Imi place grozav coperta unei carti pe care am primit-o de curand, "Clinica tulburarilor de memorie". Primul cuvant este foarte clar tiparit, al doilea ceva mai palid iar ultimul, "memorie", cu greu poate fi descifrat.Simboluri transparente. E relativ usor sa uiti ceva, poate chiar prea usor.   La ora asta un computer banal poate contine de 1.200 de ori mai multa informatie decat unul de acum 10 ani si este de 400 de ori mai rapid. Am luptat vreme de decenii pentru a ne aminti tot ce se poate. Se pare ca a venit momentul sa invatam sa si uitam. Din nou. Mai bine decat oricine altcineva, Jorge Luis Borges a inteles riscurile unei memorii perfecte in povestea lui "Funes el memorioso", cel inzestrat cu darul amintirii totale, dar si paralizat de el. Nimeni nu si-a imaginat insa ca vom ajunge la o zi in care totul, absolut totul, este inregistrat, accesibil si disponibil. Se aud voci alarmate de riscurile legate de aceasta situatie. Serviciile de internet promit ca vor incepe sa mai stearga cate ceva din vasta lor memorie. In cel mai rau caz, la un an, doi de la inregistrare, o viata de om in termeni de computer.  Daca ar fi vorba de o problema individuala si nu de una la scara planetara, lucrurile ar fi ceva mai simple, am dori sa ne uitam insuccesele, gafele, esecurile. Istoricii austrieci ar prefera sa uite batalia de la Caransebes din 1788 in care doua regimente vieneze s-au macelarit reciproc (10 mii de morti!) animate de convingerea ca luptau cu ostile otomane. Acestea aveau sa ajunga pe campul de batalie doar peste doua zile. Britanicii ar renunta de bunavoie la amintirea bataliei de la Colenso in care au pierdut rusinos in fata burilor. Nimeni in Franta nu tine prea mult la amintirea esecului liniei de fortificatii Maginot, ocolita de germani in 1940, nici la ce s-a intamplat in 1953 la Dien Bien Phu. Acolo, generalul nord-vietnamez Vo Nguyen Giap a creat pentru ei o situatie fara iesire. Giap, care l-a studiat pe Sun Tzu (Arta razboiului) si era un excelent jucator de go, a folosit termenul clasic de go "kiri kaeshi". Japonia probabil ca isi regreta greselile comise in 1941 in timpul atacului de la Pearl Harbour si nu mai are ce invata din ele. Compania Ford ar prefera sa uite de ziua din 1958 in care a introdus total nereusitul model Edsel, nume devenit sinonim cu esecul comercial. Politicienii din SUA ar vrea sa stearga din isorie numele Watergate, legat de prabusirea lui Nixon. NASA s-ar multumi cu uitarea incidentului penibil din 1998 in care confuzia dintre unitatile metrice si cele traditionale a dus la pierderea unei nave spatiale destinate sa studieze meteorologia planetei Marte. Gafele isi au locul lor si in literatura. Mircea Horia Simionescu propunea pe vremuri instituirea si aplicarea unui sistem mondial de masurare a gafei. Nu stiu care este situatia actuala a proiectului, dar am gasit o lista de erori grave ale editorilor, erori pe care scriitorii le citeaza cu orice ocazie. Pe buna dreptate.  Exista o sintagma, "biletele roz", care ar putea sugera cine stie ce delicata corespondenta amoroasa. Asta in orice limba a pamantului cu exceptia englezei in care au sensul fie de concediere, fie de respingere a unui manuscris. Exemple, cu nemiluita. Iata doar cateva. Manuscrisul unui jurnal a fost considerat "foarte plictisitor, plin de conflicte de familie, necazuri marunte si emotii adolescentine", iar editorul a conchis ca "nu are nici o sansa de succes". Publicat peste putina vreme de o editura concurenta, a fost vandut in peste 30 de milioane de exemplare. Asta doar in tarile de limba engleza. Era jurnalul Annei Frank. Un roman scris de Pearl Buck (care avea sa primeasca si un premiu Nobel) a fost refuzat pe motivul ca "nu are nimic interesant de spus despre China". "Ferma animalelor", tulburatoarea distopie politica a lui Orwell, a fost respinsa pe motivul ca povestile cu animale nu au succes. Jorge Luis Borges a fost declarat "intraductibil", Sylvia Plath "netalentata", Anais Nin "total neartistica", Jack Kerouac "depasit". Lui Frederic Forsyth, autorul "Zilei sacalului", nu i-au dat nici macar o explicatie, dar se spune ca editorul care l-a alungat si-a pierdut slujba. Un autor foarte simpatic, Gilbert Sorrentino, autorul romanului post-modern "Tocana lui Sullivan", a gasit o solutie eleganta pentru a plati niste polite. In loc de prefata, introducere, comentarii si postfata a publicat o antologie de "biletele roz" primite de la cateva zeci de edituri. Fara comentarii, dar desigur cu obida.