Motiunea de cenzura, care critica dur activitatea guvernelor Tariceanu 1 si 2, a fost un esec, dar nu pentru ca cei care au votat impotriva ei ar fi dorit sa sustina implicit  guvernul, ci pentru ca au dorit sa se sustina explicit pe ei insisi. Sau, chiar mai rau decat atat, motiunea a fost un bun prilej pentru rafuieli interne si de interior, de restaurant, club, bar.


Politica romaneasca se face, desface si vinde cel mai bine in locuri publice, acolo unde aparent oricine are voie sa se vada cu oricine, ca din intamplare. Cele mai bine ascunse secrete sunt, de fapt, cele fluturate in public, strategiile sunt cele bajbaite la televizor, singurul program e cel al jocului murdar pana la capat. Si, cand credeam ca nimic nu ne mai poate surprinde, in materie de politica romaneasca, a venit ziua dezbaterii motiunii, in care ni s-a mai livrat o mostra de democratie balcanica.


Urne ascunse dupa flori, parlamentari votand cu partile moi la colegi si electorat, pastile in urne, bile negre invelite in hartie alba, camere de filmat care spionau tradatorii, tradatori carora putin le pasa ca sunt vanati, sefi de partid siguri pe ce spun si colegi de partid mai siguri ca niciodata ca democratia le-a adus si un dar nesperat: acela de a fi sinceri, macar la vot, si de a dejuca masinaria politica pusa la punct de cei care fac legea in partide, la fel cum fac si faradelegea.


Guvernului Tariceanu nu i s-a miscat nici un fir de par din capul destul de moale, in care bat cuie chiar si unii ministri ai cabinetului, prin slaba pregatire si gafele monumentale. La PSD se numara de zor vinovatii, unora li se face parul maciuca iar altii jubileaza. Ce veselie, ce bauta, ce paranghelie s-a dat la in seara de 3 octombrie, ziua cand motiunea a cazut, Guvernul s-a ridicat - pentru a cata oara - PSD-ul s-a impiedicat, PD-ul s-a rostogolit iar PNL-ul s-a salvat miraculos.


Daca cineva mai putea crede ca parlamentarii vor vota impotriva propriilor lor interese si in favoarea unor asa-zise interese de partid si de stat, ei bine, s-a inselat amarnic. Numai ca numele acestei situatii nu mai poate fi meschinarie, lipsa de altruism, calcul personal marunt, derizoriu.  Mai marii din politica motiunii, am numit aici pe Mircea Geoana si Traian Basescu, s-au gandit sa le dea o lovitura sub centura lui Tariceanu si grupului care i-a ramas fidel lui Ion Iliescu. Fiecare avand acelasi motiv-sentiment, rasfrant, insa, asupra altcuiva: Basescu il vrea viu sau mort scos pe Tariceanu de la Palatul Victoria, Geoana il vrea viu sau mort scos din PSD pe Ion Iliescu, nu de alta, dar pozitia lui este, cand si cand, subrezita de fostul sef al statului, care e plin, insa, de sustinere in partid si in randul electoratului PSD.


Numai ca, ce au semnat si parafat Basescu si Geoana, a ramas o simpla foaie de hartie, in care putea fi impachetat ciolanul puterii. Doar o clipa a durat iluzia ca puternicii sunt seful opozitiei si seful statului. Fantasma lor s-a risipit cat ai zice: guvernare. Un obiectiv tot mai greu de atins de Partidul Democrat, cel pentru care face Basescu atatea fandari politice.