Patronatele si sindicatele inca negociaza nivelul salariului minim pe economie. Reprezentantii guvernului mai stau pe tusa. Probabil ca se si amuza, caci, asa cum ne-au obisnuit ei, au deja "mutarea in plic". Pentru executiv, aceste negocieri nu sunt prea importante, atata timp cat angajatul bugetar este altfel decat angajatul unei societati comerciale. In fond, traim in tara celor trei salarii minime. Un minim bugetar si doua private, in functie de pregatire. Care este logica acestei diferentieri nimeni nu a explicat. Oricum ai analiza lucrurile, tot la concurenta neloiala se ajunge. O concurenta exercitata, culmea, de stat, care, nu este asa, este un garant al echitatii: asa ca din ratiuni ce tin de tintele macroeconomice, bugetarii nu ar trebui sa spere in minuni. Salariatii din mediul privat inca "dau in bobi". Vor avea un salariu minim de 700 de lei, cat cer sindicatele, sau unul de 540 de lei, atat cat ofera patronatele? Probabil ca se va ajunge undeva la mijloc, deoarece solicitarea sindicatelor are acoperire in cosul de consum, iar oferta patronatelor are la baza disponibilitatile oferite de actuala situatie economica. "Nivelul propus este considerat, in baza unei analize economice minutioase, ca putand fi absorbit de companii pe seama unor masuri interne de natura manageriala, fara a produce efecte majore in structura elementelor de cost si fara a afecta major parametrii de competitivitate. Chiar daca, principial, ACPR accepta (conditionat de cresterea productivitatii muncii) ca fiind juste aspiratiile organizatiilor sindicale privind un nivel superior al cresterilor salariale medii, previzibile in aceasta etapa, un ritm mai abrupt al cresterii salariului minim nu ar putea fi preluat decat pe seama cresterii preturilor, cu efecte majore negative pe plan macro-economic si social (concedieri masive, cresterea inflatiei, recesiune antreprenoriala, reducerea drastica a atractivitatii investitionale etc.)"- este pozitia oficiala a reprezentantilor Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania.
Cu toate acestea, se pune intrebarea daca este nevoie de un salariu minim pe economie. Se poate spune ca da, deoarece exista aceasta tendinta la nivelul tuturor tarilor din Uniunea Europeana. Este o intreaga discutie pe aceasta tema. La fel, se spune ca trebuie sa existe o protectie minima a angajatilor. Nimeni nu contesta acest lucru. Totusi, in cazul nostru, salariul minim stabilit nu are nicio relevanta economica. El de fapt nici nu ar trebui sa fie denumit salariu, ci doar indicator. In conditiile in care angajatorii se confrunta cu o acuta criza pe piata fortei de munca, nu cred ca un patron ar intra in competitia de a atrage mana de lucru calificata cu salarii minime pe economie. Concurenta pe piata muncii isi spune deja cuvantul. Şi atunci, in sectorul privat, caci in cel al statului am vazut ca se lucreaza cu alte reguli, improprii economiei de piata, un prag al salariului minim nu spune mai nimic. El poate fi aplicat doar muncitorilor necalificati. In rest? Aici, intr-adevar, lucrurile trebuie clarificate. Romania trebuie sa se dezvolte, iar acest proces este imposibil de realizat fara crearea de noi locuri de munca unde sa fie atrasa forta de munca mediu si inalt calificata. Este evident ca aceste locuri de munca vor fi si inalt salarizate. Şi atunci, cu siguranta, nu ar mai exista discutiile din prezent privitoare la decalajele mari intre cresterile salariale si nivelul de productivitate. Pentru prima data l-am auzit pe Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical, vorbind ca un veritabil exponent al patronatelor. La o emisiune TV, acesta a declarat ca nu isi doreste in Romania locuri de munca care sa fie platite cu salariul minim pe economie. "Romania nu are nevoie de asa ceva. Nu ne intereseaza locurile de munca slab platite si neproductive" - spunea Costin. Aici este si problema. In loc sa asistam la interminabilele discutii pe aceasta tema, in urma carora guvernul face tot ce vrea pentru salariatii bugetari, mai bine s-ar cauta parghii de sustinere a sectorului privat pentru crearea de locuri de munca destinate dezvoltarii si nu unei asa-zise protectii sociale. In conditiile in care costurile crearii unui nou loc de munca se ridica la 100.000 de euro, angajarea de necalificati sau in meserii care nu au cautare reprezinta calea sigura spre faliment.