Domnule Adrian Iorgulescu, iata, de curand s-a incheiat Festivalul International "George Enescu". Cum ati defini aceasta ultima editie?
Din punctul meu de vedere, a fost un megaeveniment, cu certitudine una dintre cele mai prestigioase reuniuni artistice gazduite de Romania in ultima vreme si, cu siguranta, el s-a impus in constiinta publicului nostru si nu numai.
Editia recent incheiata are si cateva date care o particularizeaza. A durat cel mai mult: 23 de zile! A avut cele mai multe manifestari in interiorul sau (nu mai putin de 125). S-a desfasurat nu numai in Bucuresti, ci si in alte orase din tara: Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov, Sinaia si in EuroCapitala Culturala, Sibiu.
Alta noutate?
Faptul ca am avut o sala performanta. Pot spune fara nici o ezitare ca au fost imbunatatite sensibil conditiile acustice. De fiecare data, la editiile precedente ne izbeam de acest handicap: interpretari de valoare, minate de auditii deficitare.
Chiar este rezolvata de-acum problema acusticii in Bucuresti?
Opinez ca este rezolvata.
Prezenta muzicii romanesti a fost mai vizibila ca la alte editii?
Da, au fost prezentate un numar record de lucrari autohtone: aproximativ 155.
Ca muzician, ca locuitor al acestei capitale imi doresc sigur, o noua sala de concerte... In privinta Salii Palatului, pot spune ca s-au facut lucrari exceptionale pentru imbunatatirea calitatii sonore, ca acum ea suna realmente bine. Asta nu inseamna ca n-am avea nevoie si de o incinta moderna, cu peste 1500 de locuri. Ministerul Culturii are in planuri un astfel de obiectiv, care, sper sa fie inceput in timpul mandatului meu dar, dincolo de aceasta, Sala Palatului cu cele aproximativ 5000 de locuri ale ei, a fost, subliniez, o reusita sub raportul acusticii.
Sa revenim la Festivalul in sine, la ceea inseamna el in tumultul muzical continental si universal.
"George Enescu" este un Festival de talie internationala, lucru consemnat de muzicologii, de jurnalistii romani si straini. Presa internationala, mass-media, au reverberat pozitiv cu referire la editia din acest an. S-au facut campanii publicitare pe Euronews, CNN, Mezzo s.a.m.d. Festivalul a fost considerat, unanim, un moment de referinta pe agenda culturala europeana. Nu intamplator prestigiosul "The Guardian" scria ca Festivalul de la Bucuresti este comparabil cu cel de la Salzburg, orasul natal al lui Mozart, ba chiar peste, in unele privinte.
O mentiune semnificativa este aceea ca, Festivalul de la Salzburg a costat 46.000.000 de euro, pe cand cel de la Bucuresti, a costat cca. 6.000.000 de euro, avand programe asemanatoare si invitati la fel de prestigiosi.
O intrebare nelinistitoare pentru mine: este marele Enescu, si un tot atat de mare nedreptatit in privinta receptarii?
Nu neaparat nedreptatit, ci, mai de graba neinteles.
Limbajul lui Enescu este extrem de profund, unul de sinteza. Compozitorii de sinteza sunt greu de priceput. Sa-i luam ca exemplu pe Bach sau pe Mahler! Ceea ce a facut Enescu (si pentru mine e fabulos), intr-o viata de om, nu foarte lunga de altfel, a fost proiectarea artei sonore romanesti din penumbra incetosata, nebuloasa dar magica a folclorului, in lumina eclatanta a modernitatii. Nu numai ca a recuperat cateva secole de muzica, dar a ajuns un compozitor de avangarda.
In 1950, cand scrie "Simfonia de camera" este asimilat de istoria domeniului, drept un compozitor care deschide drumuri noi creatiei mondiale. Sa faci in numai 50 de ani ceea ce a facut Enescu este uimitor.
In "Oedip" spre exemplu, vocea Sfinxului este transferata unui instrument numit fierastrau. Un efect extraordinar, nou, modern.
