Ajuns cu mare intarziere pe peluza Teatrului National, presedintele Basescu s-a invartit haotic printre spectatorii de ocazie sau de profesie pana ce a urcat pe scena. O incordare apasatoare si nedefinita se ghicea in miscarile dezordonate ale inaltului musafir. Extrem de dezinvolt altadata, adulatul carmaci al neamului carpatin parea stingherit acum de rolul asumat de bunavoie. Il luase gura pe dinainte, in primavara referendata, si n-avea incotro, trebuia sa se infatiseze norodului introlocat in piata si sa-i dea raportul. Mai fusese si interviul ala belicos de la televiziunea nationala, cand a repetat imbatosat ca nu si-a uitat promisiunea din primavara, asa ca musai sa pogoare in pantecul multimii de chibiti. Dar parca nu era domnia sa in ultima sambata din septembrie... Acolo, in mijlocul poporenilor, se afla un ins istovit, bosumflat, ezitant si neinspirat, ratacit intr-o adunatura pestrita. Un ins caruia nu i s-a spus inca, desi s-au scurs trei ani, ca este sef de stat si nu sef de... taraf. Nimic din ce se intampla in jurul sau nu-l satisfacea si nici nu era chip sa-l linisteasca. Pai, o batranica disperata ii sarise in cale cu o jalba ditamai si geaba incerca huiduma de veghe sa o doseasca in decor si sa astupe strigatul neputincios si revoltat al "obiectivului" ("Daa€™ eu nu dau case!"), ovatiile abia se auzeau, iar spiritul voievodului Milica plutea sacaitor deasupra agorei. Ce mai, o atmosfera ostila, in stare sa-l scoata din minti, sa-l destabilizeze emotional. Il enerva la culme tonul academic, persiflant si superior, cu care il trata dinspre Arhitectura profesorul Emil, de parca ar fi fost un amarat de restantier chemat in toamna la reexaminare si nu intaiul om al Executivului. Cica Piata Universitatii s-ar simti pangarita si confiscata de verbul lui portuar, iar memoria luptatorilor anticomunisti ar fi intinata de biografia-i bine ascunsa in dosarul prea securizat. Toate scornelile astea, reluate in saptamana din urma cu artag si ironie de contestatarii sai din ce in ce mai numerosi si mai vizibili, il derutara. Ii diminuara increderea in sine si-i ranira dureros orgoliul slabit de zadarnicia opintelii de a-l mazili pe Tariceanu. Unde mai pui ca vizavi, in tarcul injghebat de fortele de ordine, se agitau cateva zeci de taranisti si zbierau strident "Jos Basescu", atatati de alde Milut si Pavelescu, niste neica nimeni. O contrademonstratie pirpirie, dar zgomotoasa, in amintirea vremurilor de inceput  ale  democratiei stradale, in care "omul gloata" al Bucurestilor se manifestase huiduind si injurand. (Ah, ce-l mai rodea neparticiparea la inlaturarea Ceausescului sau la mitingurile "golanilor" din anii nouazeci! Cu aceste pauze  in "siviul" sau politic, devenise vulnerabil in fata iliestilor revolutionari si a constantinestilor anticomunisti, care se tot impaunau cu rolul lor istoric in democratizarea Romaniei.) Nu apucase bine sa-si inghita oful ca cineva il prinse de mana. O atingere deja obisnuita, tonica si desfatatoare. Degetele acelea subtiri si catifelate ii mangaiara tandru palmele transpirate. Un  glas la fel de familiar il incuraja invaluitor (exact gestul salvator) si-n clipa aia o recunoscu pe Elena Udrea, ca-ntotdeauna prezenta in apropierea lui. Se scutura de sovaiala si urca pe scena, alaturi de lautarii tuciurii. Nu-i statea rau deloc in tovarasia lor, tambalul si contrabasul ofereau un plus de solemnitate prestatiei sale prezidentiale. Ma asteptam, in strania  companie si cunoscandu-i apucaturile vocale, sa cante o bucata nostalgica, de pilda "In port la Constanta frumos se petrece vacanta...", dar m-am inselat. Melancolia autumnala l-a atins si pe primul ales al tarii si lirismul l-a inghiontit sa arunce o metafora nu de lepadat. "Dati la o parte gardul si lasati-i sa vina la mine!", a poruncit mesianic cuvantatorul, dar porunca n-a iesit din coaja neasteptatei si simbolicei metafore. Gardul a ramas pe loc si va ramane de-a pururi, fiindca, altfel, popoarele ar zace sub bocancul dictatorilor. Caci tiraniile imping "gardul" la granita si-n spatiul concentrationar astfel largit teroarea se dezlantuie impotriva opozantilor si ioc diversitate de opinii. Presedintele Basescu nu numai ca stie ce inseamna "gardul", dar, pe unde trece, mai apare o imprejmuire, un obstacol. Bordul navelor la timona carora s-a nimerit era un fel de "gard" intre lumea apelor si cea a uscatului, apartenenta sa politica e un alt "gard" in calea consensului, ca si "gardul" cotrocenist. Ca si referendumul pe care cei "322" de parlamentari atat de huliti l-au inaltat intre ei si alegatorii  presedintiali. Ca si motiunea de cenzura, "gardul constitutional" din spatele caruia dl Basescu asista cu oftica la guvernarea liberala. Stiti ce m-a surprins in lesinata si penibila nalucire basesciana, dincolo de minciuna gogonata  cu intalnirea ratata din iunie? Lipsa de curaj. Da, pentru ca daca era temerar, se ducea si dobora, de unul singur, gardul cu pricina. Dar n-a facut-o, semn ca are nevoie de un "gard" peste care sa  injure  plebeu si sa-i imparta pe romani in buni si rai, cinstiti si hoti, loiali si tradatori, democrati si restul...