire, chiar daca e proprietatea Romaniei, a fost inscrisa in inventarul Patrimoniului istoric al Frantei. Orice lucrare care se executa inauntrul sau in afara sa ar trebui aprobata de arhitectul-sef teritorial al Comisiei Patrimoniului francez sau macar discutata cu el. Sigur ca n-o sa ni se declare razboi daca incalcam aceasta regula si ca Parisul n-o sa-si trimita bombardierele sa distruga Casa Scanteii. Dar, persistand in ideea ca putem improviza cu "mesteri romani", n-ajungem decat sa ne facem de ras. Si nu mai avem nevoie...
P.S. In luna august 2006, in vederea discutiilor pe care urma sa le port la Ministerul Culturii francez cu privire la restaurarea salii de teatru din Palatul Behague, am primit de la Ministerul roman al Culturii autorizatia sa consult un mare avocat parizian specializat in chestiuni de patrimoniu. Sfaturile pe care mi le-a dat si dosarul pe care l-a alcatuit mi-au fost deosebit de utile si am putut, multumita lor, sa deblochez cateva puncte delicate. In ciuda repetatelor cereri pe care le-am trimis la Bucuresti, onorariul de 358,80 de euro datorat acestui avocat nu a fost inca platit. Mie, unuia, mi-e rusine. Dar ar fi bine sa nu fiu chiar singurul...