Conducatorii dinamovisti au uitat de realism si au acuzat arbitrajul, considerand, ne­fondat, ca brigada nord-ir­landeza i-a oprit pe "caini" din drumul spre grupele Cupei UEFA. Inca un obiectiv ratat si situatia nu este roza la gruparea campioana. Surse neoficiale sustin ca mai multi jucatori importanti ar putea parasi echipa in iarna sau chiar mai devreme, dar sefii neaga acest aspect.   RESEMNARE. Pana atunci insa, criticile curg la adresa arbitrajului de la Boras. "Asa arbitraj nu se poate vedea nici la un meci de Liga3 la noi", a spus la final directorul general Cristi Borcea, completat de presedintele LPF, Dumitru Dragomir: "De cand vad meciuri de cupe europene, nu am intalnit un asemenea arbitru, un sac de cartofi". Lasand la o parte arbitrajul, infierat, totusi, fara temei, oficialii dinamovisti sunt resemnati. "Este incredibil cum am dat cu piciorul la calificare. Nu pot sa inteleg cum am ramas in afara Europei. Nu va pleca nimeni de la echipa", a mai adaugat Borcea. Unul dintre actionari, Vasile Turcu, a mers pe aceeasi linie: "Am castigat, dar este o victorie trista. Ne-a mai ramas campionatul si Cupa. Trebuie sa strangem randurile si sa salvam sezonul". Antrenorul Walter Zenga a precizat: "Am aratat caracter, dar asta conteaza mai putin acum. De acum ne vom gandi doar la meciurile din campionat. Cu Elfsborg am fi me­ritat o minune si o calificare in grupele Cupei UEFA".   IN SEDINTA. Ieri, condu­cerea si actionarii dinamovisti urmau sa se intalneasca intr-o sedinta de urgenta, in care sa ana­lizeze nereusitele din acest sezon si sa stabileasca strategia pentru viitor. Pe langa aceste aspecte, surse din club sustin ca exista posibilitatea vanzarii unor jucatori importanti, ultima oferta venind chiar din partea lui Elfsborg, care ar oferi 400.000 de euro pe mijlocasul Ropotan. Pe picior de plecare mai sunt Lobont, Radu Stefan si Claudiu Niculescu.   Catalin Ieri s-au implinit 7 ani de la decesul lui Catalin Haldan considerat "Unicul Capitan" al lui Dinamo, tragedie care s-a petrecut la Oltenita, in timpul unui meci amical. In memoria fostului international, la finele saptamanii trecute s-a organizat un turneu amical la Branesti, lovitura de start a finalei, castigata de Dinamo II, fiind data de tatal regretatului fotbalist, Marin Haldan. In acest week-end, conducerea dinamovista, in frunte cu Nicolae Badea si Cornel Dinu, precum si cu reprezentanti ai suporterilor, vor fi prezenti la Branesti pentru a participa la comemorarea lui Catalin Haldan.     daniel.stan@jurnalul.ro