5 Octombrie 2007
SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Nu poti sa circuli cu destinul agatat de el ca de scara tramvaiului, cand 41 e indesat de lume cum da sa plesneacsa ardeiul umplut. Destinul te insfaca, el te duce unde ii e lui dorinta, nu opreste la statie sa te
SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Nu poti sa circuli cu destinul agatat de el ca de scara tramvaiului, cand 41 e indesat de lume cum da sa plesneacsa ardeiul umplut. Destinul te insfaca, el te duce unde ii e lui dorinta, nu opreste la statie sa te dai jos, daca nu-ti convine cum iti merge soarta, destinul inchide usile si te duce la ultima gara stabilita nu in mersul trenurilor sau al RATB-ului, si ultima gara e trecuta acolo cu cerneala puternica in dosarul care ti-e harazit in serviciile de proiectare ale Cerurilor.

Uneori, trenul destinului merge falnic, duduie locomotiva vanjos, mai canta la gheretele acarilor si fanfara, dar ultima gara e ridicola, puchinoasa, cu peroane patate de scuipatul pe jos si de chistoacele aruncate de tembeli. Unor mari personalitati, marete in viata prin opere iesite din comun, ivite din harul lor, le-a rezervat destinul morti jalnice, finaluri sunand dezacordat fata de viata purtata in triumf. Ce altfel poti sa spui despre sfarsitul stupid al unui urias romanicer precum Marin Preda? Sa mori inecat in propria voma, cand o bucata de omleta ti-a blocat  traheea, e trist si dezamagitor.

Marin Preda a fost cel mai inspirat dezvaluitor al satului romanesc recent, el a facut "RMN-ul" Morometilor, care insemnau distributia din isteata viata a satului romanesc framantat de o istorie tulbure. A fost cel care a avut temeritatea sa-l infrunte pe Ceausescu si sa-l ameninte ca el, Marin Preda, se sinucide daca se readuce realismul socialist in literatura, dupa moda chinezeasca.

A stralucit si totusi, mon cher, cel mai iubit dintre pamantenii condeiului a fost batjocorit in destin de niste oua prajite. Ciudat a murit si un stapan al cascadelor, Tudor Stavru. Era unul din cascadorii cei mai spectaculosi ai filmului romanesc.

Cel cu figura parca daltuita in piatra, cu ochi negri si sfredelitori, cu muschi spargand pielea, cu atletismul aflat in fiecare celula. Sarea de pe cladiri, trecea pe sub burta calului in galop, il "aruncau in aer" exploziile, dar a murit cazand de pe o grinda de beton in timp ce incerca cu disperare sa salveze un om prins in daramaturi in blocul Cofetariei Nestor ruinat de cutremurul din 4 martie 1977. Echilibristica pe un spatiu cat cartea de septic o facuse in filme de zeci de ori, dar nu i-a reusit pe zidul ingust fracturat de cutremur.

Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.