De specificul enescian nu te poti apropia foarte usor. Este o alcatuire densa, conceptualizata, greu de digerat.
S-au cantat 34 de lucrari enesciene, ceea ce este aproape Opera Omnia.
A lipsit totusi "Oedip", a mai lipsit "Simfonia a 3-a..."
Alte cateva piese de tinerete... De fapt, intr-o atare desfasurare nu trebuie cantate toate opusurile. Dar "Oedip" ar fi trebuit prezentat. A trecut o jumatate de secol de la moartea sa si se poate vorbi de un reviriment in receptarea acestei opere, inca insuficient decelate.
Au fost prezente in programul Festivalului orchestre si interpreti de renume.
London Symphony, Orchestrele simfonice din Dresda, din Munchen, din Rotterdam, din Paris, dar si interpreti foarte cunoscuti pe plan international.
A evoluat publicul romanesc fata de editiile precedente?
Buna intrebare! Cred ca a evoluat. Pare un public mai educat, mai instruit decat in trecut. Si la noi, ca si in alte parti, in afara de publicul meloman exista si oameni care, fiind atrasi de context, vin din curiozitate, snobism, mondenitate. Este un fenomen general vizibil la toate marile "intamplari" culturale, oriunde s-ar desfasura ele. Nu vad nimic blamabil in asta.
Numiti macar una din manifestarile muzicale de exceptie din zilele Festivalului.
Imi este greu sa optez, dar, daca ar fi sa o fac, as numi concertul sustinut de London Symphony Orchestra, dirijat de Horia Andreescu, care a avut un mare succes. As mai aminti prezenta si performanta trupei lui Maurice Bejart, la Teatrul National, concertul sustinut de Dan Grigore, sau prezenta lui Ion Marin la pupitrul Filarmonicii din Munchen, in finalul Festivalului, cu "Simfonia 1" de Enescu si "Carmina Burana".
Nu a fost cam putin secol 20
in repertoriu?
Aceasta lipsa la nivelul muzicii europene a fost complinita de prezenta masiva a muzicii romanesti de secol 20. Cum spuneam, a fost un record absolut in materie.
Le-ati dat tinerilor posibilitatea de-a intra in salile de concert, cu reducere de pret?
Eu insumi am dat dispozitie organizatorilor ca, in serile in care nu s-au vandut toate biletele, tinerii sa poata intra gratuit pe baza de legitimatii de elevi sau de studenti. De altfel, am asistat la un adevarat desant al tinerilor, ceea ce este o mare satisfactie. A fost si un record de participare al tinerilor in concursuri. In egala masura, juniorii au invadat scena din piata festivalului in calitate de interpreti.
Acum, la acest Festival ati dat spre a fi cantata, dupa multi ani de tergiversari si controverse celebra vioara Stradivarius.
Da, vioara Stradivarius a fost in sfarsit transmisa prin decizia juriului international unui violonist tanar, de viitor, Alexandru Tomescu.
Cum vedeti viitoarea editie
a Festivalului?
Sper ca Ioan Hollender va fi director si peste doi ani. Nu stiu care vor fi desfasurarile din punct de vedere politic si cine va fi atunci ministru al Culturii dar, o mai veche dorinta a mea este reintroducerea unei sectiuni de canto la concurs.
Puteti spune ceva despre starea muzicii, in Romania prezentului?
Muzicienii romani traiesc acum sansa de-a fi continentali. Multi dintre ei sunt prinsi deja in varii configuratii internationale. Estimez ca un numar de 5-6 orchestre straine ar putea fi formate din fostii mei studenti. In ansamblul din Munchen de exemplu, am intalnit 4 asemenea instrumentisti. Din Italia pana in Spania, din Germania pana dincolo de Ocean gasesti nenumarati muzicieni romani de valoare.
Mai are timp sa scrie muzica, un compozitor devenit ministru al Culturii?
Daca va referiti la mine, nu mai are timp. Din fericire, aceasta aventura a ministeriatului este una trecatoare.