Disparitia senatorului PSD Antonie Iorgovan a intrerupt ieri conflictele zilei, provocand intristare pe scena politica, atat printre colegii de partid, cat si printre membrii Senatului. Numerosi parlamentari, printre care prieteni sau fosti studenti
Disparitia senatorului PSD Antonie Iorgovan a intrerupt ieri conflictele zilei, provocand intristare pe scena politica, atat printre colegii de partid, cat si printre membrii Senatului. Numerosi parlamentari, printre care prieteni sau fosti studenti, si-au exprimat mahnirea pentru aceasta pierdere ireparabila. In varsta de 59 de ani, Iorgovan a decedat dupa o suferinta indelungata, la clinica din Viena, unde fusese transferat la solicitarea familiei. Numele sau, sinonim in memoria colectiva cu apelativul de „parinte al Constitutiei“, pe care, nu fara orgoliu, si-l asuma, va fi retinut de istoria Dreptului romanesc. Paradoxal, misiunea istorica pentru care a fost desemnat a devenit insa si sursa unor contestatii ulterioare.

Antonie Iorgovan, personalitate accentuata, posesor al unui temperament navalnic si al unui discurs flamboaiant, a reprezentat o figura emblematica a perioadei de tranzitie. Parcursul sau politic a fost insa unul mai degraba accidentat, in contrast cu cel profesional. Debutand pe scena politica autohtona odata cu alegerile din mai 1990, Iorgovan a reusit performanta de a deveni singurul parlamentar ales in afara listei de partid. Insa evenimentul care a marcat activitatea publica a lui Iorgovan din acei ani a fost coordonarea Comisiei Constitutionale pentru elaborarea Legii fundamentale a statului. Contributia sa la redactarea noii Constitutii, prima de dupa 1989, a reprezentat atat apogeul carierei sale de jurist, cat si, in acelasi timp, motivul criticilor ulterioare. Iorgovan a fost acuzat, in mod contradictoriu, atat de a-si fi arogat toate meritele pentru textul Constitutiei, cat si de a fi exclusiv responsabil de carentele acestuia. In 1992, mandatul sau de senator s-a incheiat prematur, prin demisie, Iorgovan preferand sa accepte functia de judecator la Curtea Constitutionala.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.