Democratii au lansat acuzatia ca liberalii si-au cumparat voturile impotriva motiunii "cu milioane de euro". Vicepresedintele PD, Ioan Oltean (foto), a declarat ieri, la Bistrita, ca PNL a platit parlamentarii care au votat impotriva motiunii de cenz
Democratii au lansat acuzatia ca liberalii si-au cumparat voturile impotriva motiunii "cu milioane de euro". Vicepresedintele PD, Ioan Oltean (foto), a declarat ieri, la Bistrita, ca PNL a platit parlamentarii care au votat impotriva motiunii de cenzura a PSD.

"Milioane de euro au trecut din buzunarele liberalilor in ale acelor parlamentari care au votat impotriva motiunii. Mi se pare nefiresc si nejustificat votul parlamentarilor apartinand opozitiei, un vot care a fost influentat de motivele pe care le-am enumerat. Este inadmisibil, in opinia mea de parlamentar vechi, ca un partid care depune o motiune de cenzura sa nu si-o voteze", a declarat Oltean, citat de Mediafax.

Intrebat de jurnalisti ce dovezi are pentru afirmatiile facute, vicepresedintele PD a spus ca este foarte greu sa dovedesti, singura dovada putand fi "recunoasterea celor care au primit, ceea ce e aproape imposibil". "Nu ma hazardez sa dau sume, dar va asigur ca s-au dat bani multi pentru ca voturile sa fie asigurate. Eu nu m-am referit la Ion Iliescu ca ar fi fost cumparat de PNL. El e calat pe o anumita atitudine si nu trebuie sa fie cumparat. Daca va imaginati ca fac parte din organe de cercetare penala, va inselati, v-am spus opinia mea. Daca vreti sa faceti o cercetare pe tema aceasta, puteti, eu nu am nici timpul si nici priceperea necesara. Va spun insa la modul foarte sigur ca, in acest demers politic, s-au folosit bani pentru cumpararea de voturi. Mai mult, nu am nici interes, nici motivatie", a mai declarat Oltean.


DOVEZI. Liberalii i-au cerut insa dovezi sau scuze publice lui Oltean, altfel il vor da in judecata. "In aceasta situatie, constat ca ne apropiem de sintagma «hotul striga hotii», ca tocmai un reprezentant al PD, partid care a negociat asiduu cu PSD, vine sa aduca astfel de acuze, fara nici cea mai mica dovada", a declarat secretarul general al liberalilor, Dan Motreanu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.