Coface ar putea reduce ratingul de tara la A4-Ingrijorarile asupra situatiei macroeconomiei romanesti, dar si asupra politicului au determinat compania de rating Coface sa analizeze posibilitatea de a reduce ratingul Romaniei de la "A4" la "A4-", a d
Coface ar putea reduce ratingul de tara la A4-Ingrijorarile asupra situatiei macroeconomiei romanesti, dar si asupra politicului au determinat compania de rating Coface sa analizeze posibilitatea de a reduce ratingul Romaniei de la "A4" la "A4-", a declarat ieri directorul general al Coface Romania, Cristian Ionescu.
"In ciuda optimismului pe care il manifestam la inceputul anului, iata ca suntem acum in octombrie, cand ne gandim ce o sa facem in privita ratingului. Colegii de la Paris evalueaza situatia si trebuie sa spunem ca ingrijorarea exista", a spus Ionescu. Acesta a mentionat ca ingrijorarile sunt date de socurile la care economia romaneasca este supusa pe termen scurt, principalele riscuri pentru tara noastra fiind deficitul de cont curent, deprecierea leului si incetinirea procesului de reforma pe fondul instabilitatii politice. Totodata, acesta a mentionat ca vulnerabilitatea economiei romanesti a fost demonstrata si de puternica depreciere a leului pe fondul crizei americane. Coface acordase un rating de tara 'B' Romaniei in decembrie 2004, care a fost urcat la “B+” in iunie 2005 si a trecut la “A4” in decembrie 2005."Autoritatile, in afara de BNR, nu au nicio politica de combatere a acestui deficit"Deficitul de cont curent ramane principalul risc pentru economia romaneasca. "Autoritatile, in afara de Banca Nationala a Romaniei, nu au nicio politica de combatere a acestui deficit de cont curent, nicio strategie pentru a inlatura vulnerabilitatea Romaniei in fata socurilor din exterior", a spus directorul general al Coface Romania. Ionescu a mentionat ca daca anul trecut deficitul de cont curent a fost acoperit aproape in totalitate din investitii precum privatizarea BCR, Enel si altele, anul acesta gradul de acoperire a deficitului din investitii a scazut la 39% in primele sase luni. Coface considera, totusi, ca problema nu o constituie lipsa investitiilor straine, deoarece numai in luna septembrie au fost anuntate investitii straine directe de 5 miliarde euro, aceste sume fiind completate si din fondurile europene. Coface se asteapta ca, pana la sfarsitul anului, deficitul de cont curent sa se adanceasca pana la 13,4%, respectiv 16 miliarde euro. Comisia Nationala de Prognoza a revizuit in crestere deficitul de cont curent, indicatorul urmand sa ajunga la 11,8% din PIB in 2013, comparativ cu nivelul preconizat anterior, de 10,6% din PIB. Ponderea deficitului de cont curent in PIB va cobori insa in urmatorii ani fata de nivelul preconizat pentru 2007 si 2008, de 13,4% si, respectiv, 13,3%, potrivit prognozei preliminare de toamna pe termen mediu a CNP.Situatia politica semnaleaza incetinirea reformelorSpecialistii Coface estimeaza ca inflatia de la sfarsitul acestui an se va incadra in intervalul avut in vedere de Banca Nationala a Romaniei, la un nivel de 4,5%, insa mentioneaza ca presiunile inflationiste se mentin pe fondul cresterii pensiilor, al salariilor la bugetari, dar si in companii. "Şi situatia politica ar putea influenta negativ ratingul Romaniei, deoarece Coface semnaleaza incetinirea reformelor pe fondul conditiilor recente de pe scena politica, printre acestea amintind suspendarea si reinstalarea presedintelui, motiunea de cenzura si faptul ca autoritatile nu au sustinut suficient exporturile", a mai spus Ionescu.Efectul de dominoDirectorul general al Coface Romania a descris efectul de domino ce apare in economia romaneasca, mentionand ca, daca nu se iau masuri pentru stoparea acestei situatii, Romania se va confrunta cu o "boala lunga, moarte sigura".
Ionescu spune ca exista o inlantuire intre deprecierea leului, cresterea deficitului de cont curent si a inflatiei, iar o solutie ar fi reducerea importurilor in contextul deprecierii puternice a monedei nationale, care face importurile si mai scumpe si induce presiuni inflationiste.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.