Exista o anumita manie a actorilor de a-si incerca norocul si in regia de film. Si invers: regizori care au cochetat, si inca o mai fac, cu actoria. Mai mari sau mai mici, straini sau romani, ei sunt „bantuiti“ de convingerea ca experienta lor de actor este cheia succesului unei cariere stralucite de regizor. De la Gibson la De Niro, toata lumea buna a actoriei incearca sa demonstreze ca talentul „multilateral dezvoltat“ al lui Chaplin este oricand repetabil, cu bugetul si publicitatea de rigoare.

Robert Redford este „tatal“ barbatilor frumosi din America, capabil candva sa-i trimita lejer inapoi la scoala pe Brad, George&Co. Probabil ca nimeni nu se astepta ca Redford sa fie un regizor talentat, dar asa s-a intamplat. „Oameni obisnuiti“ este cel mai apreciat film al sau si i-a adus un premiu Oscar si recunoasterea breslei. Redford este in acelasi timp un respectat producator de film si are meritul de a fi pus umarul la crearea uneia dintre cele mai autentice manifestari cinematografice independente: Festivalul Sundance. Desi demult nu l-am mai vazut in roluri precum cele din „Butch Cassidy si Sundance Kidd“ sau „Calaretul electric“, speram ca roluri pe masura vor mai aparea, reintalnirea cu acest mare actor fiind oricand o placere. Ultima sa realizare regizorala se numeste „Lions for Lambs“ si va fi lansata in luna noiembrie.

Mel Gibson patimeste pentru pacatele noastre
Toata lumea il stie pe Mel Gibson din „Arma Mortala“ (in Romania, politica de programe a televiziunilor are un rol important in acest sens, reluand periodic anumite filme). La un moment dat, Gibson a decis ca el are de oferit lumii mult mai multe din postura de regizor decat din aceea de actor. In consecinta, a regizat „Braveheart“ si a luat doua Oscaruri: Cel mai bun regizor si Cel mai bun film. Daca a fost de bine sau de rau, este discutabil, mai ales daca ne gandim la filmul cu care Gibson a hotarat sa contribuie la mantuirea sufleteasca a noastra, a tuturor, „Patimile lui Hristos“, fara de care crestinismul in lume ar fi supravietuit oricum. Nici „Apocalypto“, filmul sau de anul trecut, nu ne-a dat pe spate, dar suntem siguri ca Mel nu va renunta.

Mai nou, mafiotul De Niro este 'Pastorul cel bun>>
Robert de Niro nu a existat cu adevarat. A existat o droaie de filme legendare, de la „Soferul de taxi“, „Nasul“ sau „Obsesia“, in care el a stabilit noi standarde de performanta in actoria moderna. Au existat colaborari epocale cu toata crema regizorilor si, de aici, statutul de institutie in cultura americana. Au existat initiative artistice interesante precum festivalul de film Tribecca. Si, evident, o ambitie personala de a deveni regizor, la care De Niro nu renunta cu nici un chip, motiv pentru care am fost blagosloviti cu banalul „Poveste din Bronx“ in 1983 si recentul „The Good Shepard“(n.r., pastorul cel bun), care e departe de a fi o capodopera. Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus Robert De Niro.

Tarantino trece la filme erotice
Quentin Tarantino, un element aparte in breasla regizorilor. Are un fetis pentru Uma Thurman, pe care a distribuit-o in filmele lui de referinta: „Pulp Fiction“ si volumele „Kill Bill“. Nu recidiveaza prea des, dar si-a creat un stil inconfundabil, compus din excese verbale si vizuale, risipa de actori mari si citate cinematografice.